Papa Francisc: Omilia din cadrul celebrării Pocăinţei urmată de Actul de consfinţire către Inima Neprihănită a Mariei (25 martie 2022)

În Evanghelia din solemnitatea de astăzi, îngerul Gabriel de trei ori ia cuvântul şi se adresează Fecioarei Maria.

Prima dată, salutând-o, îi spune: "Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine" (Lc 1,28). Motivul pentru care să se bucure, motivul bucuriei, este dezvăluit în puţine cuvinte: Domnul este cu tine. Frate, soră, astăzi poţi auzi aceste cuvinte adresate ţie, fiecăruia dintre noi; poţi să ţi le însuşeşti ori de câte ori te apropii de iertarea lui Dumnezeu, pentru că acolo Domnul îţi spune: "Eu sunt cu tine". Prea des credem că Spovada constă în a merge la Dumnezeu cu capul plecat. Dar nu suntem noi înainte de toate cei care ne întoarcem la Domnul; El este cel care vine să ne viziteze, să ne umple cu harul său, să ne îmbucure cu bucuria sa. A ne spovedi înseamnă a-i da Tatălui bucuria de a ne ridica. În centrul a ceea ce vom trăi nu sunt păcatele noastre, vor fi acolo, dar nu sunt în centru; iertarea sa: acesta este centrul. Să încercăm să ne imaginăm dacă în centrul sacramentului ar fi păcatele noastre: ar depinde aproape totul de noi, de căinţa noastră, de eforturile noastre, de angajările noastre. În schimb nu, în centru este El, care ne eliberează şi ne repune pe picioare.

Să restituim harului primatul şi să cerem darul de a înţelege că Reconcilierea nu este înainte de toate un pas al nostru către Dumnezeu, ci îmbrăţişarea sa care ne învăluie, ne uimeşte, ne înduioşează. Domnul este cel care, ca la Nazaret la Maria, intră în casa noastră şi aduce o uimire şi o bucurie care erau necunoscute înainte: bucuria iertării. Să punem în prim plan perspectiva lui Dumnezeu: ne vom afecţiona din nou de Spovadă. Avem nevoie de ea, pentru că orice renaştere interioară, orice cotitură spirituală începe de aici, de la iertarea lui Dumnezeu. Să nu neglijăm Reconcilierea, ci s-o redescoperim ca Sacramentul bucuriei. Da, Sacramentul bucuriei, unde răul care ne face să ne ruşinăm devine ocazia pentru a experimenta îmbrăţişarea caldă a Tatălui, forţa dulce a lui Isus care ne vindecă, "duioşia maternă" a Duhului Sfânt. Aceasta este inima Spovezii.

Aşadar, iubiţi fraţi şi surori, să mergem înainte ca să primim iertarea. Voi, fraţi care administraţi iertarea lui Dumnezeu, fiţi cei care oferă celui care se apropie bucuria acestei veşti: Bucură-te, Domnul este cu tine. Nicio rigiditate, vă rog, nicio piedică, nicio greutate; uşi deschise milostivirii! În special la Spovadă, suntem chemaţi să-l întruchipăm pe Bunul Păstor care ia în braţe oile sale şi le mângâie; suntem chemaţi să fim canale de har care varsă în uscăciunile inimii apa vie a milostivirii Tatălui. Dacă un preot nu are această atitudine, dacă nu are aceste sentimente în inimă, mai bine să nu meargă ca să spovedească.

Pentru a doua oară îngerul îi vorbeşte Mariei. Ei, tulburată de salutul primit, îi spune: "Nu te teme" (v. 30). Mai înainte: "Domnul este cu tine"; al doilea cuvânt: "Nu te teme". În Scriptură, când Dumnezeu se prezintă celui care-l primeşte, îi place să rostească aceste cuvinte: nu te teme. Le spune lui Abraham (cf. Gen 15,1), le repetă lui Isaac (cf. Gen 26,24), lui Iacob (cf. Gen 46,3) şi aşa mai departe, până la Iosif (cf. Mt 1,20) şi la Maria: nu te teme, nu te teme. În acest mod ne trimite un mesaj clar şi mângâietor: de fiecare dată când viaţa se deschide la Dumnezeu, frica nu mai poate să ne ţină ostatici. Pentru că frica ne ţine ostatici. Tu, soră, frate, dacă păcatele tale te înspăimântă, dacă trecutul tău te nelinişteşte, dacă rănile tale nu se vindecă, dacă te demoralizează căderile continue şi ţi se pare că ai pierdut speranţa, te rog, nu te teme. Dumnezeu cunoaşte slăbiciunile tale şi este mai mare decât greşelile tale. Dumnezeu este mai mare decât păcatele noastre: este mult mai mare! Un lucru îţi cere: fragilităţile tale, mizeriile tale, nu le ţine înăuntrul tău; du-le la El, depune-le în El, şi din motive de dezolare vor deveni oportunităţi de înviere. Nu te teme! Domnul ne cere păcatele noastre. Îmi vine în minte istoria acelui călugăr din deşert, care i-a dat totul lui Dumnezeu, totul, şi ducea o viaţă de post, de pocăinţă, de rugăciune. Domnul îi cerea mai mult. "Doamne, ţi-am dat totul", spune călugărul, "ce lipseşte?". "Dă-mi păcatele tale". Aşa ne cere Domnul. Nu te teme.

Fecioara Maria ne însoţeşte: ea însăşi a aruncat tulburarea sa în Dumnezeu. Vestea îngerului îi dădea motive serioase pentru a se teme. Îi propunea ceva inimaginabil, care trecea dincolo de forţele sale şi pe care singură n-ar fi putut să gestioneze: ar fi fost prea multe dificultăţi, probleme cu legea mozaică, cu Iosif, cu persoanele din satul său şi din poporul său. Toate acestea sunt dificultăţi: nu te teme.

Dar Maria nu ridică obiecţii. Îi este suficient acel nu te teme, îi este suficientă asigurarea lui Dumnezeu. Se strânge în jurul Lui, cum vrem să facem noi în această seară. Pentru că adesea facem contrariul: pornim de la certitudinile noastre şi, numai atunci când le pierdem, mergem la Dumnezeu. În schimb, Sfânta Fecioară Maria ne învaţă să pornim de la Dumnezeu, având încrederea că astfel toate celelalte ni se vor da (cf. Mt 6,33). Ne invită să mergem la izvor, să mergem la Domnul, care este remediul radical împotriva fricii şi a răului de a trăi. Aminteşte asta o frază frumoasă, pusă deasupra unui confesional aici în Vatican, care se adresează lui Dumnezeu cu aceste cuvinte: "Îndepărtarea de Tine înseamnă a cădea, întoarcerea la Tine înseamnă a învia, rămânerea în Tine înseamnă a exista" (cf. Sf. Augustin, Soliloquium I, 3).

În aceste zile ştiri şi imagini de moarte continuă să intre în casele noastre, în timp ce bombele distrug casele atâtor fraţi şi surori ai noştri ucraineni lipsiţi de apărare. Războiul barbar, care s-a abătut asupra atâtora şi-i face pe toţi să sufere, provoacă în fiecare frică şi tulburare. Simţim înăuntru un sentiment de neputinţă şi de nepotrivire. Avem nevoie să auzim spunându-ni-se "nu te teme". Dar nu sunt suficiente asigurările umane, este nevoie de prezenţa lui Dumnezeu, de certitudinea iertării divine, singura care şterge răul, dezamorsează supărarea, restituie inimii pacea. Să ne întoarcem la Dumnezeu, să ne întoarcem la iertarea sa.

Pentru a treia oară îngerul ia cuvântul. Acum îi spune Sfintei Fecioare Maria: "Duhul Sfânt va veni asupra ta" (Lc 1,35). "Domnul este cu tine"; "Nu te teme"; şi al treilea cuvânt este "Duhul Sfânt va veni asupra ta". Iată cum intervine Dumnezeu în istorie: dăruindu-l pe însuşi Duhul său. Pentru că în ceea ce contează nu sunt suficiente forţele noastre. Noi singuri nu reuşim să rezolvăm contradicţiile istoriei şi nici măcar pe cele ale inimii noastre. Avem nevoie de forţa înţeleaptă şi blândă a lui Dumnezeu, care este Duhul Sfânt. Avem nevoie de Duhul de iubire, care dizolvă ura, stinge supărarea, potoleşte aviditatea, ne trezeşte din indiferenţă. acel Duh care ne dă armonia, pentru că El este armonia. Avem nevoie de iubirea lui Dumnezeu pentru că iubirea noastră este precară şi insuficientă. Atâtea lucruri îi cerem Domnului, dar adesea uităm să-i cerem ceea ce este mai important şi ceea ce El doreşte să ne dea: pe Duhul Sfânt, adică forţa pentru a iubi. De fapt, fără iubire, ce anume vom oferi lumii? Cineva a spus că un creştin fără iubire este ca un ac care nu coase: înţeapă, răneşte, dar dacă nu coase, dacă nu ţese, dacă nu uneşte, nu este de folos. Aş îndrăzni să spun: nu este creştin. Pentru aceasta este nevoie să luăm din iertarea lui Dumnezeu forţa iubirii, să luăm acelaşi Duh coborât asupra Mariei.

Pentru că, dacă vrem ca lumea să se schimbe, trebuie să se schimbe înainte de toate inima noastră. Pentru a face asta, astăzi să ne lăsăm luaţi de mână de către Sfânta Fecioară Maria. Să privim la Inima sa neprihănită, unde Dumnezeu s-a aşezat, la unica Inimă de creatură umană fără umbre. Ea este "plină de har" (v. 28), aşadar este goală de păcat: în ea nu este urmă de rău şi de aceea Dumnezeu a putut începe cu ea o nouă istorie de mântuire şi de pace. Acolo istoria a schimbat direcţia. Dumnezeu a schimbat istoria bătând la Inima Mariei.

Astăzi şi noi, reînnoiţi de iertare, să batem la acea Inimă. În unire cu episcopii şi credincioşii din lume, doresc să duc în mod solemn la Inima Neprihănită a Mariei tot ceea ce trăim: să-i reînnoiesc consacrarea Bisericii şi a întregii omeniri şi să-i consacru ei, în mod deosebit, poporul ucrainean şi poporul rus, care cu afect filial o venerează ca Mamă. nu este vorba de o formulă magică, nu, nu este asta; ci este vorba de un act spiritual. Este gestul încredinţării depline a fiilor care, în suferinţa acestui război barbar şi acestui război nesăbuit care ameninţă lumea, recurg la Mama. Aşa cum copiii, când sunt înspăimântaţi, merg la mama ca să plângă, să caute ocrotire. Să alergăm la Mama, punând în Inima sa frica şi durerea, încredinţându-ne ei pe noi înşine. Înseamnă a pune în acea Inimă limpede, necontaminată, acolo Dumnezeu se oglindeşte, bunurile preţioase ale fraternităţii şi păcii, tot ceea ce avem şi suntem, pentru ca ea, Mama pe care Domnul ne-a dăruit-o, să ne ocrotească şi să ne păzească.

De pe buzele Mariei a apărut fraza cea mai frumoasă pe care îngerul poate s-o ducă la Dumnezeu: "Fie mie după cuvântul tău" (v. 38). Acceptarea Sfintei Fecioare Maria nu este una pasivă sau resemnată, ci dorinţa vie de a adera la Dumnezeu, care are "planuri de pace şi nu de nenorocire" (Ier 29,11). Este participarea cea mai strânsă la planul său de pace pentru lume. Ne consacrăm Mariei pentru a intra în acest plan, pentru a ne pune la dispoziţia deplină a planurilor lui Dumnezeu. Născătoarea de Dumnezeu, după ce a spus da-ul său, a înfruntat o călătorie lungă în urcuş spre o regiune muntoasă pentru a o vizita pe verişoara însărcinată (cf. Lc 1,39). A mers în grabă. Mie îmi place să mă gândesc la Sfânta Fecioară Maria grăbită, mereu aşa, la Sfânta Fecioară Maria care se grăbeşte pentru a ne ajuta, pentru a ne păzi. Să ia astăzi de mână drumul nostru: să-l conducă pe cărările abrupte şi obositoare ale fraternităţii şi dialogului, să-l conducă pe calea păcii.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

Papa Francisc: Scrisoare adresată episcopilor şi Actul de consfinţire la Inima Neprihănită a Mariei

lecturi: 569.