Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 16 martie 2022

Salutul Sfântului Părinte adresat elevilor de la Şcoala "La Zolla" din Milano

Dragi elevi de la Institutul "La Zolla"

Sunt bucuros să vă primesc şi adresez un salut cordial vouă, părinţilor voştri şi profesorilor voştri, bunicilor voştri: sunt atâţia bunici aici. Este foarte important pentru voi, tineri şi copii, să vorbiţi cu bunicii: foarte important, să vorbiţi cu bunicii. Este important. Şcoala voastră de inspiraţie creştină este o realitate preţioasă pentru teritoriul milanez şi oferă un serviciu educativ apreciat în colaborare cu familiile. Este important a construi o comunitate educatoare în care, împreună cu profesorii, părinţii să poată fi protagonişti ai creşterii culturale a copiilor lor. Şi acesta este pactul educativ, dialogul între părinţi şi profesori. Se dialoghează mereu, pentru binele tinerilor, al copiilor. Acest pact educativ, care s-a rupt de atâtea ori, trebuie să-l îngrijim mereu. Dialogul, precum şi munca împreună, aşa cum faceţi voi, părinţi şi profesori. Este important a construi o comunitate educatoare, acest lucru este foarte important.

Şi vouă, tineri şi tinere, aş vrea să vă las două cuvinte care îmi vin din inimă: împărtăşire şi primire. Împărtăşire şi primire, să spunem împreună: "împărtăşire şi primire". Numai tinerii şi tinerele, cei mari nu! Spuneţi: împărtăşire şi primire, toţi! [repetă: împărtăşire şi primire!]. Iată, învăţaţi bine asta. Împărtăşire: nu încetaţi să vă maturizaţi împreună cu persoanele care trăiesc lângă voi: colegii de şcoală, părinţii, bunicii, educatorii, prietenii. Este nevoie să se "facă echipă", să se crească nu numai în cunoştinţe, ci şi să se ţeasă legături pentru a construi o societate mai solidară şi fraternă. Pentru că pacea, de care avem atâta nevoie, se construieşte artizanal prin împărtăşire. Nu există maşini pentru a construi pacea, nu: pacea se face mereu artizanal. Pacea în familie, pacea în şcoală... Şi cum artizanal? Cu munca mea, cu împărtăşirea mea.

Al doilea cuvânt: primire. Lumea de astăzi pune atâtea bariere între persoane. Şi rezultatul barierelor sunt excluderile, rebutarea. Acest lucru este periculos, dacă se rebutează. Şi în şcoală - ascultaţi bine asta, tineri şi tinere - la şcoală este uneori vreun coleg sau colegă care este un pic ciudat, un pic ridicol şi care nu ne place: să nu-l rebutaţi niciodată! Nici măcar să nu faceţi bullying: nu, vă rog, nu bullying-ului, nimic, toţi suntem egali. Chiar dacă un coleg este un pic antipatic, sărăcuţ, mă apropii de el cu simpatie. A face mereu punţi, a nu rebuta pe nimeni, vă rog! A nu rebuta. Pentru că prin rebutare mereu încep războaiele. Rezultatul barierelor sunt excluderile, rebutarea. Există bariere între state, între grupuri sociale, dar şi între persoane. Şi adesea şi telefonul la care continuaţi să vă uitaţi devine o frontieră care vă izolează într-o lume pe care o aveţi la îndemână. Cât de frumos este în schimb a privi persoanele în ochi, a le asculta istoria, a le primi identitatea; a genera, prin prietenie, punţi cu fraţi şi surori din tradiţii, etnii şi religii diferite. Numai făcând astfel vom construi, cu ajutorul lui Dumnezeu, un viitor de pace. Mi-a plăcut motoul vostru - "Uimiţi": este frumos. Mereu uimiţi, a vedea frumuseţea, uimiţi şi recunoscători. Dar fiţi atenţi, pentru că există pericolul de a deveni stupizi: nu, nu! Uimiţi, nu stupizi. Aţi înţeles?

Mulţumesc pentru această întâlnire, mulţumesc pentru mărturia voastră. Mă rog pentru voi şi voi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Şi acum vă cer să vă gândiţi, să ne gândim: să ne gândim la atâţia copii, tineri şi tinere care sunt în război, care astăzi suferă în Ucraina. Sunt ca şi noi, ca şi voi: şase, şapte, zece, paisprezece ani şi voi aveţi în faţa voastră un viitor, o siguranţă socială de a creşte într-o societate în pace. În schimb, aceşti copii mici, chiar şi foarte mici, trebuie să fugă de bombe. Suferă mult. Cu acel frig care este acolo... Să ne gândim. Fiecare dintre noi să se gândească la aceşti copii, la aceste copile, la aceşti tineri, la aceste tinere. Astăzi suferă; astăzi, la trei mii de kilometri de aici. Să-l rugăm pe Domnul. Eu voi face rugăciunea şi voi cu inima, cu mintea, rugaţi-vă cu mine. "Doamne Isuse, te rog pentru copiii, copilele, tinerii, tinerele care trăiesc sub bombe, care văd acest război teribil, care nu au de mâncare, care trebuie să fugă părăsind casa, totul. Doamne Isuse, priveşte aceşti copii, aceşti tineri: priveşte-i, ocroteşte-i! Sunt victimele mândriei noastre, a adulţilor. Doamne Isuse, binecuvântează aceşti copii şi ocroteşte-i!" Împreună s-o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria ca să-i ocrotească: Bucură-te, Marie...

Şi astfel, în tăcere aşa cum suntem noi, primim binecuvântarea Domnului: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

Şi mulţumesc pentru această întâlnire: mulţumesc, mulţumesc. Şi nu uitaţi, nu uitaţi: uimiţi şi recunoscători. Toţi împreună: uimiţi şi recunoscători.

_________________

Cateheze despre bătrâneţe: 3. Bătrâneţea, resursă pentru tinereţea nesăbuită

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Relatarea biblică - prin limbajul simbolic al epocii în care a fost scrisă - ne spune un lucru impresionant: Dumnezeu a fost aşa de amărât din cauza răutăţii răspândite a oamenilor, devenită un stil normal de viaţă, încât s-a gândit că a greşit că i-a creat şi a decis să-i elimine. O soluţie radicală. Ar putea chiar să aibă un efect paradoxal de milostivire. Fără fiinţe umane, fără istorie, fără judecată, fără condamnare. Şi multe victime predestinate ale corupţiei, violenţei, nedreptăţii vor fi cruţate pentru totdeauna.

Nu ni se întâmplă uneori şi nouă - copleşiţi de sentimentul de neputinţă împotriva răului sau demoralizaţi de "profeţii de nenorocire" - să ne gândim că era mai bine dacă nu ne-am fi născut? Trebuie să dăm crezare anumitor teorii recente, care denunţă specia umană ca o daună evolutivă pentru viaţa de pe planeta noastră? Totul negativ? Nu.

De fapt, suntem sub presiune, expuşi la solicitări opuse care ne fac dezorientaţi. Pe de o parte, avem optimismul unei tinereţi veşnice, aprins de progresele extraordinare ale tehnicii, care pictează un viitor plin de maşini mai eficiente şi mai inteligente decât noi, care se vor îngriji de relele noastre şi vor gândi pentru noi soluţiile cele mai bune pentru a nu muri: lumea roboţilor. Pe de altă parte, fantezia noastră apare tot mai concentrată pe reprezentarea unei catastrofe finale care ne va stinge. Ceea ce se întâmplă cu un eventual război atomic. "Ziua de după" aceasta - dacă vom mai exista, zile şi fiinţe umane - va trebui să reînceapă de la zero. Nu vreau să fac banală tema progresului, desigur. Dar se pare că simbolul potopului câştigă teren în inconştientul nostru. De altfel, pandemia actuală pune o ipotecă grea pe reprezentarea noastră nesăbuită a lucrurilor care contează, pentru viaţă şi pentru destinul său.

În relatarea biblică, atunci când este vorba de a salva de corupţie şi de potop viaţa pământului, Dumnezeu încredinţează acţiunea fidelităţii celui mai bătrân dintre toţi, "dreptul" Noe. Bătrâneţea va salva lumea, mă întreb eu? În ce sens? Şi cum va salva lumea, bătrâneţea? Şi care este orizontul? Viaţa de dincolo de moarte sau numai supravieţuirea până la potop?

Un cuvânt al lui Isus, care evocă "zilele lui Noe", ne ajută să aprofundăm sensul paginii biblice pe care am ascultat-o. Isus, vorbind despre timpurile din urmă, spune: "Şi aşa cum a fost în zilele lui Noe, tot aşa va fi în zilele Fiului Omului: ei mâncau, beau, se însurau şi se măritau până în ziua în care Noe a intrat în arcă; atunci a venit potopul şi i-a nimicit pe toţi" (Lc 17,26-27). De fapt, a mânca şi a bea, a se însura şi a se mărita, sunt lucruri foarte normale şi nu par exemple de corupţie. Unde se află corupţia? Unde era corupţia, acolo? În realitate, Isus pune accentul pe faptul că fiinţele umane, când se limitează doar să se bucure de viaţă, pierd chiar şi percepţia corupţiei, care le mortifică demnitatea şi îi otrăveşte sensul. Când se pierde percepţia corupţiei, iar corupţia devine un lucru normal: totul are preţul său, totul? Se cumpără, se vinde, opinii, acte de dreptate... Asta, în lumea afacerilor, în lumea atâtor meserii, este ceva obişnuit. Şi trăiesc în mod nesăbuit şi corupţia, ca şi cum ar fi parte din normalitatea bunăstării umane. Când tu mergi să faci ceva şi treaba este lentă, acel proces de a face este un pic lent, de câte ori se aude spunându-se: "Dar, dacă îmi dai ceva, eu accelerez asta". De atâtea ori. "Dă-mi ceva şi eu merg mai înainte". Ştim bine asta, noi toţi. Lumea corupţiei pare parte a normalităţii fiinţei umane; şi acest lucru este urât. În această dimineaţă am vorbit cu un domn care îmi spunea despre această problemă în ţara sa. Bunurile vieţii sunt consumate şi se bucură de ele fără preocupare faţă de calitatea spirituală a vieţii, fără grijă faţă de habitatul casei comune. Totul se exploatează, fără a se preocupa de mortificarea şi de deprimarea de care suferă mulţi, şi nici de răul care otrăveşte comunitatea. Atât timp cât viaţa normală poate să fie umplută de "bunăstare", nu vrem să ne gândim la ceea ce o face goală de dreptate şi de iubire. "Dar, eu mă simt bine! De ce trebuie să mă gândesc la probleme, la războaie, la mizeria umană, la câtă sărăcie, la câtă răutate? Nu, eu mă simt bine. Nu-mi pasă de ceilalţi". Aceasta este gândirea inconştientă care ne duce înainte ca să trăim o stare de corupţie.

Corupţia poate să devină normalitate, mă întreb eu? Fraţi şi surori, din păcate da. Se poate respira aerul corupţiei aşa cum se respiră oxigenul. "Dar este normal; dacă dumneavoastră vreţi ca eu să fac asta repede, cât îmi daţi?". Este normal! Este normal, dar este un lucru urât, nu este bun! Ce anume îi deschide drumul? Un lucru: nesăbuinţa care se îndreaptă numai spre grija de sine însuşi: iată breşa care deschide uşa pentru corupţia care îneacă viaţa tuturor. Corupţia scoate mare avantaj din această nesăbuinţă rea. Când unei persoane îi merge bine totul şi nu-i pasă de ceilalţi: această nesăbuinţă înmoaie apărările noastre, întunecă conştiinţa şi ne face - chiar involuntar - complici. Pentru că întotdeauna corupţia nu merge singură: o persoană are mereu complici. Şi întotdeauna corupţia se lărgeşte, se lărgeşte.

Bătrâneţea este în poziţia potrivită pentru a percepe înşelăciunea acestei normalizări a unei vieţi obsedate de satisfacţie şi goală de interioritate: viaţă fără gândire, fără jertfă, fără interioritate, fără frumuseţe, fără adevăr, fără dreptate, fără iubire: asta este în întregime corupţie. Sensibilitatea noastră specială a bătrânilor, a vârstei înaintate faţă de atenţiile, gândurile şi afectele care ne fac umani, ar trebui să redevină o vocaţia a multora. Şi va fi o alegere de iubire a bătrânilor faţă de noile generaţii. Noi vom da alarma, alerta: "Fiţi atenţi, că aceasta este corupţia, nu-ţi aduce nimic". Înţelepciunea bătrânilor ne este atât de necesară, astăzi, pentru a merge împotriva corupţiei. Noile generaţii aşteaptă de la noi, bătrânii, de la noi, cei în vârstă, un cuvânt care să fie profeţie, care să deschidă uşi pentru noi perspective în afara acestei lumi nesăbuite a corupţiei, a obişnuinţei cu lucrurile corupte. Binecuvântarea lui Dumnezeu alege bătrâneţea, pentru această carismă aşa de umană şi umanizatoare. Ce sens are bătrâneţea mea? Fiecare dintre noi, bătrânii, putem să ne întrebăm. Sensul este acesta: a fi profet al corupţiei şi a spune celorlalţi: "Opriţi-vă, eu am parcurs acel drum şi nu te duce la nimic! Acum eu îţi spun experienţa mea". Noi, bătrânii, trebuie să fim profeţi împotriva corupţiei, aşa cum Noe a fost profetul împotriva corupţiei din timpul său, pentru că era unicul în care Dumnezeu a avut încredere. Eu vă întreb pe voi toţi - şi mă întreb şi pe mine: inima mea este deschisă să fie profet împotriva corupţiei de astăzi? Este un lucru urât atunci când bătrânii nu s-au maturizat şi au devenit bătrâni cu aceleaşi obişnuinţe corupte ale tinerilor. Să ne gândim la relatarea biblică a judecătorilor Suzanei: sunt exemplul unei bătrâneţi corupte. Şi noi, cu o astfel de bătrâneţe, nu am fi capabili să fim profeţi pentru tinerele generaţii.

Şi Noe este exemplul acestei bătrâneţi generatoare: nu este coruptă, este generatoare. Noe nu ţine predici, nu se plânge, nu reproşează, ci se îngrijeşte de viitorul generaţiei care este în pericol. Noi, bătrânii, trebuie să ne îngrijim de tinerii, de copiii care sunt în pericol. El construieşte arca primirii şi primeşte în ea oameni şi animale. În grija faţă de viaţă, în toate formele sale, Noe împlineşte porunca lui Dumnezeu repetând gestul duios şi generos al creaţiei, care în realitate este însuşi gândul pe care îl inspiră porunca lui Dumnezeu: o nouă binecuvântare, o nouă creaţie (cf. Gen 8,15 - 9,17). Vocaţia lui Noe rămâne mereu actuală. Patriarhul sfânt mai trebuie să mijlocească pentru noi. Şi noi, femei şi bărbaţi de o anumită vârstă - ca să nu spun bătrâni, pentru că unii se ofensează - să nu uităm că avem posibilitatea înţelepciunii, de a spune celorlalţi: "Uite, acest drum de corupţie nu duce la nimic". Noi trebuie să fim ca vinul bun care la sfârşit ca bătrân (vechi) poate da un mesaj bun şi nu unul rău.

Eu fac un apel, astăzi, la toate persoanele care au o anumită vârstă, ca să nu spun bătrâne. Fiţi atenţi: voi aveţi responsabilitatea de a denunţa corupţia umană în care se trăieşte şi în care merge înainte acest mod de a trăi din relativism, totalmente relativ, ca şi cum totul ar fi permis. Să mergem înainte. Lumea are nevoie, are nevoie de tineri puternici, care să meargă înainte, şi de bătrâni înţelepţi. Să-i cerem Domnului harul înţelepciunii.

____________________

APEL ŞI RUGĂCIUNE PENTRU UCRAINA

Iubiţi fraţi şi surori,

În durerea acestui război să facem o rugăciune toţi împreună, cerând Domnului iertarea şi cerând pacea. Ne vom ruga o rugăciune scrisă de un episcop italian.

Iartă-ne războiul, Doamne!
Doamne Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai milă de noi păcătoşii!.
Doamne Isuse, născut sub bombele din Kiev, ai milă de noi!
Doamne Isuse, mort în braţele mamei într-un buncăr din Harkov, ai milă de noi!
Doamne Isuse, trimis pe front la vârsta de douăzeci de ani, ai milă de noi!
Doamne Isuse, care încă vezi mâinile înarmate la umbra crucii tale, ai milă de noi!
Iartă-ne, Doamne,
iartă-ne, dacă, nemulţumiţi de cuiele cu care am străpuns mâna ta, continuăm să ne adăpăm cu sângele morţilor sfâşiaţi de arme!
Iartă-ne, dacă aceste mâini pe care le-ai creat pentru a păzi, s-au transformat în instrumente de moarte!
Iartă-ne, Doamne, dacă noi continuăm să-l ucidem pe fratele nostru, iartă-ne dacă noi continuăm ca şi Cain să luăm pietrele de pe ogorul nostru pentru a-l ucide pe Abel. Iartă-ne, dacă noi continuăm să justificăm cu truda noastră cruzimea, dacă legitimăm cu durerea noastră atrocitatea gesturilor noastre!
Iartă-ne războiul, Doamne! Iartă-ne războiul, Doamne!
Doamne Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, te implorăm! Opreşte mâna lui Cain!
Luminează conştiinţa noastră,
să nu se facă voinţa noastră,
nu ne abandona acţiunii noastre!
Opreşte-ne, Doamne, opreşte-ne!
Şi atunci când vei fi oprit mâna lui Cain, ai grijă şi de el! Este fratele nostru.
O, Doamne, pune o frână violenţei!
Opreşte-ne, Doamne!
Amin.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 390.