Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Vizită la Vatican a unei delegații ieșene

În cadrul audienței publice a Papei Francisc din data de 15 iunie 2022, o delegație din partea orașului Iași, reprezentată de domnul primar Mihai Chirica, și a Diecezei de Iași, reprezentată de pr. Mihai Budău și coordonată de pr. Isidor Iacovici (responsabilul Diecezei de Iași pentru credincioșii catolici din Roma), a fost primită de către Sfântul Părinte, în Piața "Sfântul Petru".

Vizita a fost prilejuită de împlinirea a trei ani de la vizita Sanctității Sale în România și la Iași. A fost un moment emoționant de rememorare a clipelor frumoase petrecute de papa în capitala Moldovei, mai ales întâlnirea cu bătrânii și bolnavii din Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină", dar și momentul deosebit de intens din Piața Palatului, la întâlnirea cu familiile.

Din partea delegației ieșene i-au fost oferite Papei Francisc un album fotografic realizat de către domnul Adrian Cuba cu ocazia vizitei Papei Francisc la Iași, o icoană cu reprezentarea Sfintei Treimi și un album fotografic cu cele mai frumoase locuri din Iași. Sfântul Părinte și-a manifestat bucuria și recunoștința pentru darurile primite și ne-a asigurat de prețuirea și binecuvântarea sa.

Prezenta delegației ieșene la Roma a oferit și posibilitatea de a vizita câteva locuri reprezentative din Vatican, cum ar fi Bazilica "Sfântul Petru" sau Capela Sixtină, precum și două dintre cele mai importante bazilici ale Romei: "San Giovanni in Laterano" și "Santa Maria Maggiore". Cu aceasta ocazie, am avut posibilitatea să ne întâlnim și cu Eminenta Sa cardinalul Angelo De Donatis, vicarul Papei Francisc pentru Dieceza de Roma.

Ca o concluzie a acestei vizite la Vatican, dorim să ne manifestam recunoștința față de urmașul Sfântului Petru, Papa Francisc, pentru tot ceea ce înseamnă slujirea sa, dar mai ales pentru vizita istorică prin care a onorat capitala Moldovei. Totodată, vrem să ne exprimăm speranța că momentele de întâlnire vor contribui la o intensificare a parcurgerii "cărării de la vecin la vecin", dintre credincioșii catolici și ortodocși din țara noastră, și vor constitui baza bunelor relații și pe viitor, în așa fel încât să mergem împreună.

Pr. Mihai Budău

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 15 iunie: Vizită la Vatican a unei delegații ieșene

* * *

Papa Francisc: Audiența generală de miercuri, 15 iunie 2022. Cateheze despre bătrânețe: 14. Slujirea fericită a credinței care se învață în recunoștință (cf. Mc 1,29-31

* * *

Secțiunea specială "Papa Francisc în România": www.ercis.ro/papafrancisc


 

lecturi: 263.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat