Viişoara: A treia serie de exerciţii spirituale pentru Fraţii Minori Conventuali

A treia serie de exerciţii spirituale a Fraţilor Franciscani Conventuali a avut loc la Mănăstirea Benedictină "Maica Unităţii" din Viişoara (NT), în perioada 29 mai - 3 iunie 2022. Predicatorul, fr. Leon Budău, custode al Fraţilor Franciscani Capucini din România, a făcut o incursiune în Biblie, în documentele Bisericii, în Izvoarele Franciscane, precum şi în viaţa multor sfinţi, creionând viaţa fraternă cu plusurile şi minusurile ei, lăsând impresia, după fiecare meditaţie, că merită să trăim şi să colaborăm la construirea vieţii fraterne universale.

În după amiaza zilei de duminică, 29 mai 2022, Fraţii Franciscani Conventuali, înscrişi pentru a treia serie de exerciţii spirituale, s-au adunat pe "muntele sfânt" de la Viişoara, la Mănăstirea Benedictină "Maica Unităţii", pentru a trăi o săptămână de reculegere, rugăciune, discernământ şi viaţă fraternă sub îndrumarea fratelui capucin, Leon Budău.

Întrevederea fraţilor a fost plină de entuziasm, ţinând cont că provin din diferite colţuri ale României: Oradea, Cacica, Bucureşti, Nisiporeşti, Bacău, Roman, Prăjeşti, Târgu Trotuş, Oneşti şi Viişoara. Fiecare frate simţea bucuria şi, în acelaşi timp, nevoia de a împărtăşi cu ceilalţi bucuriile şi dificultăţile unui an de slujire, în locul unde obedienţa le-a cerut să slujească.

Ajunşi la Viişoara, fraţii care slujesc momentan în această oază de spiritualitate ne-au primit cu căldură fraternă, oferindu-ne o cină copioasă. Din partea lor, Surorile Benedictine ne-au însoţit cu rugăciunea lor discretă, după carisma lor proprie, în clauzură. Fratele Leon a introdus tema exerciţiilor spirituale, aducându-ne aminte de imperativul lui Isus din Ap 2: "Aminteşte-ţi de iubirea de la început" în viaţa fraternă.

După introducere, fiecare frate s-a retras în chilia lui, întrebându-se ce o fi însemnând "iubirea de la început" în viaţa fraternă. Meditaţiile care au urmat ne-au desluşit, încetul cu încetul, ce voia să însemne provocarea din introducere. Fratele Leon a ţinut câte două meditaţii pe zi, fiecare dintre ele aprinzând în noi iubirea de la început.

Prima meditaţie, după cum era şi firesc, a urmat pe larg parcursul biblic al fraternităţii. Exemplele au fost alese cu grijă şi ne-au dezvăluit că viaţa fraternă este voită de Dumnezeu, de aceea este frumoasă, după cum cântă Ps 133: "Iată, cât este de plăcut ca fraţii să trăiască împreună!". Dar această frumuseţe voită de Dumnezeu a fost adesea ştirbită de comportamentul fraţilor, precum cel al lui Cain care îl ucide pe fratele său Abel (Gen 4), al fraţilor lui Iosif care vor mai întâi să îl ucidă, apoi îl vând unor ismaeliţi (Gen 37-50). Din aceste exemple ne-am dat seama că fraternitatea la care ne cheamă Dumnezeu a fost, este şi va fi un ideal frumos spre care trebuie să tindem, dacă vrem să îi gustăm bucuria şi să îi admirăm frumuseţea. Exemplul prieteniei dintre David şi Ionatan (1-2 Sam) demonstrează că este posibilă o fraternitate aşa cum a voit-o Domnul. Isus indică modalitatea prin care se realizează fraternitatea: "Mama mea şi fraţii mei sunt cei care ascultă Cuvântul şi îl împlinesc" (Lc 8,21).

A doua meditaţie a avut ca obiect exemplul lui Francisc şi al primilor însoţitori, după faimoasa frază: "Domnul mi-a dat fraţi", de unde deducem că la originea fraternităţii se află Domnul. Conştientizarea darului fraternităţii voite de Domnul îl determină pe fiecare să se considere frate pentru cei din jur şi să se comporte ca atare. Pentru ca realizarea fraternităţii să aibă succes, e nevoie de împrospătarea memoriei cu privire la originea darului: este Domnul cel care i-a dăruit fraţi lui Francisc. De aici se subînţelege că nu suntem noi cei care îi alegem pe fraţi, ci îi primim în dar din partea Domnului, aşa cum sunt, fără a voi să fie mai buni. Fratele Leon a înşirat mai multe trăsături ale fraternităţii, printre care: primirea darului, reciprocitatea fără a o pretinde, recunoaşterea diversităţii, dezvoltarea simţului apartenenţei. Toate aceste trăsături pot fi sintetizate în ceea ce spune 1In: "Cine îl iubeşte pe Dumnezeu pe care nu îl vede, trebuie să îi (primească) iubească pe fratele pe care îl vede".

Următoarea meditaţie a urmat unele documente ale Bisericii, în special "Viaţa fraternă în comunitate" a Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea. Deja la numărul 1 (VFC) afirmă că suntem adunaţi în comunitate de Domnul. A şti că Domnul vrea o fraternitate este un imbold la a-l vedea pe aproapele ca frate, nu ca duşman. Acelaşi document, la numărul 25 evidenţiază riscurile individualismului, obstacol tot mai prezent în calea formării fraternităţii voite de Domnul. E nevoie de întoarcerea la dimensiunea verticală, la relaţia cu Dumnezeu, pentru a putea construi fraternitatea orizontală. Cine meditează la gratuitatea vocaţiei reuşeşte să depăşească obstacolele personale şi ale celorlalţi din calea fraternităţii. Există mijloace care ajută la consolidarea vieţii fraterne, precum rugăciunea în comun şi cea personală, călătoria înspre eliberarea interioară, prin practicarea Lectio divina, respectarea autorităţii şi ascultarea.

Bucuria desăvârşită a fost obiectul următoarei meditaţii, cu plecare de la experienţa şi învăţătura lui Francisc despre "Perfetta letizia". Nu în succesul misionar, nici în urmarea carierei ecleziastice, nici în mijloacele materiale se află bucuria desăvârşită, ci în acceptarea cu răbdare şi umilinţă a vitregiilor şi neînţelegerilor din viaţa fraternă. Experienţa lui Francisc are la bază învăţătura biblică, de exemplu Iac 1: "Să consideraţi o mare bucurie, fraţilor, când treceţi prin diferite încercări!". Dacă Isus a fost încercat, şi discipolii săi vor fi încercaţi, chiar în cercul celor mai apropiaţi. Dar răul se învinge doar prin acceptare şi iubire, transformându-l pe duşman în frate, adică prin propria transformare.

Rugăciunea şi slujirea au format obiectul următoarelor două meditaţii. Le prezint împreună, deoarece au un numitor comun: fratele sau fraternitatea. Atât rugăciunea, cât şi slujirea sunt mijloace indispensabile pentru a putea trăi viaţa fraternă după exemplul lui Isus cu discipolii săi şi al lui Francisc cu fraţii pe care i-a dat Domnul. Cine reuşeşte să transforme slujirea în rugăciune, după modelul spălării picioarelor (In 13) din partea lui Isus, celebrează Paştele, adică trecerea de la omul cel vechi la omul nou sau la noua creaţie. Pentru a fi eficiente, rugăciunea şi slujirea au nevoie de perseverenţă şi de fidelitate. Aceste atitudini sunt bune în măsura în care provin din gratuitate şi tind spre ea.

Meditaţia de joi dimineaţă a fost cireaşa de pe tort, întrucât iertarea este semnul maxim al iubirii. Textele alese de fr. Leon au fost din Regula neaprobată, la nr. 5, respectiv Regula aprobată, nr. 7, în care sunt descrise criteriile iertării unui frate căzut în păcat: acesta trebuie privit cu milostivire, ca un bolnav ce are nevoie de vindecare. În niciun caz nu e bine să ne mâniem din cauza păcatului cuiva, pentru că nu l-am ajuta, dimpotrivă, ne-am încărca cu vinovăţia lui. În Scrisoarea către un ministru, Francisc insistă pe privire: "văzându-ţi ochii" plini de milostivire, fratele căzut în păcat să se simtă iertat. Această învăţătură ne trimite la parabola Tatălui milostiv, din Lc 15, care le iese în întâmpinare celor doi fraţi şi îi invită în casă, adică la sărbătoarea milostivirii.

Din meditaţiile despre viaţa fraternă nu putea lipsi o prezentare succintă a voturilor religioase, văzute de predicator ca trei mari eliberări: eliberarea faţă de bunuri, eliberarea de voinţa proprie şi eliberarea de iubirea posesivă. Într-o optică pozitivă, sărăcia, ascultarea şi castitatea sunt motorul iubirii dezinteresate, al iubirii de dăruire sau agapice, după modelul lui Isus şi al Sfântului Francisc.

Iată-ne ajunşi la ultima etapă a exerciţiilor spirituale din anul acesta, când fr. Leon ne-a adus aminte de îndemnul Sfântului Francisc spus la sfârşitul vieţii sale: "Să începem, fraţilor, să facem binele, căci până acum am făcut puţin sau chiar nimic!" (Izvoarele Franciscane). Într-un alt loc, Francisc spune: "Nimic să nu reţineţi din voi înşivă pentru voi, pentru ca Cel care vi s-a dăruit cu totul să primească oferta voastră întreagă!" (IF 221). Aceste îndemnuri dau sens consacrării noastre totale lui Dumnezeu şi fraţilor.

Dacă proverbul popular: "Viaţa bate filmul" poate fi interpretat ca o disociere între teorie şi practică, exemplul comunităţii franciscane de la Viişoara a confirmat că viaţa fraternă este izvor de bucurie, după cum afirmă psalmul 133: "Ce bine e când fraţii trăiesc împreună!". Fraţii franciscani de la Viişoara, gazda acestor zile de exerciţii spirituale, s-au îngrijit de cele necesare, astfel încât poza de grup, în care suntem cu feţele rotunjite, semn că am fost bine hrăniţi, să confirme că iubirea în viaţa fraternă nu este o utopie, ci este un ideal care devine uneori viaţă concretă. Mulţumiri din inimă fratelui predicator, Leon Budău, fraţilor franciscani de la Viişoara şi surorilor benedictine, care ne-au însoţit cu rugăciunea.

Pr. Mihai Afrenţoae, OFMConv.

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 29 mai - 3 iunie: Viişoara: A treia serie de exerciţii spirituale pentru Fraţii Minori Conventuali

lecturi: 104.