Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Bicaz: Consacrarea altarului și sfințirea Bisericii "Nașterea Sfintei Fecioare Maria"

Sâmbătă, 28 mai 2022, a avut loc consacrarea altarului și sfințirea Bisericii "Nașterea Sfintei Fecioare Maria" din Bicaz, filială a Parohiei "Sfântul Iosif Muncitorul" din Piatra Neamț. Sfânta Liturghie a fost prezidată de PS Iosif Păuleț, episcop de Iași, alături de PS Petru Gherghel, episcop emerit, și împreună cu alți preoți invitați.

Cu puțin timp înainte de începerea celebrării, credincioșii din Bicaz și oaspeții veniți la sărbătoare, împreună cu părintele paroh și decan de Piatra Neamț, Petrică Dăncuț, i-au întâmpinat cu mare bucurie pe cei doi ierarhi pe platoul din fața bisericii, primind binecuvântarea de la aceștia.

Ritualul consacrării altarului și sfințirii bisericii a început din fața lăcașului de cult. După salutul introductiv al preasfințitului, părintele paroh a prezentat un scurt istoric al bisericii, scoțându-i în evidență pe cei care au contribuit la construirea ei. După aceasta, PS Iosif a stropit pereții bisericii cu apă sfințită, ca semn al spălării mântuitoare prin care, spălați întru Cristos, am fost făcuți templul Duhului Sfânt. Apoi, deschizând ușile, Preasfințitul Iosif a oferit părintelui paroh cheile bisericii. Pe urmă, rând pe rând, ministranții, preoții, episcopii și credincioșii, în procesiune, au pășit cu emoție și multă bucurie spre altarul noii biserici. Au urmat intonarea imnului "Mărire", proclamarea lecturilor sfinte și cuvântul de învățătură al PS Iosif Păuleț.

După predică s-a recitat Crezul, a fost intonată Litania tuturor sfinților și au fost depuse în altar mai multe relicve: ale sfinților Ioan Maria Vianney și Luigi Orione și ale fericiților Anton Durcovici, Vladimir Ghika, Veronica Antal și Giacomo Cusmano. A urmat ungerea altarului și a pereților cu Sfânta Crismă.

În continuare, episcopul a incenzat altarul și întreaga biserică. După ștergerea și pregătirea altarului, episcopul, conform ritualului, fiind ajutat de către diacon, a aprins lumânările de pe altar. Apoi au fost aprinse și celelalte lumini din biserică, începând astfel liturgia euharistică. După distribuirea sfintei împărtășanii, a fost binecuvântat și tabernacolul prin depunerea Preasfântului Sacrament.

La sfârșitul celebrării au luat cuvântul fostul părinte paroh de Piatra Neamț, pr. Mihai Enășel, și doamna Filomina Dornescu din partea comunității din Bicaz. Apoi, părintele paroh și decan, părintele Petrică Dăncuț, a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în realizarea frumoasei biserici din Bicaz. oferindu-le acestora un semn de recunoștință din partea parohiei. Pe urmă, părintele a mulțumit, întregii comunități din Bicaz pentru bunăvoința de care au dat dovadă și celor s-au implicat în buna desfășurare a ceremoniei de sfințire.

După Sfânta Liturghie, toți cei prezenți au putut să se delecteze din bunătățile oferite de familia Mârț Gheorghe și Emilia, cei care au sprijinit financiar construirea bisericii din Bicaz.

Prezentare

După ce timp de 65 de ani, mai exact din anul 1952, credincioșii din Bicaz, filiala Parohiei "Sfântul Iosif Muncitorul" din Piatra Neamț, au celebrat Sfânta Liturghie într-o casă pusă la dispoziție de o credincioasă a comunității, doamna Sidonia, din 28 mai 2022 se bucură și mulțumesc lui Dumnezeu pentru darul de a avea o biserică.

Punctul de pornire în realizarea acestei biserici a constat inițial în cumpărarea terenului de către familia Mârț Gheorghe și Emilia, care împreună cu părintele paroh de atunci, Mihai Enășel, au voit să concretizeze dorința creștinilor din această comunitate de a avea o biserică.

În anul 2014 au început lucrările de construcție a noii biserici sub îndrumarea domnului arhitect Răzvan Fodor, a domnului inginer de structură Octavian Palamariu, de fericită amintire, a domnului inginer Gheorghe Manea și a domnișoarei inginer Marina Serediuc, diriginte de șantier.

Picturile din biserică au fost realizate de către domnul Gheorghe Benchea, sub atenta îndrumare a părintelui paroh Petrică Dăncuț, care a trudit și s-a implicat pentru ca această biserică să fie finalizată.

În cei opt ani care au trecut de atunci, biserica din Bicaz s-a realizat cu pași mici, dar cu multă dăruire și generozitate din partea tuturor celor care s-au implicat și au lucrat concret la zidurile și înfrumusețarea ei.

Biserica din Bicaz este o operă a iubirii și credinței zidite în temeliile ei. O comunitate mică formată astăzi din 38 familii cu 68 de suflete, dar care a păstrat și păstrează în continuare aprinsă în suflete iubirea față de Dumnezeu și Biserica sa.

Pr. Robert Budău

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 28 mai: Bicaz: Consacrarea altarului și sfințirea Bisericii "Nașterea Sfintei Fecioare Maria"


 

lecturi: 870.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat