Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Bijghir: Misiuni populare

În perioada 31 martie - 4 aprilie 2022, în Parohia "Sfânta Maria Îndurerată" din Bijghir - în acest timp al Postul Mare foarte important pentru pregătirea spirituală - am trăit zile de har și binecuvântare prin celebrarea Sfintelor Liturghii de misiuni.

Mult așteptate de întreaga comunitate și bine pregătite de preoții noștri, dovada fiind numărul mare de credincioși care, din prima zi, au căutat să fie prezenți și să se împace cu Dumnezeu, trecând mai întâi prin scaunul de spovadă.

Sfintele Liturghii și alte celebrări au fost stabilite pentru orele 17/18, permițând tuturor credincioșilor să ajungă și să se hrănească cu cuvântul ce sfințește și susține pe viața spirituală.

Predicile au fost ținute de pr. Daniel Bișoc, paroh de Mărgineni, Bacău. Părintele din prima zi a căutat să capteze pe fiecare și să ne prezinte teme de actualitate și necesare, cuvinte de învățătură pe care se bazează trăirea credinței noastre. Prima tema a subliniat raportul nostru cu Dumnezeu, starea sufletelor noastre. Prin compararea sufletului cu un vas de lut, în care Domnul revarsă haruri nenumărate, dar și pericolul de a-l știrbi, fărâmița prin păcate, dar mai ales modul a "demonstra" cât de ușor se poate sparge în mii de cioburi, a determinat pe mulți dintre cei rătăciți să facă un pas spre reconcilierea cu Dumnezeu, dar și cu sine.

A doua zi în centrul atenției au stat familia, familia creștină, și chemarea fiecărui membru la sfințenie. Exemplele pline de adevăr, dar și comicul de situație au animat comunitatea întreagă și au înlăturat îndoiala din multe suflete. "Familia este cea care salvează, este viitorul..."

A treia predică s-a focalizat pe Sfânta Liturghie, prin care am aprofundat misterul jertfei lui Isus, dar ne-a și întărit dorința de a participa mai des la Sfânta Liturghie sau cel puțin să fim mai implicați în celebrarea ei.

Încheierea a fost o dublă sărbătoare prin prezența PS Petru Sescu, care a ales ca la împlinirea celor 57 de ani să fie prezent în mijlocul nostru.

Mulțumim în numele întregii comunității părintelui predicator, preoților care au stat la scaunul de spovadă și celor care au fost în mijlocul nostru. Îi asigurăm de rugăciunea noastră și îl rugăm pe Dumnezeu să-i aibă în grijă, să ne conducă pașii pe calea care duce la mântuire!

Marta Iștoc

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 31 martie - 4 aprilie: Bijghir: Misiuni populare


 

lecturi: 981.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat