Foto: www.interris.it

Papa Francisc: Discurs adresat participanţilor la Întâlnirea misionară tineri, promovată de Fundaţia "Missio" a Conferinţei Episcopale Italiene (23 aprilie 2022)

Excelenţe, iubiţi fraţi şi surori, bună ziua şi bine aţi venit!

Mulţumesc secretarului naţional pentru cuvintele pe care mi le-a adresată în numele tuturor. Mulţumesc!

Aţi venit din diferitele teritorii ale Italiei pentru Întâlnirea misionară a tineretului, cu tema "Back to the COMIGI: Misiunea reporneşte de la viitor". Este o întâlnire organizată în colaborare cu Institutele misionare, care califică itinerarul vostru formativ, invitându-vă să reînnoiţi împreună angajare în misiunea universală a Bisericii. Anul acesta este şi o ocazie preţioasă pentru a sărbători a cincizecea aniversare a naşterii Mişcării misionare a tineretului din Operele Misionare Pontificale, astăzi "Missio Giovani".

Este o dată importantă pentru voi tineri misionari: o oportunitate pentru a comemora ceea ce a fost pus la temelia naşterii acestei mişcări. Şi din recitirea istoriei sale şi în fidelitate faţă de ea veţi găsi stimulentul pentru un nou elan misionar de trăit zi după zi. Misiunea este aşa: zi după zi, nu este o dată pentru totdeauna, nu, trebuie trăită în fiecare zi.

Pentru aceasta aş vrea să vă încredinţez trei verbe, aşa de uşor de amintit, pe care le consider fundamentale pentru misiune astăzi, mai ales a tinerilor. Le regăsesc în trei texte din Noul Testament, care au în acţiune pe Isus şi pe discipoli. Aceste trei verbe sunt: scoală-te, îngrijeşte-te şi dă mărturie. Exprimă trei mişcări foarte precise, care îmi doresc să poată susţine parcursul vostru pentru viitor.

Primul verb - scoală-te - este luat din episodul din Evanghelia lui Luca în care Isus redă viaţă fiului văduvei din Naim (7,11-17). Numai Luca, foarte atent la mişcările sufletului uman şi, îndeosebi, ale femeilor, înregistrează acest episod. Citind textul rămânem impresionaţi de dinamica sa: Isus ajunge în acest orăşel şi vede că este un cortegiu funerar care iese din localitate; o mamă văduvă însoţeşte sicriul fiului spre înmormântare; evanghelistul notează: "Văzând-o, Domnului i s-a făcut milă de ea şi i-a spus: «Nu plânge!»" (v. 13). S-a apropiat de mamă şi a spus: "Nu plânge!". Asta noi o spunem când mergem la priveghiul funebru: "nu plânge". Dar a Isus a spus asta pentru a începe o acţiune. Se interesează de durerea celor din urmă, Isus se interesează de durerea celui care suferă adesea în mod liniştit şi demn, a celui care a pierdut speranţa, a celui care nu mai vede un viitor. Moartea unui fiu, în acea circumstanţă, însemna pierderea a toate. Isus se apropie de sicriu şi îl atinge. Nu-l interesează dacă acest contact îl poate face impur, aşa cum spunea Legea. El a venit pentru a mântui pe cel care se află în întuneric şi în umbra morţii. Apoi spune: "Tinere, îţi zic, scoală-te!" (v. 14). Acesta este verbul: "Scoală-te!". Să punem imaginaţia: în faţa sicriului acestui tânăr, un tânăr ca voi: "Îţi zic, scoală-te!". A reda viaţă acestui tânăr înseamnă a restitui viitorul şi mamei şi întregii comunităţi.

Acest cuvânt răsună şi astăzi în inima atâtor tineri şi fiecăruia îi adresează invitaţia: "Îţi zic, scoală-te!" Acesta este un prim sens al misiunii asupra căruia vă invit să reflectaţi: Isus ne dă forţa pentru a ne scula şi ne trece să scăpăm de moartea concentrării asupra noastră înşine, de paralizia egoismului, a lenei, a superficialităţii. Aceste paralizii sunt cam peste tot. Şi sunt acelea care ne blochează şi ne fac să trăim o credinţă de muzeu, nu o credinţă puternică, o credinţă mai mult moartă decât vie. Pentru aceasta, Isus, ca să rezolve această atitudine urâtă, spune: "Scoală-te!" "Sculaţi-vă!", pentru a fi relansaţi spre un viitor de viaţă, încărcat de speranţă şi de caritate faţă de fraţi. Misiunea reporneşte atunci când luăm în serios cuvântul Domnului Isus: scoală-te!

Un alt aspect legat de primul se află în celebrul text al bunului samaritean (cf. Lc 10,25-37). Încă o dată evanghelistul este Luca. Un învăţător al Legii îl întreabă pe Isus: "Cine este aproapele meu?", şi Isus răspunde cu parabola bunului samaritean: un om coboară de la Ierusalim spre Ierihon şi de-a lungul drumului este tâlhărit şi bătut de hoţi şi rămâne pe jumătate mort la marginea drumului.

Spre deosebire de doi slujitori ai cultului, care îl văd şi trec mai departe, un samaritean, adică un străin pentru iudeii din acel timp, care nu aveau multă prietenie cu ei, se opreşte şi se îngrijeşte de el. Şi face asta şi în mod inteligent: îi dă un prim ajutor aşa cum poate, apoi îl duce într-un han şi îl plăteşte pe hangiu pentru ca să poată fi asistat în zilele următoare. Puţine tuşeuri pentru a descrie un alt aspect al misiunii, adică al doilea verb: a îngriji. Adică a trăi caritatea în mod dinamic şi inteligent. Astăzi avem nevoie de persoane, îndeosebi de tineri, care să aibă ochi pentru a vedea necesităţile celor mai slabi şi o inimă mare care să-i facă apţi de a se dedica total.

Şi voi sunteţi chemaţi să folosiţi competenţele voastre şi să puneţi la dispoziţie inteligenţa voastră, pentru a organiza caritatea cu proiecte de largă respiraţie. Astăzi vă revine vouă, dar nu sunteţi primii! Câţi misionari "buni samariteni" au trăit misiunea îngrijindu-se de fraţii şi de surorile răniţi de-a lungul drumului! Pe urmele lor, cu stilul şi modalităţile potrivite timpului nostru, acum vă revine vouă să realizaţi o caritate discretă şi eficace, o caritate inventivă şi inteligentă, nu episodică ci continuă în timp, capabilă să însoţească persoanele pe drumul lor de vindecare şi de creştere. Acesta este al doilea verb pe care vi-l încredinţez: îngrijeşte-te de fraţi. Fără egoism, în slujire, pentru a ajuta.

În sfârşit, un al treilea aspect esenţial al misiunii se află într-un episod din Faptele Apostolilor, care se potriveşte bine cu timpul de Paşte pe care-l trăim. De fapt, după învierea sa, timp de patruzeci de zile Isus s-a arătat discipolilor săi. A făcut asta pentru a le explica misterul morţii sale, pentru a ierta fuga lor în momentul încercării, dar mai ales pentru a-i încuraja să fie martorii săi în lumea întreagă. Isus spune aşa: "când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, voi veţi primi o putere şi îmi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea şi Samaria şi până la marginile pământului" (Fap 1,8).

Fiecare creştin, botezat în apă şi Duh Sfânt, este chemat să trăiască parcă scufundat într-un Paşte peren şi prin urmare să trăiască înviat. A nu trăi ca un mor, a trăi înviat! Acest dar nu este numai pentru noi, ci este destinat să fie împărtăşit cu toţi. Misiunea nu poate să nu fie motivată de entuziasmul de a putea împărtăşi în sfârşit această fericire cu alţii. O experienţă a credinţei frumoasă şi îmbogăţitoare, care ştie să înfrunte şi rezistenţele inevitabile ale vieţii, devine convingătoare aproape în mod natural. Când cineva relatează evanghelia cu propria viaţă, asta face breşă şi în inimile mai împietrite. Pentru aceasta vă încredinţez ultimul verb al misionarului creştin: dă mărturie cu viaţa ta. Şi acela care nu dă mărturie cu viaţa, care se preface... este ca unul care are un cec în mână dar nu pune semnătura. "Îţi dăruiesc asta": nu foloseşte la nimic. A da mărturie înseamnă a pune semnătura pe propriile bogăţii, pe propriile calităţi, pe propria vocaţie. Vă rog, tineri şi tinere, puneţi semnătura, mereu! Puneţi inima voastră acolo.

Nu uitaţi aceste trei verbe: a vă scula din propriul sedentarism, pentru a vă îngriji de fraţi şi a da mărturie despre evanghelia bucuriei. Aţi înţeles? Cum erau cele trei verbe? [Răspund: scoală-te, îngrijeşte-te, dă mărturie]. Ah, aţi învăţat! Bine.

Vă salut cu o frază a Sfântului Oscar Romero: "Cu cât un om este mai fericit, cu atât se manifestă mai mult în el gloria lui Cristos". Vă urez să fiţi misionari de bucurie, misionari de iubire. Vestirea trebuie făcută cu zâmbetul, nu cu tristeţea. Sfântul Paul al VI-lea, în exortaţia apostolică Evangelii nuntiandi, pe la sfârşit, spune că este un lucru urât a vedea evanghelizatori trişti, melancolici: citiţi asta. Pe la sfârşit, ultimele două pagini: descrierea evanghelizatorului puternic, a misionarului, şi a celor care sunt trişti în ei, care sunt incapabili să dea viaţă altora. Pentru aceasta vă urez să fiţi misionari de bucurie şi de iubire. Vestirea trebuie făcută cu zâmbetul: dar nu cu zâmbetul profesional, sau cel care face publicitatea pastei de dinţi, nu, cu acela nu merge. Acela nu foloseşte. Vestirea trebuie făcută cu zâmbetul, dar cu zâmbetul inimii, şi nu cu tristeţea. Împărtăşiţi mereu vestea bună şi vă veţi simţi fericiţi. Vă însoţesc cu rugăciunea şi vă binecuvântez. Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 224.