Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 23 februarie 2022

Cateheze despre bătrâneţe: 1. Harul timpului şi alianţa vârstelor vieţii

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Am terminat catehezele despre Sfântul Iosif. Astăzi începem un parcurs de cateheze care caută inspiraţie în cuvântul lui Dumnezeu despre sensul şi valoarea bătrâneţii. Facem o reflecţie despre bătrâneţe. De câteva decenii, această vârstă a vieţii se referă la un adevărat "nou popor" care sunt bătrânii. Niciodată nu am fost aşa de numeroşi în istoria umană. Riscul de a fi rebutaţi este şi mai frecvent: niciodată aşa de numeroşi ca acum, niciodată riscul de a fi rebutaţi ca acum. Bătrânii sunt văzuţi adesea ca "o povară". În prima fază dramatică a pandemiei ei au fost cei care au plătit preţul cel mai mare. Erau deja partea mai slabă şi neglijată: nu îi priveam prea mult când erau vii, nu i-am văzut nici murind. Am găsit această Cartă pentru drepturile bătrânilor şi obligaţiile comunităţii: această a fost editată de guverne, nu este editată de Biserică, este ceva laic: este bună, este interesantă, pentru a cunoaşte că bătrânii au drepturi. Va face bine să fie citită.

Alături de migraţii, bătrâneţea este între chestiunile mai urgente pe care familia umană este chemată să le înfrunte în acest timp. Nu este vorba numai de o schimbare cantitativă; este în joc unitatea vârstelor vieţii: adică, punctul de referinţă real pentru înţelegerea şi aprecierea vieţii umane în întregimea sa. Ne întrebăm: există prietenie, există alianţă între diferitele vârste ale vieţii sau prevalează separarea şi rebutarea?

Toţi trăim într-un prezent unde convieţuiesc copii, tineri, adulţi şi bătrâni. Însă s-a schimbat proporţia: longevitatea a devenit masivă şi, în ample regiuni ale lumii, copilăria este distribuită în doze mici. Am vorbit şi despre iarna demografică. Un dezechilibru care are atâtea consecinţe. Cultura dominantă are ca model unic tânărul-adult, adică un individ care se descurcă singur şi rămâne mereu tânăr. Dar este adevărat că tinereţea conţine sensul deplin al vieţii, în timp ce bătrâneţea reprezintă pur şi simplu golirea sau pierderea ei? Este adevărat? Numai tinereţea are sensul deplin al vieţii, iar bătrâneţea este golirea vieţii, pierderea vieţii? Preamărirea tinereţii ca unică vârstă demnă să întrupeze idealul uman, unită cu dispreţuirea bătrâneţii văzută ca fragilitate, ca degradare sau dizabilitate, a fost icoana dominantă a totalitarismelor din secolul al XX-lea. Am uitat asta?

Prelungirea vieţii are incidenţă în manieră structurală asupra istoriei fiecărei persoane, a familiilor şi a societăţilor. Dar trebuie să ne întrebăm: calitatea sa spirituală şi simţul său comunitar sunt obiect de gândire şi de iubire coerente cu acest fapt? Oare bătrânii trebuie să ceară scuze pentru încăpăţânarea lor de a supravieţui pe cheltuiala altora? Sau pot să fie onoraţi pentru darurile pe care le aduc la sensul vieţii tuturor? De fapt, în reprezentarea sensului vieţii - şi chiar în culturile aşa-numite "dezvoltate" - bătrâneţea are incidenţă puţină. De ce? Pentru că este considerată o vârstă care nu are conţinuturi speciale de oferit, nici semnificaţii proprii de trăit. În plus, lipseşte încurajarea persoanelor de a le căuta şi lipseşte educaţia comunităţii de a le recunoaşte. Aşadar, pentru o vârstă care este de acum o parte determinantă a spaţiului comunitar şi se extinde la o treime a întregii vieţi, există - uneori - planuri de asistenţă, dar nu proiecte de existenţă. Planuri de asistenţă, da; dar nu proiecte pentru a-i face să trăiască în plinătate. Şi acesta este un gol de gândire, de imaginaţie, de creativitate. Sub această gândire, ceea ce face golul este că bătrânul, bătrâna sunt material de rebutat: în această cultură a rebutării, bătrânii intră ca material de rebutat.

Tinereţea este foarte frumoasă, dar tinereţea veşnică este o halucinaţie foarte periculoasă. A fi bătrâni este la fel de important - şi frumos - este la fel de important ca a fi tineri. Să ne amintim de asta. Alianţa între generaţii, care restituie umanului toate vârstele vieţii, este darul nostru pierdut şi trebuie să-l reluăm. Trebuie să fie regăsit, în această cultură a rebutării şi în această cultură a productivităţii.

Cuvântul lui Dumnezeu are multe de spus în privinţa acestei alianţe. Puţin mai înainte am ascultat profeţia lui Ioel: "Bătrânii voştri vor avea vise şi tinerii voştri vor avea viziuni" (3,1). Se poate interpreta astfel: când bătrânii opun rezistenţă Duhului, îngropând în trecut visele lor, tinerii nu mai reuşesc să vadă lucrurile care trebuie făcute pentru a deschide viitorul. În schimb, când bătrânii comunică visele lor, tinerii văd bine ceea ce trebuie să facă. Tinerii care nu mai întreabă visele bătrânilor, fixându-se cu capul plecat asupra unor viziuni care nu merg dincolo de nasul lor, cu greu vor purta prezentul lor şi cu greu vor suporta viitorul lor. Dacă bunicii se concentrează asupra melancoliilor lor, tinerii se vor gârbovi şi mai mult asupra smartphone-ul lor. Ecranul poate chiar să rămână aprins, dar viaţa se stinge înainte de timp. Repercusiunea cea mai gravă a pandemiei nu se află oare chiar în rătăcirea celor mai tineri? Bătrânii au resurse de viaţă deja trăită la care pot să recurgă în orice moment. Îi vor privi pe tinerii care pierd viziunea lor sau îi vor însoţi încălzind visele lor? În faţa viselor bătrânilor, ce vor face tinerii?

Înţelepciunea drumului lung care însoţeşte bătrâneţea la terminarea sa trebuie trăită ca o ofertă de sens al vieţii, nu consumată ca inerţie a supravieţuirii sale. Bătrâneţea, dacă nu este restituită demnităţii unei vieţi demne din punct de vedere uman, este destinată să se închidă într-o slăbire care ia tuturor iubirea. Această provocare de umanitate şi de civilizaţie cere angajarea noastră şi ajutorul lui Dumnezeu. Să cerem asta de la Duhul Sfânt. Cu aceste cateheze despre bătrâneţe, aş vrea să-i încurajez pe toţi să investească gânduri şi afecte cu privire la darurile pe care ea le poartă cu sine şi la celelalte vârste ale vieţii. Bătrâneţea este un dar pentru toate vârstele vieţii. Este un dar de maturitate, de înţelepciune. Cuvântul lui Dumnezeu ne va ajuta să discernem sensul şi valoarea bătrâneţii; Duhul Sfânt să ne dea şi nouă visele şi viziunile de care avem nevoie. Şi aş vrea să subliniez, aşa cum am ascultat în profeţia lui Ioel, la început, că important este nu numai ca bătrânul să ocupe locul de înţelepciune pe care-l are, de istorie trăită în societate, ci şi să există un colocviu, care să-i pună în convorbire cu tinerii. Tinerii trebuie să intre în convorbire cu bătrânii, iar bătrânii cu tinerii. Şi această punte va fi transmiterea înţelepciunii în umanitate. Îmi doresc ca aceste reflecţii să fie de folos pentru noi toţi, pentru a duce înainte această realitate pe care o spunea profetul Ioel, ca, în dialogul dintre tineri şi bătrâni, bătrânii să poată da visele şi tinerii să le poată primi şi să le ducă înainte. Să nu uităm că în cultura fie familială, fie socială bătrânii sunt ca rădăcinile copacului: au toată istoria acolo, iar tinerii sunt ca florile şi fructele. Dacă nu vine sucul, dacă nu vine această "venă" - să spunem aşa - de la rădăcini, niciodată nu vor putea înflori. Să nu uităm acel poet despre care am spus de atâtea ori: "Tot ceea ce copacul are înflorit vine de la ceea ce are în subteran" (Francisco Luis Bernárdez). Tot ceea ce este frumos într-o societate este în raport cu rădăcinile bătrânilor. Pentru aceasta, în aceste cateheze, eu aş vrea ca figura bătrânului să fie scoasă în evidenţă, ca să se înţeleagă bine că bătrânul nu este un material de rebutat: este o binecuvântare pentru societate.

____________________

APEL

Am o mare durere în inimă din cauza înrăutăţirii situaţiei din Ucraina. În pofida eforturilor diplomatice din ultimele săptămâni se deschid scenarii tot mai alarmante. Ca şi mine, mulţi oameni, în toată lumea, simt angoasă şi îngrijorare. Încă o dată pacea tuturor este ameninţată de interese partizane. Aş vrea să fac apel la cei care au responsabilităţi politice, pentru ca să facă o serioasă examinare a conştiinţei în faţa lui Dumnezeu, care este Dumnezeul păcii şi nu al războiului; care este Tatăl tuturor, nu numai al vreunuia, care ne vrea fraţi şi nu duşmani. Rog toate părţile implicate pentru ca să se abţină de la orice acţiune care provoacă şi mai multă suferinţă populaţiilor, destabilizând convieţuirea între naţiuni şi discreditând dreptul internaţional.

Şi acum aş vrea să fac apel la toţi, credincioşi sau necredincioşi. Isus ne-a învăţat că la nebunia diabolică a violenţei se răspunde cu armele lui Dumnezeu, cu rugăciunea şi postul. Îi invit pe toţi să facă din următoarea zi de 2 martie, Miercurea Cenuşii, o Zi de post pentru pace. Îi încurajez în mod special pe credincioşi pentru ca în acea zi să se dedice intens rugăciunii şi postului. Regina păcii să ferească lumea de nebunia războiului.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 469.