În stilul sinodalităţii

Sâmbătă, 19 februarie 2022, cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin, a prezidat celebrarea Sfintei Liturghii - la Altarul Catedrei din Bazilica "Sfântul Petru" - în ultima zi a simpozionului internaţional "Pentru o teologie fundamentală a Preoţiei". Promovat de cardinalul Marc Ouellet, prefect al Congregaţiei pentru Episcopi, şi de Centrul de Cercetare şi de Antropologie a Vocaţiilor, simpozionul a fost deschis de Papa Francisc joi, 17 februarie, în Aula "Paul al VI-lea". Iată omilia cardinalului secretar de stat.

Eminenţe, iubiţi fraţi în episcopat şi prezbiterat, iubiţi fraţi şi surori,

În aceste zile aţi reflectat asupra teologiei fundamentale a Preoţiei.

Acum ne aflăm adunaţi în jurul altarului, loc fundamental - am putea spune - al reflecţiei despre Preoţie, deoarece, aşa cum ne aminteşte Papa Francisc în exortaţia apostolică post-sinodală Querida Amazonia, preotul "este semn" al lui Cristos "care revarsă harul înainte de toate atunci când celebrează Euharistia, izvor şi culme a întregii vieţi creştine. Aceasta este marea sa putere, care poate să fie primită numai în sacramentul Preoţiei sacramentale. Pentru aceasta numai el poate să spună: «Acesta este trupul meu». Există şi alte cuvinte pe care numai el poate să le spună: «Eu te dezleg de păcatele tale». Pentru că iertarea sacramentală este în slujba unei celebrări euharistice demne. În aceste două sacramente este inima identităţii sale exclusive" (nr. 88).

Doresc să exprim recunoştinţă cardinalului Marc Ouellet pentru că a organizat simpozionul despre teologia fundamentală a Preoţiei, care a oferit - inspirându-se şi din experienţa concretă a episcopilor şi a preoţilor angajaţi în Bisericile locale - elemente ulterioare care vor putea contribui la elaborarea unei gândiri organice cu privire la slujirea primită prin hirotonire, în perspectiva amplă a preoţiei comune a credincioşilor care se realizează în sinodalitatea Bisericii.

Şi textele liturgiei de astăzi ne pot ajuta să reflectăm asupra teologiei fundamentale a Preoţiei. De fapt, noi, preoţii, simţim că acele cuvinte cu care începe textul evanghelic al Schimbării la Faţă, tocmai proclamat, ne privesc şi descriu vocaţia noastră: "Isus a luat cu sine pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan şi i-a dus deoparte pe un munte înalt, numai pe ei" (Mc 9,2).

Domnul ne-a luat cu sine. Acesta este planul său cu privire la noi, exprimat în formă programatică în Evanghelia lui Marcu: "A constituit doisprezece care să fie cu el, să-i trimită să predice şi să aibă puterea să scoată diavoli" (Mc 3,14-15).

Domnul ne conduce pe munte, locul întâlnirii cu El, pentru a se îngriji de noi (Gen 22,4), pentru a ne privi în ochi cu iubire (Mc 10,21) şi pentru a vorbi inimii noastre (Os 2,16), revelându-ne tot ceea ce El a auzit de la Tatăl (In 15,15).

Însă Domnul ne propune un parcurs în urcuş, în urma Lui, pentru a fi prietenii săi şi apoi pentru a-i întâlni cu El pe fraţi, într-o viaţă oferită şi dăruită după imitarea lui Cristos.

Aşadar, într-o teologie fundamentală a Preoţiei ministeriale ar trebui, înainte de toate, să punem ca premisă, sau pentru a spune mai bine ca prim principiu, că preotul este un chemat de Dumnezeu, luat de El, prins de mâinile sale. Aşadar, iniţiativa este întotdeauna a lui Dumnezeu care cheamă, care ia cu sine, care alege discipoli pentru ca să fie cu El şi pe care-i constituie după aceea pentru o misiune precisă.

Este salutar mereu să ne întoarcem spiritual la originile vocaţiei noastre, să gustăm din nou începuturile drumului nostru de urmare a lui Cristos, să reînnoim zilnic primul nostru "da", pentru a nu uita niciodată pe Cel care ne-a voit cu sine.

Suntem nişte chemaţi şi Isus ne repetă: "Nu voi m-aţi ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi şi v-am pus ca să mergeţi şi să aduceţi rod, iar rodul vostru să rămână" (In 15,16).

Din glasul divin auzit pe Tabor rezultă o altă dimensiune constitutivă a identităţii sacerdotale: preotul este şi rămâne mereu un discipol care "învaţă zilnic să intre în secretele împărăţiei lui Dumnezeu, trăind o relaţie profundă cu Isus" (Ratio fundamentalis institutionis sacerdotalis, 61). Prin urmare, fiind clerici simţim adresate nouă în manieră deosebită atât proclamarea, cât şi invitaţia exprimate de glasul Tatălui care a răsunat pe munte: "Acesta este Fiul meu cel iubit, ascultaţi de El!".

