Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Italia: PS Petru Sescu în vizită pastorală la Roma

Duminica a IV-a din Postul Mare, 27 martie 2022, numită "Laetare!", adică "Bucură-te", a fost cu adevărat o zi de bucurie pentru credincioșii catolici români din comunitățile Grotte Celoni și San Vitale, fiind vizitați de PS Petru Sescu, episcop auxiliar al Diecezei de Iași. Numeroși preoți, familii cu copii, tineri care se pregătesc pentru sacramentul Căsătoriei, persoane consacrate și credincioși originari din toate colțurile României și-au manifestat trăirea credinței participând la rugăciunea rozariului, Calea sfintei cruci și Sfintele Liturghii de la orele 12.30 și 16.00. La sfârșit, fiecare s-a bucurat să-l salute personal și să împărtășească un moment de comuniune frățească împreună.

Pr. Isidor Iacovici, parohul comunităților "San Vitale" și "Santa Maria Causa Nostrae Laetitiae" din Roma, a exprimat la începutul Sfintei Liturghii salutul călduros de bun venit adresat Preasfințitului Petru și, totodată, a salutat prezența numeroasă a preoților concelebranți: Mons. Anton Lucaci, Mons. Pierpaolo Felicolo, Mons. Mihăiță Blaj, Mons. Claudiu Carteș, a pr. Marian Bojor, paroh al comunității greco-catolice, cărora li s-au alăturat preoții prezenți la Roma și preoții studenți.

Ca de obicei în ultima lună intenția de rugăciune a fost și în această zi pentru pace în Ucraina.

Așadar, ce motive am avea noi, astăzi, pentru a ne bucura, ținând cont de tristețea pericolelor de război în care trăim? PS Petru, în omilia sa, ne-a îndemnat să trăim bucuria, inspirați de lumina cuvântului lui Dumnezeu așa cum se reflectă ea din lecturile și evanghelia zilei din "duminica bucuriei". Dacă Paștele, "Pesah", la evrei înseamnă "trecere", bucuria învierii lui Cristos nu poate fi altceva decât "trecerea de la moarte la viață". Dar nu este vorba de o viață oarecare, ci de bucuria de a trăi o viață veșnică, după exemplul lui Isus Cristos.

La momentul Ofertoriului credincioșii au prezentat daruri îmbrăcați în straie de sărbătoare, semne ale identității noastre creștine și române păstrate, de asemenea, și peste hotare.

La final, pr. paroh Isidor a dedicat un imn sfintei fecioare Maria, care ne-a emoționat și ne-a alinat inimile cu pacea atât de mult dorită în aceste zile.

De asemenea, pr. Elio Lops, paroh al Bisericii "Sf. Vitale", a intervenit cu un salut adresat Preasfințitului din partea comunității parohiale italiene, în unitatea spirituală a credinței și a rugăciunii.

Liturghia solemnă s-a încheiat cu gânduri de susținere și de prețuire pe care PS Petru ni le-a adresat tuturor, gânduri și sentimente susținute și de PS Iosif Păuleț, episcop de Iași, și de PS Petru Gherghel, episcop emerit.

După Liturghie, a urmat un moment comunional înveselit de prezența a numeroși copii, ce a unit comunitatea în jurul Preasfințitului și a grupului de preoți, împărtășind cu toții bucuria de a fi împreună.

Simona Farcaș

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 27 martie: Italia: PS Petru Sescu în vizită pastorală la Roma


 

lecturi: 1028.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat