Papa Francisc: Discurs adresat membrilor Comisiei Internaţionale Anglicano-Catolice Romane (ARCIC) (13 mai 2022)

Iubiţi fraţi şi surori,

Vă spun bun-venit şi sunt bucuros să vă întâlnesc. Mulţumesc pentru saluturile cordiale pe care co-preşedinţii mi le-au adresat în numele tuturor.

Câteva cuvinte ale apostolului Paul adresate filipenilor, citate de Papa Paul al VI-lea şi de Arhiepiscopul Michael Ramsey în Declaraţia Comună de acum aproape şaizeci de ani, însoţesc încă de la început dialogul pe care-l duceţi înainte: "Uit cele din urma mea şi mă avânt către cele dinainte. Urmăresc scopul, răsplata chemării de sus a lui Dumnezeu, în Cristos Isus" (Fil 3,13-14). În cursul a trei fraze, Comisia voastră de dialog s-a angajat tocmai să lase în urmă ceea ce compromite comuniunea noastră şi să mărească legăturile care unesc pe catolici şi pe anglicani. A fost un drum, uneori rapid, uneori lent şi dificil. Dar, subliniez, a fost, este şi va fi un drum. Acest lucru este foarte important.

Drum este primul cuvânt asupra căruia aş vrea să reflectez cu voi. Vorbeşte despre el ultimul vostru document, intitulat: "Mergând împreună pe cale". Este vorba, cum ne amintea apostolul neamurilor, de a merge înainte, lăsând în spate lucrurile care dezbină, în trecut ca şi în prezent, şi ţinând împreună privirea îndreptată spre Isus şi spre ţinta pe care El o doreşte şi ne-o indică, aceea a unităţii vizibile între noi. Este o unitate de primit cu umilinţă, ca har al Duhului, şi de dus înainte pe drum, susţinându-ne reciproc.

Dialogul ecumenic este un drum: adică este mult mai mult decât a vorbi împreună. Nu, este a face: a face, nu numai a vorbi. A face. Este vorba de a ne cunoaşte personal şi nu numai în cărţi, de a împărtăşi rezultate şi oboseli, de a ne murdări mâinile ajutând împreună pe fraţii şi pe surorile răniţi care zac rebutaţi la marginile străzilor din lume, de a contempla cu o unică privire şi a păzi cu aceeaşi angajare creaţia care ne înconjoară, de a ne încuraja în trudele mersului. Acesta este sensul drumului. Aşa cum ştiţi, Biserica Catolică a demarat un proces sinodal: pentru ca acest drum comun să fie astfel, aportul comuniunii anglicane nu poate lipsi. Vă simţim ca însoţitori preţioşi de călătorie.

Tot cu privire la concreteţea drumului, aş vrea să recomand rugăciunii voastre o etapă importantă. Arhiepiscopul Justin Welby şi moderatorul Bisericii din Scoţia, doi fraţi iubiţi, vor fi însoţitorii mei de călătorie atunci când, peste câteva săptămâni, vom putea în sfârşit să mergem în Sudanul de Sud. O călătorie amânată datorită dificultăţilor din ţară. Dar fratele meu Justin trimite soţia, înainte, să facă lucrările de pregătire şi de caritate. Şi aceasta este o frumoasă muncă pe care el o face, ca pereche, cu soţia: îi mulţumesc mult. Va fi un pelerinaj ecumenic de pace. Să ne rugăm pentru ca să-i inspire pe creştinii din Sudanul de Sud şi din lume să fie promotori de reconciliere, ţesători de înţelegere, capabili să spună nu spiralei perverse şi inutile a violenţei şi a armelor. Amintesc că acest drum a început în urmă cu câţiva ani cu o reculegere spirituală făcută aici, în Vatican, cu conducătorii din Sudanul de Sud precum şi Justin şi moderatorul Bisericii din Scoţia. Un drum ecumenic cu politicienii din Sudanul de Sud.

Un al doilea cuvânt aş vrea să împărtăşesc cu voi: dar. Dacă drumul indică modalitatea, darul revelează sufletul ecumenismului. Sufletul ecumenismului nu poate să fie astfel [arată pumnul închis], trebuie să fie aşa [arată mâna deschisă]: dar. De fapt, fiecare căutare a unei comuniuni mai profunde nu poate decât să fie un schimb de daruri, unde fiecare asimilează ca propriu ceea ce Dumnezeu a semănat în celălalt. Această preocupare a fost şi în centrul lucrării mai recente a Comisiei voastre. Mulţumesc.

Întrebarea care apare este: care este atitudinea corectă pentru ca un schimb de daruri să nu se reducă la un soi de act formal, de circumstanţă? Care este drumul corect? A vorbi cu francheţe despre probleme ecleziologice şi etice, a ne confrunta despre ceea ce ne incomodează, este riscant, ar putea mări distanţele în loc să favorizeze întâlnirea. În schimb, să gândim ceea ce el ne cere, drept condiţii fundamentale, umilinţa şi adevărul. Aşa se începe, admiţând cu umilinţă şi onestitate propriile trude. Acesta este primul pas: a nu ne îngriji să apărem frumoşi şi siguri în faţa fratelui, prezentându-ne lui aşa cum visăm să fie, ci a-i arăta cu inimă deschisă cum suntem cu adevărat şi a arăta şi limitele noastre.

Păcatele care au dus la dezbinările noastre istorice pot să fie depăşite numai în umilinţă şi în adevăr, începând să simţim durere pentru rănile reciproce şi simţind nevoia de a da şi de a primi iertarea (cf. Scrisoarea enciclică Ut unum sint, 34). Acest lucru cere curaj, dar este spiritul darului, pentru că orice dar adevărat comportă o renunţare, cere transparenţă şi curaj, ştie să se deschidă la iertare. Numai astfel diferitele schimburi de daruri şi de experienţe vor ajuta la depăşirea formalităţilor cuvenite şi vor atinge inimile. Numai aşa se va intra în sintonie cu Duhul Sfânt, darul lui Dumnezeu, Cel care ni se dăruieşte nouă pentru a recompune armonia, pentru că El însuşi este armonie, care reconciliază diversităţile în unitate. Mie îmi vine în minte, în Tratatul Sfântului Vasile despre Duhul Sfânt, o frază: "Ipse harmonia est", El este armonie. Duhul Sfânt este cel care face "dezordinea", să ne gândim la dimineaţa de Rusalii, dar după aceea este cel care face armonia.

Darurile Duhului nu sunt niciodată în folosinţa exclusivă a celui care le primeşte. Sunt binecuvântări pentru întregul popor al lui Dumnezeu: harul pe care-l primim este destinat şi celorlalţi - nu este pentru uz privat - şi cel pe care ceilalţi îl primesc este necesar pentru noi. În schimbul de daruri se învaţă astfel că nu putem fi suficienţi nouă înşine, fără harul acordat celorlalţi. Fie ca Duhul Sfânt, dătător al darurilor, să inspire continuarea lucrării voastre; fiecare dintre noi să poată experimenta bucuria şi întărirea harului său. Vă mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi şi vă cer, cu rugăminte, să vă rugaţi pentru mine, am nevoie de asta.

Şi înainte de a termina, aş vrea să iau un citat pe care l-a dat episcopul despre o frază a mea: "Unitatea este superioară conflictului". Conflictele ne închid. Nu trebuie să cădem în sclavia conflictului. Pentru aceasta drumul unităţii este superior conflictului. În schimb, criza este bună: trebuie să se facă distincţie între criză şi conflict. Noi, în dialogul nostru, va trebui să intrăm în criză, şi acest lucru este bun, deoarece criza este deschisă, te ajută să depăşeşti. Dar a nu cădea în conflict, care te duce la războaie şi la dezbinări. Asta mi-a venit în minte când el a dat citatul. Mulţumesc. Şi vă mulţumesc vouă.

Şi acum vă invit, dacă sunteţi de acord, să ne rugăm împreună, pentru că a vorbi fără rugăciune nu merge! Să ne rugăm Tatăl nostru, fiecare în propria limbă.

Tatăl nostru...

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 110.