La Lyon cardinalul Tagle o beatifică pe Pauline Jaricot

A redescoperit rolul laicilor în Biserică

Este fondatoarea Operei Răspândirii Credinţei, dar contemporanii nu i-au recunoscut meritele sale, dintre care cel mai mare este acela de a le fi indicat laicilor rolul lor în Biserică. Este Pauline Jaricot, pe care cardinalul Luis Antonio Tagle, prefect al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor, o va beatifica - reprezentându-l pe Papa Francisc - duminică după-amiază, 22 mai 2022, în spaţiul Euroexpo la Lyon.

Pauline s-a născut la Lyon la 22 iulie 1799, într-o familie de lucrători ai mătăsii, profund legaţi de Biserică. Viaţa sa a petrecut-o în inima Lyonului, între parohiile "Saint-Nizier" şi "Saint-Polycarpe", atunci la poalele lui "Notre-Dame de Fourvière". A avut o copilărie fericită. Vizitele la Preasfântul Sacrament şi împărtăşania frecventă i-au permis să se apropie mult de Dumnezeu. Însă, în adolescenţă s-a îndepărtat de credinţă, până când într-o zi o predică despre vanitate a răscolit-o şi a condus-o la o adevărată convertire interioară. La vârsta de 17 ani a decis să consacre viaţa sa Domnului şi a depus votul de castitate în capela Fecioarei de Fourvière. Era Crăciunul din anul 1816.

Din acel moment, viaţa sa avea să fie o lungă aventură cu Dumnezeu. Din rugăciune şi din Euharistie scotea forţa pentru a întreprinde numeroasele sale acţiuni caritative, fără deosebire de persoane. Femeie de acţiune, apostolă neobosită, a asumat iniţiative curajoase în slujba evanghelizării şi a unei mai mari dreptăţi sociale.

În 1817 Paulin a adunat în jurul ei câteva muncitoare de la mătăsăria tatălui pentru a duce o viaţă de rugăciune şi de caritate. Le-a numit "Reparatoare ale Inimii lui Isus, necunoscută şi dispreţuită", inaugurând un curent reparator care va alimenta cultul Preasfintei Inimi a lui Isus. Între 1819 şi 1820 împreună cu câţiva prieteni a inaugurat o colectă pentru a aduna fonduri pentru misiuni. A pus în practică un plan bazat pe un sistem "decimal": grupuri de zece persoane, fiecare dintre ele forma la rândul său un alt grup de zece şi aşa mai departe. Acest sistem s-a răspândit rapid în toată lumea şi a dat viaţă asociaţiei pentru Răspândirea Credinţei, întemeiată la 3 mai 1822 la Lyon.

Caracterul său este universal, conform dorinţelor lui Pauline. Sediul central a fost transferat la Roma în 1922, când opera a devenit pontificală sub responsabilitatea lui Propaganda fide. Cu această intuiţie a dat multă importanţă rolului laicilor în Biserică. Din păcate, n-a fost recunoscută ca fondatoare, dar nu s-a îngrijit de asta: "Cu atât mai bine dacă munca a fost încredinţată unor mâini mai experte decât ale mele".

În 1826, ca răspuns la exigenţele spirituale din timpul său, Pauline a dat viaţă "Rozariului viu". A adoptat un model asemănător cu acela al Răspândirii Credinţei: 15 persoane, 15 mistere. Fiecare asociat recita o decadă din rozariu meditând unul din misterele vieţii lui Cristos, cu mijlocirea Mariei. Acest mister era extras la sorţi de un "susţinător" responsabil al grupului. În momentul morţii sale, în Franţa erau circa 2.250.000 de asociaţi.

În 1845, Pauline s-a gândit să realizeze un plan de evanghelizare a clasei muncitoare: "Plaga socială de care suferă Franţa se află în conglomeratul clasei muncitoare, eu aş vrea să fac din acest conglomerat un mijloc de mântuire... Într-un cuvânt, aş vrea ca soţul să se întoarcă la soţie, tatăl la fiu, şi Dumnezeu la om". Astfel a cumpărat o fabrică pentru a face din ea un model de spirit creştin. Un edificiu adiacent găzduia familiile şi în împrejurimi se găseau o şcoală şi o capelă. Din păcate, persoanele de încredere s-au dovedit administratori infideli. Proiectul n-a putut să meargă înainte şi Pauline a pierdut toată averea sa. A petrecut restul vieţii sale în mare sărăcie, cerşind pentru a plăti datoriile. Aceasta va fi lunga sa "via crucis". Oricum a simţit că trebuie să rămână atentă la urgenţele carităţii care se prezentau. După sfatul abatelui Würtz, s-a retras pentru a scrie, în afară de biografia sa, un mic tratat de spiritualitate intitulat Iubirea infinită în dumnezeiasca Euharistie.

În 1861 condiţiile de sănătate s-au agravat. Unirea sa intimă cu Domnul şi abnegaţia sa umilă i-au permis să facă un act de iertare profundă: "O săracă femeie care-l are numai pe Dumnezeu ca prieten, numai pe Dumnezeu ca sprijin... dar Dumnezeu singur este îndeajuns". La 9 ianuarie 1862 Pauline a murit în casa sa din Lorette.

(După L'Osservatore Romano, 21 mai 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 296.