Mici comori ale Postului Mare

de Valentina Angelucci şi Valentina Contiero

"Pentru aceasta, ceremoniile vor fi simplificate păstrându-se neatinsă substanţa lor; se vor omite repetiţiile introduse în decursul veacurilor sau adăugirile mai puţin utile; în schimb, în măsura în care vor părea oportune sau necesare, vor fi restabilite, după tradiţia Sfinţilor Părinţi, unele elemente dispărute sub vitregia timpurilor" (Sacrosanctum concilium, 50). Pe această linie se pot interpreta unele alegeri care sunt evidente răsfoind paginile celei de-a treia ediţii italiene (şi române, nt) a Liturghierului Roman. Printre particularităţile mai interesante sunt, desigur, orationes super populum, scurte rugăciuni de binecuvântare cu care preotul cere ocrotirea şi ajutorul lui Dumnezeu asupra poporului la sfârşitul celebrării euharistice. Prezente în ediţiile Liturghierului înainte de 1970 şi permise doar în unele zile şi în anumite circumstanţe, ele împodobesc din nou timpul Postului Mare în ritul roman. Sunt mici comori eucologice pe care tradiţia ni le transmite: avem mărturie despre ele deja în Sacramentarul din Verona din secolul V-VI care conţine textele pentru celebrarea euharistică din întregul an. Iniţial considerate esenţiale în structura obişnuită a Liturghiei, ulterior le regăsim numai în cadrul contextului Postului Mare în Sacramentarul gregorian atribuit Papei Grigore cel Mare. Această redimensionare, complet degradantă, ne arată că textele mai vechi sunt păstrate în perioadele forte ale anului liturgic.

Suntem în prezenţa unei părţi originale a liturgiei romane care poartă cu sine semnificaţia profundă a perioadei Postului Mare. Pentru a sublinia importanţa lor, rugăciunile sunt însoţite de gestualitatea foarte precisă a binecuvântărilor solemne: în timp ce credincioşii îşi înclină capul pentru a primi binecuvântarea lui Dumnezeu, preotul întinde mâinile, gest care apare pentru binecuvântări în Sfânta Scriptură. În noua traducere a Liturghierului este prevăzut, aşadar, ca începând din Miercurea Cenuşii, după rugăciunea de după Împărtăşanie şi înainte de trimitere din partea celebrantului sau a diaconului, rugăciunile vor însoţi zilnic credincioşii reînnoind cererea de binecuvântare pentru ca, "prin itinerarul spiritual al Postului Mare, să putem ajunge complet reînnoiţi la celebrarea Paştelui Fiului" (Rugăciunea de binecuvântare a cenuşii). Cum se poate observa chiar din liturghier ele sunt ad libitum în zilele feriale şi obligatorii în duminicile din Postul Mare.

Să încercăm să privim cum aceste rugăciuni contribuie la aprofundarea parcursului din Postul Mare. Aşa cum ştim, primele două duminici din Postul Mare prezintă acelaşi episod evanghelic, oricare ar fi ciclul anual, chiar dacă în relatarea diferiţilor evanghelişti. Pentru a privi la rugăciunile asupra poporului vom lua ca exemplu ciclul de lecturi din acest an. În prima duminică găsim episodul în care Isus, condus de Duhul în pustiu, va fi ispitit de diavol. La rândul său, rugăciunea ne va ajuta cerând lui Dumnezeu să mărească speranţa noastră în momentele încercării pentru ca, întăriţi în ispită, să putem primi mântuirea veşnică. În timpul celei de-a doua duminici, rugăciunea se prinde de Evanghelia care ne vorbeşte despre Schimbarea la Faţă a lui Isus (Lc 9,28b-36) cerând ca şi noi, poporul său, să putem dori şi ajunge la gloria la care au asistat apostolii în acel moment şi în toată frumuseţea sa.

În a treia duminică Isus ne îndeamnă la convertire (Lc 13,1-9) care are loc atunci când nu ne împietrim inima la Dumnezeu. Rugăciunea ne însoţeşte în cererea de a rămâne în iubirea lui Dumnezeu şi în caritatea fraternă pentru a îndeplini în mod deplin poruncile. În duminica următoare rugăciunea, subliniind că suntem fragili, cere Tatălui milostiv (Lc 15,1-3.11-32) să ne sprijine şi să ne elibereze de rău şi atunci când ne aventurăm în întunericul lumii ca şi cum am fi orbi. În ultima duminică din Postul Mare, evanghelistul Ioan ne va arăta faţa iubitoare şi milostivă a lui Dumnezeu (In 8,1-11). Rugăciunea va cere milostivire şi putere de la Domnul şi forţa pentru a duce la împlinire dorinţele pe care el le pune în inima noastră. Aceste mici rugăciuni ne amintesc că pentru a invoca binecuvântarea lui Dumnezeu trebuie să fim prompţi şi umili în a-l recunoaşte ca unic izvor de viaţă de la care să primim pâinea adevărată, dând formă rugăciunii noastre şi cererii noastre de iertare aşa încât spiritul de pocăinţă să ne însoţească în convertire şi să ne conducă pe drumul către mântuire.

Orationes super populum sunt un instrument în plus la dispoziţia noastră pe drumul Postului Mare şi valorizarea lor în noua traducere a liturghierului poate ajuta credinciosul să se lase implicat total şi să facă în aşa fel încât această perioadă de pocăinţă să poată aduce roade bune.

(După L'Osservatore Romano, 9 martie 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 650.