Papa Francisc: Discurs adresat reprezentanţilor Bisericilor creştine prezente în Irak, cu ocazia primului aniversar al călătoriei apostolice (28 februarie 2022)

Iubiţi fraţi în Cristos,

Cu emoţie şi bucurie vă reîntâlnesc aici la Roma, reprezentanţi ai diferitelor Biserici creştine din Irak, la un an de la vizita, pentru mine de neuitat, în ţara voastră. Prin intermediul vostru, doresc să extind salutul meu cordial la toţi păstorii şi credincioşii din comunităţile voastre, însuşindu-mi cuvintele Apostolului Paul: "Har vouă şi pace de la Dumnezeu" (Rom 1,7).

Ţinuturile voastre sunt ţinuturi ale începuturilor: începuturi ale civilizaţiilor antice din Orientul Mijlociu, începuturi ale istoriei mântuirii, începuturi ale istoriei vocaţiei lui Abraham. Sunt şi ţinuturile începuturilor creştine: ale primelor misiuni, graţie predicii Apostolului Toma, a lui Addai şi Mari şi a discipolilor lor, nu numai în Mesopotamia, ci până în Orientul îndepărtat. Dar sunt şi ţinuturi de exilaţi: să ne gândim la exilul evreilor la Ninive şi la cel din Babilonia, despre care ne vorbesc profeţii Ieremia, Ezechiel şi Daniel, care au susţinut speranţa poporului dezrădăcinat din ţara sa. Dar şi mulţi creştini din regiunea voastră au fost constrânşi la exil: persecuţiile şi războaiele, care s-au succedat până în zilele noastre, au constrâns mulţi dintre ei să emigreze, aducând în Occident lumina Orientului creştin.

Iubiţi fraţi, dacă amintesc aceste episoade din istoria biblică şi creştină a ţării voastre este pentru că nu sunt străine de situaţia actuală. Comunităţile voastre aparţin istoriei mai antice a Irakului şi au cunoscut momente cu adevărat tragice, dar au oferit mărturii curajoase de fidelitate faţă de evanghelie. Pentru aceasta îi mulţumesc lui Dumnezeu şi vă exprim vouă recunoştinţa mea. Mă înclin în faţa suferinţei şi a martiriului celor care au păstrat credinţa, chiar cu preţul vieţii. Aşa cum sângele lui Cristos, vărsat din iubire, a adus reconciliere şi a făcut să înflorească Biserica, tot aşa sângele acestor numeroşi martiri din timpul nostru, apartenenţi la diferite tradiţii, dar uniţi în aceeaşi jertfă, să fie sămânţă de unitate între creştini şi să marcheze o nouă primăvară a credinţei.

Bisericile voastre, prin relaţiile fraterne care există între ele, au stabilit multiple legături de colaborare în domeniul pastoraţiei, al formării şi al slujirii faţă de cei mai săraci. Astăzi există o comuniune înrădăcinată între creştinii din ţară. Aş vrea să vă încurajez să continuaţi pe acest drum, pentru ca, prin iniţiative concrete, un dialog constant şi ceea ce contează mai mult, iubirea fraternă, să se facă paşi înainte spre unitatea deplină. În mijlocul unui popor care a pătimit atâtea sfâşieri şi discordii, creştinii să strălucească precum un semn profetic de unitate în diversitate.

Preaiubiţilor, cu voi doresc să afirm încă o dată că nu este posibil să ne imaginăm Irakul fără creştini. Această convingere nu se bazează numai pe un fundament religios, ci pe realităţi sociale şi culturale. Irakul fără creştini nu ar mai fi Irak, deoarece creştinii, împreună cu alţi credincioşi, contribuie puternic la identitatea specifică a ţării: un loc în care convieţuirea, toleranţa şi acceptarea reciprocă au înflorit încă din primele secole; un loc care are vocaţia de a arăta, în Orientul Mijlociu şi în lume, convieţuirea paşnică a diferenţelor. De aceea, nimic nu trebuie să fie lăsat neîncercat aşa încât creştinii să continue să simtă că Irakul este casa lor şi că sunt cetăţeni cu titlu deplin, chemaţi să dea contribuţia lor ţării unde au trăit mereu (cf. Declaraţia comună a papei Francisc şi a catholicos-patriarhului Mar Gewargis al III-lea, 9 noiembrie 2018, nr. 6). Pentru aceasta, iubiţi fraţi, păstori ai poporului lui Dumnezeu, sunteţi mereu dedicaţi şi atenţi să asistaţi şi să întăriţi turma. Fiţi aproape de credincioşii încredinţaţi îngrijirilor voastre, mărturisind înainte de toate cu exemplul şi conduita de viaţă evanghelică proximitatea şi duioşia lui Isus Bun Păstor.

Voi, creştinii din Irak, care din timpurile apostolice trăiţi umăr la umăr cu alte religii, aveţi, în special astăzi, o altă vocaţie indispensabilă: să vă angajaţi pentru ca religiile să fie în slujba fraternităţii. De fapt, "diferitele religii, pornind de la recunoaşterea valorii fiecărei persoane umane drept creatură chemată să fie fiu sau fiică a lui Dumnezeu, oferă un aport preţios pentru construirea fraternităţii şi pentru apărarea dreptăţii în societate" (Scrisoarea enciclică Fratelli tutti, 271). Voi ştiţi bine că dialogul interreligios nu este o chestiune de simplă curtoazie. Nu, merge dincolo de asta. Nu este chestiune de negociere sau de diplomaţie. Nu, merge dincolo de asta. Este un drum de fraternitate îndreptat spre pace, un drum adesea obositor dar pe care, în special în aceste timpuri, Dumnezeu îl cere şi îl binecuvântează. Este un parcurs care are nevoie de răbdare şi înţelegere. Dar ne face să creştem ca nişte creştini, pentru că cere deschiderea inimii şi angajarea de a fi, concret, făcători de pace.

A fi în dialog este şi cel mai bun antidot la extremism, care este un pericol pentru aderenţii de orice religie şi o gravă ameninţare la adresa păcii. Însă trebuie lucrat pentru a dezrădăcina cauzele îndepărtate ale fundamentalismelor, ale acestor extremisme care se formează mai uşor în contexte de sărăcie materială, culturală şi educativă, şi sunt alimentate de situaţii de nedreptate şi de precaritate, ca acelea lăsate de războaie. Şi câte războaie, câte conflicte, câte interferenţe nefaste au lovit ţara voastră! Ea are nevoie de o dezvoltare autonomă şi închegată, fără ca, aşa cum s-a întâmplat din păcate de prea multe ori, să fie vătămată de interese externe. Ţara voastră are propria demnitate, propria libertate şi nu poate să fie redusă la o câmp de război.

Iubiţi fraţi în Cristos, să ştiţi că sunteţi în inima mea şi în rugăciunile multor persoane. Nu vă descurajaţi: în timp ce atâţia, la diferite niveluri, ameninţă pacea, noi să nu ne abatem privirea de la Isus, Principele păcii, şi să nu încetăm să-l invocăm pe Duhul său, artizan al unităţii. Sfântul Efrem, pe urma Sfântului Ciprian, a comparat unitatea Bisericii cu "tunica necusută şi nedespărţită" a lui Cristos (cf. Imnuri aduse răstignirii VI,6). Cu toate că a fost despuiat brutal de haine, tunica a rămas unită. Şi în istorie Duhul lui Isus păzeşte unitatea credincioşilor, în pofida diviziunilor noastre. Să cerem Preasfintei Treimi, model al adevăratei unităţi care nu este uniformitate, să întărească între noi şi între Bisericile noastre comuniunea. Astfel vom putea corespunde dorinţei insistente a Domnului ca discipolii săi să fie "una" (In 17,21)!

Vă mulţumesc din inimă pentru că aţi venit şi acum vă propun să recităm împreună rugăciunea Domnului, fiecare în propria limbă.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 296.