Trebuie să cultivăm cu umilinţă convingerea intimă că aşa cum "numai în misterul Cuvântului întrupat găseşte adevărată lumină misterul omului" (GS, 22), tot aşa în ascultarea Cuvântului lui Cristos, conţinut în Sfintele Scripturi şi mijlocită de învăţătura şi de viaţa Bisericii de-a lungul secolelor, putem înţelege şi după aceea trăi darul şi misterul preoţiei noastre.

Cuvintele: "Acesta este Fiul meu cel iubit" exprimă centralitatea lui Cristos în viaţa Bisericii şi, în mod marcat, în existenţa preotului.

Papa Francisc, prin cuvinte profetice, care au gustul sinodalităţii, a amintit că preotul "este un contemplativ al Cuvântului precum şi un contemplativ al poporului" (EG, 154); de fapt, el - învăţa Sfântul Paul al VI-lea - învaţă împreună cu toţi fraţii "să ştie să citească în evenimente mesajul lui Dumnezeu" (EN, 33).

În imperativul divin "Ascultaţi de El!" este cuprins apoi un îndemn la umilinţă, la răbdare, la adeziunea sinceră la Dumnezeu care se revelează în Sfintele Scripturi şi care nu încetează niciodată să se facă prezent în istorie pentru cei care "ascultă glasul său" (cf. Ps 94,8).

În această lumină putem înţelege cuvintele pe care apostolul Iacob le adresează destinatarilor Scrisorii sale şi pe care le-am ascultat în prim lectură: "Să nu fie mulţi dintre voi care devin învăţători". De fapt, Isus spune "unul singur este Învăţătorul vostru, Cristos" (Mt 23,10) şi "voi toţi sunteţi fraţi" (Mt 23,8).

Cuvântul preotului "ia claritate de gândire şi forţă convingătoare din izvorul Cuvântului lui Dumnezeu cel viu, în Evanghelia meditată şi rugată, regăsită în Cel Răstignit şi în oameni, celebrat în gesturi sacramentale care nu trebuie reduse niciodată la un simplu rit" (Papa Francisc, Discurs în vizita la mormântul lui don Primo Mazzolari, 20 iunie 2017). Aşadar, este mereu un "al doilea" cuvânt, care vine după cel al lui Dumnezeu, trece prin medierea Bisericii şi, înainte de a fi vestit, locuieşte în sufletul slujitorului lui Dumnezeu care l-a citit, l-a asimilat în rugăciune şi l-a împărtăşit cu fraţii.

Textul celebru din prima lectură, despre puterea "limbii" umane, ne face să reflectăm şi asupra responsabilităţii grele care apasă asupra limbajului preotului: de câte ori a amintit Papa Francisc despre pericolul a ceea ce el numeşte "bârfa"!

Dimpotrivă, fiind chemaţi să ascultăm de Fiul preaiubit al Tatălui, preoţii simt adresat lor personal îndemnul Apostolului Paul: "Să nu iasă din gura voastră nicio vorbă rea, ci ceva bun, spre edificarea necesară, ca să dea har celor ce ascultă" (Ef 4,29).

Pentru aceasta "preotul este un om care, în lumina Evangheliei, răspândeşte gustul lui Dumnezeu în jurul său şi transmite speranţă inimilor neliniştite" (Discurs adresat preoţilor la Colegiul Sfântul Alois al Francezilor, 7 iunie 2021). De fapt, el a fost pe munte cu Isus şi cu Isus coboară de pe munte pentru a-i întâlni pe oameni, mai ales pe săraci.

De fapt, există şi coborârea de pe munte, deşi trebuie subliniat că discipolii, ca să spunem "pe câmpie", nu rămân singuri, ci Isus este cu ei, coboară cu ei, îi însoţeşte şi acţionează cu ei (cf. Fap 11,21). De fapt, aminteşte Papa Francisc, "numai rămânând înrădăcinaţi în Cristos puteţi trăi experienţa unei bucurii care vă determină să cuceriţi inimile" (ibid.).

Iată aşadar un alt element care ar putea intra în teologia fundamentală a Preoţiei: preotul nu trăieşte un soi de alternativă între a fi cu Isus, deoparte, şi a fi cu fraţii. Preotul este mereu cu Isus, şi în timp ce realizează o dimensiune fundamentală a propriei identităţi: a trăi cu fraţii, caracteristică, specială mai ales a preotului diecezan, pe care Conciliul al II-lea din Vatican a numit-o "caritate pastorală".

Pentru aceasta, "trebuie să ne deschidem, să dilatăm orizontul slujirii la dimensiunile lumii, pentru a ajunge la fiecare fiu pe care Dumnezeu doreşte să-l îmbrăţişeze cu iubirea sa" (Papa Francisc, Discurs adresat Seminarului Pontifical Lombard, 7 februarie 2022).

Să ne însoţească Maria Preasfântă, Mama preoţilor şi Regina apostolilor. Cu iubirea sa maternă să însoţească pe fiecare preot ales de Domnul pentru a continua, în pofida sărăciei sale, să-l facă prezent în lume, în timp şi în istorie, instrument de răscumpărare pentru sine şi pentru fraţi. Aşa să fie.

(După L'Osservatore Romano, 19 februarie 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 333.