Papa Francisc: Angelus (20 martie 2022)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Suntem în inima drumului de Postul Mare şi astăzi Evanghelia iniţial îl prezintă pe Isus care comentează câteva fapte de cronică. În timp ce era vie amintirea a optsprezece persoane care au murit sub prăbuşirea unui turn, îi povestesc despre câţiva galileeni pe care Pilat i-a ucis (cf. Lc 13,1). Şi există o întrebare care pare să însoţească aceste ştiri tragice: a cui este vina acestor fapte teribile? Oare acele persoane erau mai vinovate decât altele şi Dumnezeu le-a pedepsit? Acestea sunt întrebări care sunt mereu actuale; când cronica neagră ne oprimă şi ne simţim neputincioşi în faţa răului, adesea ne vine să ne întrebăm: este vorba oare de o pedeapsă a lui Dumnezeu? El este cel care trimite un război sau o pandemie pentru a ne pedepsi pentru păcatele noastre? Şi de ce nu intervine Domnul?

Trebuie să fim atenţi: atunci când răul ne oprimă, riscăm să pierdem luciditatea şi, pentru a găsi un răspuns uşor la ceea ce nu reuşim să ne explicăm, ajungem să-l învinovăţim pe Dumnezeu. Şi de atâtea ori obişnuinţa urâtă şi rea a înjurăturilor vine de aici. De câte ori îi atribuim lui nenorocirile noastre, atribuim lui nenorocirile lumii, lui care, în schimb, ne lasă mereu liberi şi prin urmare nu intervine niciodată impunându-se, numai propunându-se; lui care nu foloseşte niciodată violenţa şi, dimpotrivă, suferă pentru noi şi cu noi! De fapt, Isus refuză şi contestă cu forţă ideea de a-i imputa lui Dumnezeu relele noastre: acele persoane ucise de Pilat şi în acelea decedate sub turn nu erau mai vinovate decât altele şi nu sunt victime ale unui Dumnezeu nemilos şi răzbunător, care nu există! De la Dumnezeu nu poate veni niciodată răul pentru că el "nu ne răsplăteşte după păcatele noastre" (Ps 103,10), ci după milostivirea sa. Este stilul lui Dumnezeu. Nu ne poate trata altfel. Ne tratează mereu cu milostivire.

Dar în loc de a-l învinovăţi pe Dumnezeu, spune Isus, trebuie să privim în noi: păcatul este cel care produce moartea; egoismele noastre sfâşie relaţiile; alegerile noastre greşite şi violente dezlănţuie răul. În acest moment Domnul oferă adevărata soluţie. Care este? Convertirea: "Dacă nu vă convertiţi, cu toţii veţi pieri la fel" (Lc 13,5). Este o invitaţie insistentă, în special în acest timp al Postului Mare. Să o primim cu inimă deschisă. Să ne convertim de la rău, să renunţăm la acel păcat care ne seduce, să ne deschidem la logica Evangheliei: pentru că, unde domnesc iubirea şi fraternitatea, răul nu mai are putere!

Însă Isus ştie că a ne converti nu este uşor şi vrea să ne ajute. Ştie că de atâtea ori recădem în aceleaşi greşeli şi în aceleaşi păcate; că ne descurajăm şi, eventual, ni se pare că angajarea noastră în bine este inutilă într-o lume unde răul pare să domnească. Şi atunci, după apelul său, ne încurajează cu o parabolă care relatează răbdarea lui Dumnezeu. Trebuie să ne gândim la răbdarea lui Dumnezeu, răbdarea pe care Dumnezeu o are faţă de noi. Ne oferă imaginea mângâietoare a unui smochin care nu aduce roade în perioada stabilită, dar care nu este tăiat: i se acordă alt timp, o altă posibilitate. Mie îmi place să cred că un nume frumos al lui Dumnezeu ar fi "Dumnezeul unei alte posibilităţi": mereu ne dă o altă oportunitate, mereu, mereu. Aşa este milostivirea sa. Aşa face Domnul cu noi: nu ne taie din iubirea sa, nu-şi pierde cumpătul, nu încetează să ne redea încredere cu duioşie. Fraţi şi surori, Dumnezeu crede în noi! Dumnezeu se încrede în noi şi ne însoţeşte cu răbdare, răbdarea lui Dumnezeu este cu noi. Nu se descurajează, ci îşi repune mereu speranţă în noi. Dumnezeu este Tatăl şi te priveşte ca tată: asemenea celui mai bun dintre taţi, nu vede rezultatele pe care încă nu le-ai obţinut, ci roadele pe care încă le vei mai putea aduce; nu ţine cont de lipsurile tale, ci încurajează posibilităţile tale; nu se opreşte asupra trecutului tău, ci pariază cu încredere pe viitorul tău. Pentru că Dumnezeu este aproape de noi, el este aproape de noi. Stilul lui Dumnezeu - să nu uităm -; apropiere, el este aproape, cu milostivire şi duioşie. Şi aşa ne însoţeşte Dumnezeu: aproape, milostiv şi duios.

Aşadar, să cerem Fecioarei Maria ca să reverse în noi speranţă şi curaj şi să aprindă în noi dorinţa convertirii.

________________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Din păcate nu se opreşte agresiunea violentă împotriva Ucrainei, un masacru nesăbuit în care în fiecare zi se repetă măceluri şi atrocităţi. Nu există justificare pentru asta! Îi implor pe toţi actorii comunităţii internaţionale pentru ca să se angajeze cu adevărat în încetarea acestui război respingător.

Şi în această săptămână rachete şi bombe s-au abătut asupra civililor, bătrânilor, copiilor şi mamelor însărcinate. Am mers să-i vizitez pe copiii răniţi care sunt aici la Roma. Unuia îi lipseşte braţul, altul este rănit la cap... Copii nevinovaţi. Mă gândesc la milioanele de refugiaţi ucraineni care trebuie să fugă lăsând în urmă totul şi simt o mare durere pentru cei care nu au nici măcar posibilitatea de a scăpa. Atâţia bunici, bolnavi şi săraci, separaţi de propriile rude, atâţia copii şi persoane fragile rămân să moară sub bombe, fără a putea primi ajutor şi fără a găsi siguranţă nici măcar în refugiile antiaeriene. Toate acestea sunt inumane! Mai mult, sunt şi sacrilegiu, pentru că merg împotriva sacralităţii vieţii umane, mai ales împotriva vieţii umane lipsite de apărare, care trebuie respectată şi protejată, nu eliminată, şi care vine mai înainte de orice strategie! Să nu uităm: este o cruzime, inumană şi sacrilegă! Să ne rugăm în tăcere pentru cei care suferă.

Mă mângâie să ştiu că populaţiei rămase sub bombe nu-i lipseşte apropierea păstorilor, care în aceste zile tragice trăiesc Evanghelia carităţii şi a fraternităţii. I-am auzit în aceste zile pe unii dintre ei la telefon, cum sunt aproape de poporul lui Dumnezeu. Mulţumesc, iubiţi fraţi, iubite surori, pentru această mărturie şi pentru sprijinul concret pe care-l oferiţi cu curaj atâtor oameni disperaţi! Mă gândesc şi la nunţiul apostolic, abia făcut nunţiu, Monseniorul Visvaldas Kulbokas, care de la începutul războiului a rămas la Kiev împreună cu colaboratorii săi şi cu prezenţa sa mă face aproape în fiecare zi de poporul ucrainean martirizat. Să fim aproape de acest popor, să-l îmbrăţişăm cu afectul şi cu angajarea concretă şi cu rugăciunea. Şi, vă rog, să nu ne obişnuim cu războiul şi cu violenţa! Să nu încetăm să primim cu generozitate, aşa cum se face: nu numai acum, în urgenţă, ci şi în săptămânile şi în lunile care vor veni. Pentru că voi ştiţi că la primul moment, toţi ne străduim să primim, dar după aceea obişnuinţa ne răceşte un pic inima şi uităm. Să ne gândim la aceste femei, la aceşti copii care cu timpul, fără loc de muncă, despărţite de soţii lor, vor fi căutate de "ulii" societăţii. Să-i ocrotim, vă rog.

Invit fiecare comunitate şi fiecare credincios să se unească cu mine vineri, 25 martie, Solemnitatea Bunei Vestiri, în săvârşirea unui solemn Act de consacrare a omenirii, în special a Rusiei şi a Ucrainei, Inimii Neprihănite a Mariei, pentru ca ea, Regina păcii, să obţină lumii pacea.

Vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini veniţi din Italia şi din diferite ţări. Îndeosebi, salut credincioşii din Madrid, grupul internaţional "Agora locuitorilor pământului", medicii şi salvatorii din Serviciul de urgenţă 118, Reînnoirea Carismatică Catolică "Charis" - care este unica recunoscută oficial, "Charis", nu altele -, şi membrii Mişcării Focolarelor. Salut Micul Cor "Antoniano" din Bologna cu fanfara Poliţiei de Stat, corul "Ensemble Vox Cordis" din Fornovo San Giovanni, corul "San Vincenzo Grossi" din Pizzighettone, tinerii de la mărturisirea de credinţă din Angera, Sesto Calende şi Ternate, pelerinajul Diecezei de Asti şi credincioşii din Veneţia şi Sassari.

Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 456.