Vatican: Conferinţa de presă de prezentare a Mesajului Sfântului Părinte Francisc pentru Postul Mare 2022 (24 februarie 2022)

Joi, 24 februarie 2022, a avut loc în transmisiune directă streaming din Sala de Presă a Sfântului Scaun conferinţa de presă de prezentare a Mesajului Sfântului Părinte Francisc pentru Postul Mare cu titlul "Să nu obosim în a face binele, căci la timpul potrivit vom secera, dacă nu vom deveni leneşi! Aşadar, acum, cât avem timp, să facem bine tuturor" (Gal 6,9-10). Au intervenit reverenda soră Alessandra Smerilli, FMA, secretar ad interim al Dicasterului pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale; cardinalul Francesco Montenegro, arhiepiscop emerit de Agrigento şi membru al Dicasterului pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale; şi pr. Massimo Mostioli din Dieceza de Pavia, angajat în pastoraţia pentru romi urmând experienţa de fraternitate începută de don Mario Riboldi. Prezentăm în continuare intervenţiile:

Intervenţia reverendei sore Alessandra Smerilli, F.M.A.

În scurgerea uneori lentă, uneori cadenţată, uneori frenetică, a zilelor noastre, timpul Postului Mare ne este oferit ca moment propice pentru a reporni la drum în direcţia corectă, aceea a iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, care ne caracterizează pe noi, creştinii. Este prima şi marea poruncă în care Isus a recunoscut inima pulsantă a adevăratului Israel. Acest drum cere statornicie şi multă răbdare, din cauza dezamăgirilor, a eşecurilor, a ispitei de a ne închide în noi înşine. Papa Francisc în mesajul său ne invită aşadar să nu încetăm să facem binele şi să facem binele faţă de toţi. Citatul din Scrisoarea către Galateni a Sfântului Paul, care deschide textul, ne aminteşte că invitaţi cât de exigentă este invitaţia, dar şi imediat după aceea cât este de bogată în promisiune: "căci la timpul potrivit vom secera, dacă nu vom deveni leneşi".

În sintonie cu enciclica Fratelli tutti şi cu întregul magisteriu al Papei Francisc, încă de la prima sa călătorie la Lampedusa, paulinul "să facem bine tuturor" înseamnă niciun exclus. Sfântul Părinte ne invită să intrăm în Postul Mare interiorizând mai radical ce înseamnă a privi fiecare persoană pe care o întâlnim cu ochii lui Cristos şi recunoscând ochii lui Cristos. A ne despuia de superfluu, a ne uşura, a asuma serios chemarea la convertire înseamnă, în Biserică în acest moment istoric, a exprima mai distinct în viaţa noastră şi cu relaţiile noastre acea iubire care se revarsă din viaţa intimă a lui Dumnezeu, care leagă pe Tatăl şi pe Fiul în Duhul Sfânt. De fapt, nu este o opinie politică, ci dorinţa tipică a celui care stă la Dumnezeu "ca viaţa să aibă adevărul şi frumuseţea sa nu atât în a avea cât mai ales în a dărui, nu atât în a acumula cât mai ales în a semăna binele şi în a împărtăşi" (Mesaj pentru Postul Mare, 1).

Papa Francisc se opreşte asupra imaginii semănatului şi a agriculturii, evocate de Sfântul Paul, sugerând întrebarea despre ce fel de timp este timpul nostru. Vânturi de război, după decenii de rearmare imprudentă, cu o creştere a cheltuielilor în armamente, şi o pandemie care a secerat victime, a exasperat inegalităţile, a scos în evidenţă ceea ce nu funcţionează în sistemele noastre economice şi sociale, a impus noi întrebări, nu ne pot face să pierdem speranţa. Dumnezeu crede în pământ şi se îngrijeşte de el aşa cum un agricultor nu părăseşte ogorul său. Ce timp este acesta, în ogorul lui Dumnezeu? Într-o întâlnire cu Comisia Vaticană Covid-19, Papa Francisc ne-a invitat să fim acel teren fertil care creează condiţiile pentru ca sămânţa să poată răsări. Ne-a cerut să pregătim viitorul, pentru ca să poată fi diferit de prezent. Şi ştim că poate să acţioneze numai cel care este mişcat de speranţă.

Dumnezeul nostru nu cunoaşte singurătatea şi nu-i place să acţioneze singur. Postul Mare este un timp creştin dacă ne retrage din lume: deşertul postului şi al ispitelor trebuie locuit cu îndârjirea şi credinţa celui care privind pietrele vede secerişul. Vede imposibilul, probabil. Dar Postul Mare este întoarcere la Dumnezeu pentru care nimic nu este imposibil. Mesajul se încheie, ca în mod tradiţional, cu o referinţă la Sfânta Fecioară. În ea - scrie Papa Francisc, insistând asupra imaginii călăuzitoare a mesajului - a răsărit Fiul. Într-o lume deşertificată de multe şi nesăbuite jocuri de putere, Biserica recunoaşte în Maria rodnicia pe care drumul de convertire îl poate dărui fiecărei fiice a sa şi fiecărui fiu al său. Noi credem în vlăstare.

Intervenţia cardinalului Francesco Montenegro

Mesajul pe care Papa Francisc îl adresează întregii Biserici cu ocazia Postului Mare din acest an, care va începe cu celebrarea Miercurii Cenuşii la 2 martie, porneşte de la un citat din Scrisoarea către Galateni: "Să nu obosim în a face binele, căci la timpul potrivit vom secera, dacă nu vom deveni leneşi! Aşadar, acum, cât avem timp, să facem bine tuturor" (Gal 6,9-10a).

Textul se prezintă ca o reflecţie asupra fiecărei expresii din textul sacru, îmbogăţită de citate din magisteriu - îndeosebi enciclicele Spe salvi şi Fratelli tutti şi exortaţia Evangelii gaudium - şi de lectura situaţiei istorice pe care o trăim.

Postul Mare este timp propice pentru o convertire reînnoită şi pentru primirea umilă a Cuvântului care "reînnoieşte toate", în timp ce ne pregăteşte să trăim în mod autentic misterul pascal. Pentru ca acest timp să fie trăit în cel mai bun dintre moduri papa ne oferă un ajutor, confirmat de Cuvântul lui Dumnezeu.

Încerc să trasez în sinteză conţinuturile textului Mesajului, în timp ce profit şi eu de această prezentare la presă pentru a invita la citirea integrală a textului şi să se facă din el motiv de reflecţie constantă în timpul de har pe care ne pregătim să-l începem. Mesajul insistă îndeosebi pe metafora semănatului şi a recoltării, pe încurajarea de a nu înceta să facem binele şi pe răbdarea care trebuie menţinută aşteptând ca roadele să se coacă.

1. Imaginea semănatului şi a recoltării este utilizată des în Sfânta Scriptură. Papa o valorizează în linia lui Dumnezeu şi în cea a credinciosului. Dumnezeu este cel care seamănă cuvântul său, germenii de har, dorinţa de bine şi de sfinţenie. Dar şi credinciosul este chemat să semene pentru el însuşi, pentru ceilalţi şi pentru lumea în care locuieşte. Postul Mare este prezentat ca un timp propice pentru a primi semănatul lui Dumnezeu, mai ales prin ascultarea şi meditarea cuvântului său. A îmbrăţişa invitaţia la convertire şi a activa procese de schimbare pentru a ne îndepărta de rău şi pentru a ne îmbrăca în Cristos Isus trece prin primirea seminţei cuvântului, mereu nou şi eficace. Dar timpul Postului Mare este şi timp de angajare pentru fiecare credincios pentru ca să se exerseze în arta semănatului ştiind că niciun germen de bine nu se va irosi vreodată. Forţa renovatoare a Paştelui trebuie să-i determine pe toţi să semene binele, dreptatea, bunătatea, caritatea, prin relaţii pe deplin reînnoite; în această privinţă papa se exprimă astfel: "A semăna binele pentru ceilalţi ne eliberează de logicile înguste ale beneficiului personal şi conferă acţiunii noastre respiraţia amplă a gratuităţii, inserându-ne în orizontul minunat al planurilor binevoitoare ale lui Dumnezeu".

Semănatul - cel pe care Dumnezeu îl realizează în inimile noastre şi cel pe care şi noi ne angajăm să-l facem - ne face să ne gândim imediat la secerat. Postul Mare se prezintă ca un timp de har în care întrevedem roadele de recoltat. Moartea şi învierea lui Cristos au făcut posibil ceea ce spunea apostolul: "Dacă cineva este în Cristos, este o creatură nouă: cele vechi au trecut, iată, au devenit noi" (2Cor 5,17). Învierea lui Cristos alimentează în toţi speranţa de a continua să semănăm, chiar şi atunci când nu se văd roadele seminţei aruncate în pământ.

2. Tocmai pe acest ultim pasaj se altoieşte al doilea pasaj al Mesajului pentru Postul Mare. Când istoria ne face să atingem cu mâna multe şi grave semne de faliment şi de criză am putea să fim tentaţi să ne descurajăm şi să capitulăm. Marea speranţă care ne vine de la Paşte trebuie să-i determine pe toţi să nu înceteze să facă binele faţă de toţi. Mai puternică decât oboseala sau decât dezamăgirea care se pot experimenta trebuie să fie voinţa de a continua să mergem ţinând privirea îndreptată spre Cel care poate totul. În mesaj, Sfântul Părinte precizează trei domenii ale vieţii creştine în care să se traducă îndemnul de a nu înceta. A nu înceta să ne rugăm pentru că nimeni nu se va putea mântui vreodată fără Dumnezeu şi tocmai în rugăciune se regăseşte forţa pentru a lupta şi pentru a trece prin încercări. A nu înceta să extirpăm răul din propria viaţă. În timpul Postului Mare, prin post şi valorizând mai mult sacramentul reconcilierii ne putem antrena să contrastăm tot ceea ce face rău nouă înşine şi celorlalţi. Şi în sfârşit, a nu înceta să facem binele în caritatea activă faţă de aproapele. Postul Mare este timp propice pentru a ne îngriji de alţii, pentru a apleca privirea spre cel care se află în nevoie, pentru a ajuta pe cel care nu reuşeşte şi pentru a ridica pe săraci şi marginalizaţi.

3. În ultimul pasaj, Sfântul Părinte insistă asupra invitaţiei de a fi răbdători şi de a face câte un pas asemenea agricultorului înţelept despre care vorbeşte Scriptura. Postul Mare este, într-un fel, imagine şi oglindă a întregii vieţi a creştinului. Ca atare constituie un antrenament, o adevărată sală de sport. În faţa oricărei capitulări sau a dificultăţilor care pot slăbi Postul Mare ne aminteşte că se poate reîncepe mereu, cu ajutorul milostivirii lui Dumnezeu, ne putem ridica şi relua mereu urmarea Învăţătorului pentru a ajunge cu el la Cruce şi la Înviere. Referinţa la Fecioara Maria încheie textul; de la ea se cere răbdarea pentru ca Postul Mare din acest an "să aducă roade de mântuire veşnică".

"Să nu încetăm să facem binele". Această invitaţie asupra căreia Sfântul Părinte ne invită să reflectăm cred că dobândeşte o valoare deosebită în lumina situaţiei istorice pe care o trăim. Criza sanitară, economică şi socială din cauza pandemiei, vânturile de război care suflă în diferite părţi ale lumii, scandalul foamei în diferite zone ale planetei, inegalităţile accentuate de lipsa locului de muncă şi de exploatarea celor mai slabi, toate sunt realităţi care ne interpelează ca Biserică. Ce putem face? Mesajul papei constituie o pistă de angajare şi de responsabilitate. Fiecare la rândul său suntem chemaţi să nu încetăm să facem binele, să semănăm dreptate şi caritate, să nu ne abatem de la parcurgerea străzilor de promovare umană, să lucrăm asiduu pentru ca fiecare să fie respectat în propria demnitate. Acest Post Mare este timpul pe care Domnul ni-l dăruieşte, este ocazia pe care ne-o oferă pentru a face binele şi pentru a duce lumina Celui Înviat în mijlocul lumii.

Intervenţia lui don Massimo Mostioli

Sunt don Massimo Mostioli, preot din Dieceza de Pavia şi din Comunitatea Casa del Giovane (Casa Tânărului), fondată de slujitorul lui Dumnezeu don Enzo Boschetti care, cu don Mario Riboldi m-au însoţit la preoţie şi la întâlnirea cu ţiganii. În cartea O mie de ani de istorie a ţiganilor, de François de Vaux de Foletier, un capitol se intitulează "multe nume pentru un popor". Datorită acestei pluralităţi de nume eu prefer să folosesc termenul "ţigani".

Don Mario Riboldi, decedat recent, a întrupat în cotidian exemplul unei vieţi trăite cu şi pentru ei. Încurajat de cardinalul de atunci Montini, că pentru apropierea de ei sugera "caritate, prudenţă şi răbdare", a ales să trăiască în rulotă, nomad în multele comunităţi nomade care au mers cu el, cu o capacitate unică de a crea punţi între Biserică, papa, romi şi sinti. Slujirea sa ca discipol, faptul de a deveni slujitor i-a permis să înveţe obiceiuri şi limba; a tradus Evanghelia în diferite dialecte, pentru a le permite ţiganilor să meargă în urmarea lui Cristos. a descoperit figura unui "ţigan analfabet cu stofă de sfânt", Zeferin Jiménez Malla, patron al acestui popor şi model pentru vocaţiile care se aflau mult la inima acestui "preot al ţiganilor". Anul acesta este al douăzeci şi cincilea aniversar al beatificării lui Zeferin numit "El Pelé", petrecută la Roma la 4 mai 1997.

Din mesajul papei m-a impresionat apelul Sfântului Paul adresat galatenilor: "În faţa... preocupării din cauza provocărilor care ameninţă, în faţa descurajării din cauza sărăciei mijloacelor noastre... Postul Mare ne cheamă să repunem credinţa noastră şi speranţa noastră în Domnul (cf. 1Pt 1,21), pentru că numai cu privirea îndreptată spre Isus Cristos înviat (cf. Evr 12,2) putem primi exortaţia apostolului: «Să nu obosim în a face binele» (Gal 6,9)". Din 1996, în asta se înrădăcinează experienţa mea de "asistent spiritual al nomazilor". Ca şi don Mario Riboldi, şi eu locuiesc într-o rulotă pentru a întâlni şi a fi primit de ţigani acolo unde se află, trăind viaţa lor şi învăţând limba lor. Sunt fericit de această slujire, îi iubesc pe ţigani şi ei mă iubesc, posibilitatea de a le duce lor Cuvântul lui Dumnezeu care mântuieşte şi eliberează îmi dă multă bucurie, în pofida eşecurilor, dezamăgirilor şi neînţelegerilor, care învaţă însă să creştem în umilinţă. Vocaţia noastră trebuie să provoace îndrăgostirea: eu ofer pasiunea mea, hrănită de curajul şi de certitudinea că Domnul este cel care conduce paşii noştri pentru că "făclie pentru paşii mei este Cuvântul tău, lumină pentru cărările mele" (Ps 119). Mă mulţumesc să desţelenesc terenul pentru semănarea Cuvântului, însoţind îndeosebi grupurile de ţigani catolici: mă apropii de ei pentru botezuri, împărtăşanii şi miruri, celebrez Liturghia şi organizez zile în care citim şi ne rugăm cu Biblia. Cu Covid un eveniment cum este o înmormântare, care cheamă rude din toată Italia pentru a aduce onoare răposatului, devine greu de gestionat pentru forţele de ordine. Înainte de pandemie, organizam pelerinaje în Italia şi în străinătate, ocazii potrivite pentru sensibilitatea lor, care implicau familii întregi.

În activitatea pastorală, în viaţă, persoanele pe care le întâlnim şi care au nevoie nu sunt întotdeauna bune, educate şi respectuoase: uneori pretind, se prefac şi te înşeală... "Doamne, dacă fratele meu comite greşeli împotriva mea, de câte ori va trebui să-l iert? Oare de şapte ori? Şi Isus a răspuns: nu-ţi spun de şapte ori, ci de şaptezeci de ori şapte". Este important să nu ne lăsăm intoxicaţi de mânie şi de supărare din cauza riscului de a fi manipulaţi sau de a deveni o carte de credit, care derivă dintr-o relaţie creată rău: este adevărat mereu că toate problemele trebuie să le rezolvăm noi pentru că ne simţim indispensabili?... Poate că nu. Foarte des ne apropiem de ţigani cu multe intenţii bune şi bunăvoinţă, dar cu atenţie foarte puţină. Voinţa nu poate înlocui atenţia, ascultarea şi iubirea, trebuie să ne lăsăm atinşi de situaţii care lasă fără respiraţie. Am sculptate în minte şi în inimă ochii trişti ai unei fete ţigancă pe care am botezat-o şi am miruit-o, cu care citesc Biblia de mulţi ani. Tatăl, prieten al meu, a murit pe loc în urmă cu şase ani într-un accident rutier în timp ce beat fiind îl însoţea pe fratele ca să cumpere droguri pentru că înainte îl văzuse certându-se cu soţia pentru bani. Tânăra văduvă a prietenului meu, mama acestei fete cu ochi trişti, după patru ani a fugit cu un bărbat căsătorit, lăsând-o pe copilă şi pe fratele ei la soacră, mamă a şapte copii şi rămasă văduvă la patruzeci şi cinci de ani. În fiecare dimineaţă trec pe la această bunică pentru cafea şi pe pereţi văd fotografiile copiilor mici, de acum căsătoriţi toţi, şi pe un mobilier pe cele ale soţului şi fiului răposaţi cu flori şi lumini aprinse mereu. Această bunică, simplă şi bună, trăieşte numai pentru copii şi nepoţi, vine mereu la Liturghie şi la Rozariu şi uneori îmi spune "suntem surori!". Când mă întorc seara la rulota mea văd de la geamul uşii pe fata cu ochi trişti care joacă împreună cu bunica un joc de cărţi: când câştigă, îi scapă un zâmbet.

Mulţumesc.

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

Mesajul Sfântului Părinte pentru Postul Mare 2022

* * *

lecturi: 360.