Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Roman: Întâlnirea copiilor și adolescenților ministranți la Liceul Franciscan

În ziua de sâmbătă, 21 mai 2022, la Liceul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Francisc de Assisi" din Roman a avut loc întâlnirea copiilor și adolescenților ministranți din cadrul parohiilor administrate de către frații Provinciei Franciscane Conventuale "Sfântul Iosif" din România.

După primirea grupurilor de ministranți și după salutul părintelui Bogdan Balașcă, OFMConv., directorul liceului, în amfiteatrul seminarului a fost prezentată cateheza cu titlul "Ministrantul, slujitorul lui Isus și al Bisericii", susținută de sora Bernadeta Secaci, SFMA, și de părintele Corneliu Horvat, OFMConv. A fi ministrant este o chemare specială și un dar, înseamnă a fi creștin bun, a investi toate capacitățile și talanții primiți în slujirea Domnului și a celorlalți.

Ministrantul este o persoană deosebită nu doar la altar, ci întotdeauna, oricând și oriunde: atent, precis, disponibil, punctual, curajos și perseverent. În acest sens a fost dată ca exemplu de urmat viața de sfințenie a Sfântului Dominic Savio, modelul ideal al ministrantului.

După un moment de pauză a urmat vizita spațiilor seminarului, explicațiile fiind oferite de către părintele Romică Pal, OFMConv., formator și profesor la liceu.

Nu a lipsit nici Sfânta Liturghie care a fost celebrată în capela mare a institutului, în cadrul căreia copii și adolescenții prezenți, îmbrăcați în haine de ministranți, i-au adus mulțumire lui Dumnezeu pentru slujirea primită. De-a lungul predicii, ministranților li s-a vorbit despre misiunea nobilă pe care o au în Biserică, care le dă posibilitatea de a fi mai aproape de Isus și de miniștri săi, preoții. Prin exemplul său de credință și de dăruire, ministrantul le arată celorlalți oameni calea spre Cristos. De asemenea, a fost pus în lumină faptul că adevărata putere a omului stă în capacitatea sa de a sluji asemenea Domnului, părintele predicator făcând referință la episodul evanghelic în care Isus spală picioarele apostolilor.

În cea de-a doua parte a zilei, după prânz, participanții s-au putut bucura de diferite jocuri și competiții sportive. Pentru fiecare a fost un timp plin de haruri, de voie bună și de comuniune. Pace și bine!

Pr. Vlad-Bogdan Bejan, OFMConv.

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 21 mai: Roman: Întâlnirea copiilor și adolescenților ministranți la Liceul Franciscan


 

lecturi: 514.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat