Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIA?A DIECEZEI 

Via Crucis la Colosseum, de la origini până în zilele noastre

de Amedeo Lomonaco

Via Crucis are o legătură profundă cu un loc care se arată în inima Romei. Acest loc este Colosseum, teatru de spectacole atroce cu fiare sălbatice și gladiatori în era Imperiului Roman unde a fost vărsat sângele primilor martiri. Mărturia lor se leagă cu aceea a atâtor creștini care, în alte perioade ale istoriei precum și în acest timp al nostru, și-au dat viața pentru Cristos. Pătimirea lui Isus se retrăiește în Colosseum începând din secolul al XVIII-lea. În Anul Sfânt 1750, convocat de Papa Benedict al XIV-lea, sunt ridicate în acest loc 14 monumente mici și o cruce mare. Din voința aceluiași pontif, la 19 septembrie 1756, amfiteatrul monumental este consacrat comemorării Pătimirii lui Cristos și a martirilor. După două sute de ani, în 1959, Ioan al XXIII-lea reintroducea ritul Via Crucis la Colosseum, reluat apoi de Paul al VI-lea în 1964. Pornind tocmai de la cuvintele Papei Montini din acel an, reparcurgem meditațiile pontifilor care se leagă, îndeosebi, cu timpul actual zbuciumat de război.

Paul al VI-lea: pacea lui Cristos plouă de sus

La sfârșitul lui Via Crucis la Colosseum, la 27 martie 1964, Paul al VI-lea se oprește asupra a două aspecte ale "scenei lumii asupra cărora se proiectează lumina Crucii". Unul din aceste aspecte este "suferința umană". La lumina Crucii "durerea (putem înțelege orice mizerie, orice sărăcie, orice infirmitate și chiar orice slăbiciune, adică o condiție a vieții care este deficientă și are nevoie de remediu) apare în mod straniu asimilabilă cu Pătimirea lui Cristos". "Un alt aspect, reflectat de Crucea lui Cristos, pe fața pământului, este pacea".

Acea pace, care este binele suprem al ordinii umane, acea pace care este cu atât mai de dorit, cu cât lumea evoluează tot mai mult în forme de viață interdependente și comunitare, așa încât o infracțiune la adresa păcii într-un anumit punct se repercutează asupra întregului sistem de organizare a națiunilor; de aceea pacea aceea care devine tot mai necesară și trebuincioasă; acea pace - vai - pe care eforturile umane, chiar foarte nobile și demne de aplauze și de solidaritate, reușesc cu greu să tuteleze în integritatea sa și să susțină cu mijloace diferite care să nu fie cele ale temerii și interesului temporal. Pacea lui Cristos plouă de sus; adică proiectează pe pământ și între oameni motive și sentimente originale și miraculoase.

Ioan Paul al II-lea: medităm asupra misterului crucii

Prima Via Crucis prezidată de Ioan Paul al II-lea la Colosseum, în 1979, este însoțită de meditația asupra textelor din discursuri ale Papei Montini. La sfârșitul lui Via Crucis din 28 martie 1997, Papa Ioan Paul al II-lea amintește că amfiteatrul Colosseum "este legat în memoria populară de martiriul primilor creștini". Acest loc din Roma antică este deci "deosebit de potrivit pentru a retrăi, din an în an, pătimirea și moartea lui Cristos".

Astăzi se concentrează asupra Crucii atenția noastră cea mai vie. Medităm asupra misterului Crucii, care se perpetuează în jertfa atâtor credincioși, a atâtor bărbați și femei asociați cu martiriul la moartea lui Isus. Contemplăm misterul agoniei și al morții Domnului, care continuă și în zilele noastre în durere și în suferința indivizilor și popoarelor încercate dur de violență și de război. Acolo unde omul este lovit și ucis, însuși Cristos este ofensat și răstignit. Mister de durere, mister de iubire nemărginită! Rămânem în reculegere tăcută în fața acestui mister insondabil.

Benedict al XVI-lea: drumul Via Crucis este o invitație pentru toți

În ziua de Vinerea Sfântă din anul 2012, după ce a reevocat, în meditație, în rugăciune și în cântare, drumul lui Isus pe calea crucii, Papa Benedict al XVI-lea subliniază că "experiența suferinței marchează omenirea, marchează și familia".

Drumul Via Crucis este o invitație pentru noi toți, și în special pentru familii, să-l contemplăm pe Cristos răstignit pentru a avea forța de a merge dincolo de dificultăți. Crucea lui Isus este semnul suprem al iubirii lui Dumnezeu față de fiecare om, este răspunsul îmbelșugat la nevoie de a fi iubită pe care o are fiecare persoană. Când suntem în încercare, când familiile noastre ajung să înfrunte durerea, suferința, să privim la Crucea lui Cristos: acolo găsim curajul pentru a continua să mergem.

Francisc: crucea este răspunsul la relele lumii

În ziua de Vinerea Sfântă din 2013, Papa Francisc subliniază că "Dumnezeu a vorbit, a răspuns". Și răspunsul său este Crucea lui Cristos.

În această noapte trebuie să rămână un singur cuvânt, care este însăși Crucea. Crucea lui Isus este Cuvântul cu care Dumnezeu a răspuns la răul lumii. Uneori ni se pare că Dumnezeu nu răspunde la rău, că rămâne în tăcere. În realitate Dumnezeu a vorbit, a răspuns, și răspunsul său este Crucea lui Cristos: un Cuvânt care este iubire, milostivire, iertare. Este și judecată: Dumnezeu ne judecă iubindu-ne. Să ne amintim asta: Dumnezeu ne judecă iubindu-ne. Dacă primesc iubirea sa sunt mântuit, dacă o refuz sunt condamnat, nu de El, ci de mine însumi, pentru că Dumnezeu nu condamnă, El numai iubește și mântuiește.

Anul acesta Via Crucis se desfășoară din nou la Colosseum. Timp de doi ani, din cauza urgenței legate de coronavirus, s-a desfășurat în Piața "Sfântul Petru". În Vinerea Sfântă din 2022 protagonistele sunt familiile. Cu ocazia anului dedicat familiei, cu care Biserica amintește cei cinci ani de la publicarea exortației apostolice Amoris laetitia, Papa Francisc a încredințat pregătirea textelor meditațiilor și rugăciunilor câtorva nuclee familiale. Printre liniile și arcadele de la Colosseum, într-un loc unde mii de persoane au suferit, în trecut, martiriul pentru că au rămas fidele lui Cristos, Crucea va îmbrățișa durerile lumii chinuite de război.

"O emoție mare, sunt recunoscător bunului Dumnezeu pentru acest dar și este un privilegiu să ofer vocea mea pentru aceste meditații la Colosseum", afirmă Orazio Coclite în cursul transmisiunii. "Anul acesta - adaugă el - port în mod deosebit la picioarele acelei Cruci speranțele unei păci dorite, ca să triumfe cu adevărat. Pace în inimile noastre, să tacă mai ales armele". Apoi relatează în culise: "În fiecare an, pregătind citirea meditațiilor, pun toată emfaza posibilă. În seara de Via Crucis este demontat totul, pentru că devine cu adevărat un moment de rugăciune pentru mine. Iau asupra mea emoțiile, suferințele prezentate în meditații". În sfârșit, relatează ascultătorilor o întâmplare: "Vă mărturisesc că port cu mine, în fiecare an, alături de text, o cărticică unde notez toate cererile de rugăciune care îmi sunt făcute. În urmă cu zece ani, în timp ce ajungeam la Colosseum, am întâlnit o doamnă cu fața însemnată de lacrimi. S-a apropiat și mi-a cerut o rugăciune: «Rugați-vă mai întâi pentru alții, apoi dacă mai este timp și pentru mine». Pierduse pe fiul, foarte tânăr, într-un accident rutier. Rămasă singură, fără soț, nu are pe nimeni. În fiecare an vine să mă salute, eu o caut printre credincioși pentru că astăzi eu sunt cel care are nevoie de rugăciunea sa. Acest gest de mare umilință - conclude el - îmi dă o încărcătură enormă. Din acea zi notez cererile de rugăciune și le pun pe pupitru".

(După Vatican News, 15 aprilie 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
 


lecturi: 623.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat