Anul pastoral
2024‑2025

Jubileul Speranţei
2024-2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iaşi
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Vieţile sfinţilor


adevăratele modele de viaţă se găsesc aici


 VIAŢA DIECEZEI 

71 de ani de la execuţia Slujitorului lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei

Se împlinesc, în ziua de 21 februarie 2022, 71 de ani de la execuţia prin împuşcare a "condamnatului la moarte" pr. Dumitru Matei, despre care se afirmă că a fost ucis din ură faţă de credinţă. Despre suferinţele îndurate de acest preot a scris pr. Alois Moraru, vice-postulator al Cauzei diecezane "Dumitru Matei", în revista "Lumina creştinului", nr. 2/2022, la pagina 8.

În interviul publicat luna trecută în această revistă am prezentat documentul prin care cardinalul Marcello Semeraro, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, a autorizat iniţierea unei cercetări minuţioase cu privire la viaţa, martiriul, faima martiriului şi a puterii de mijlocire ale Slujitorului lui Dumnezeu Dumitru Matei, preot diecezan despre care se afirmă că a fost ucis in odium fidei ("din ură faţă de credinţă").

Încurajaţi fiind pentru parcurgerea acestui demers, la nivelul Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi s-a constituit Comisia diecezană pentru cercetarea vieţii şi a martiriului preotului Dumitru Matei, care a avut o primă întâlnire organizatorică în ziua de vineri, 21 ianuarie, urmând ca peste câteva zile - duminică, 30 gerar - să aibă loc investirea oficială, înmânarea numirilor din partea Preasfinţitului Iosif Păuleţ şi depunerea jurămintelor pentru respectarea adevărului istoric.

În luna februarie a fiecărui an, atenţia istoricilor de la Departamentul de Cercetare Istorică "Fericitul Anton Durcovici" din cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi se îndreaptă către ziua de 21, când a avut loc execuţia prin împuşcare a preotului Matei şi a altor doi condamnaţi la moarte, de către autorităţile comuniste. Ştim bine că în anul 1948 organele de represiune supravegheau cu multă atenţie mişcările anticomuniste şi luau măsuri de stingere a acestora, arestând pe oricine ar fi avut legături cu acestea. La 15 mai 1948, s-a produs primul val de arestări la Iaşi şi, pentru a scăpa de urmărirea Securităţii, părintele Matei a părăsit oraşul şi s-a refugiat în diferite case parohiale sau case particulare, iar după multe peregrinări prin ţară s-a retras în Bucureşti, unde a fost arestat la 18 mai 1950. În dosarul 10.715 există o notă a ofiţerilor care au instrumentat cazul, unde se recunoaşte că inculpatul Dumitru Matei a fost obligat de anchetatori să declare şi să semneze, "prin intimidări şi tortură, tot ceea ce îi ceruseră torţionarii". După cinci luni de schingiuiri şi interogatorii, la 23 octombrie 1950, preotul Dumitru Matei a fost judecat de Tribunalul Militar Bucureşti şi condamnat la moarte, fiind acuzat de "spionaj şi de înaltă trădare". La 14 noiembrie, acelaşi an, avocatul Mihail Mayo a redactat în numele preotului Dumitru Matei recursul împotriva sentinţei 989 din 23 octombrie 1950, recurs înaintat Curţii Militare de Casaţie şi Justiţie. După trei săptămâni, la 6 decembrie, Curtea Militară de Casaţie şi Justiţie a respins ca neîntemeiate toate cele 11 recursuri, apreciind că pedepsele aplicate condamnaţilor erau "corecte". Peste 200 de persoane au fost anchetate şi arestate ulterior, sub învinuirea de a fi întreţinut "legături compromiţătoare cu arestaţii" în procesul "Legaţiei Franţei", inclusiv cele opt persoane care l-au găzduit pe preotul Dumitru Matei.

Execuţia prin împuşcare a "condamnatului la moarte" Dumitru Matei a avut loc în ziua de 21 februarie 1951, ora 6.30, la Penitenciarul Jilava. Procesul-verbal al execuţiei acestor "condamnaţi la moarte" este elocvent şi suficient pentru a surprinde modul în care au trăit ultimele clipe de viaţă. Trupul sfârtecat de gloanţe al părintelui Matei, ca şi al celorlalţi executaţi sau decedaţi în închisoarea de la Jilava, a fost aruncat într-o groapă comună. Mulţi ani nu s-a ştiut nimic despre moartea acestuia în închisorile comuniste. Abia după cinci ani, în anul 1956, rudele sale din Sărata au aflat despre moartea lui şi au pus o cruce în cimitirul satului, pe care au trecut cifra "1956", care a rămas peste decenii o mărturie că abia atunci au aflat despre decesul consăteanului lor. Treptat, din mărturiile celor care au supravieţuit în urma procesului "Legaţia Franţei", dar mai ales din miile de file găsite în Arhiva CNSAS, am putut afla ceva din suferinţele îndurate de părintele Dumitru Matei şi despre executarea lui prin împuşcare.

Pr. Alois Moraru

* * *

Sărata: Pr. Dumitru Matei, erou al iubirii, al carităţii şi al credinţei


 

lecturi: 752.



Urmăreşte ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iaşi
Vaticannews.va


Ştiri din viaţa Bisericii
Catholica.ro


ştiri interne şi externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastoraţie
Profamilia.ro


pastoraţia familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistenţă Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iaşi * Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26, 700064-Iaşi (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design şi conţinut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat