Papa Francisc: Discurs adresat Seminarului Pontifical Lombard "Sfinţii Ambroziu şi Carol" (7 februarie 2022)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Mulţumesc rectorului pentru cuvintele pe care mi le-a adresat şi vă spun bine aţi venit. Sunt bucuros că împreună cu voi, preoţii, sunt persoanele care cu slujirea lor animă viaţa Seminarului şi formează marea familiei a "Lombard"-ului. Ne revedem astăzi, cu ocazia celor o sută de ani ai alegerii Papei Pius al XI-lea, fost-student al vostru - şi unul din primii studenţi! - care a avut mereu la inimă "iubitul său" seminar, pentru care a procurat zona în care vă aflaţi, la umbra lui Salus populi romani. Este frumos că sunteţi aici şi este, de asemenea, ocazie pentru mine să mă gândesc la voi adesea. Din aceste rădăcini legate de Pius al XI-lea să încercăm să scoatem câteva idei: nu pentru a cultiva nostalgii din trecut şi a ne închide în faţa noutăţii Duhului, care ne invită să trăim prezentul, ci pentru a găsi semne profetice pentru slujirea voastră şi pentru misiunea voastră, îndeosebi în slujba Bisericii şi a poporului italian.

Abia ales, Pius al XI-lea a ales să nu se mai arate în interiorul Bazilicii "Sfântul Petru", ci din Loja exterioară. Astfel a voit ca prima sa binecuvântare să fie adresată Urbi et Orbi, oraşului Roma şi întregii lumi. Şi cu acest gest - cred că au lucrat peste 40 de minute pentru a deschide acel balcon care de mulţi ani nu se deschidea, precum şi pentru a goli acel loc, care devenise o magazie; şi el a aşteptat - cu acest gest ne aminteşte că trebuie să ne deschidem, să dilatăm orizontul slujirii la dimensiunile lumii, pentru a ajunge la fiecare fiu, pe care Dumnezeu doreşte să-l îmbrăţişeze cu iubirea sa. Vă rog, să nu rămânem baricadaţi în sacristie şi să nu cultivăm grupuri mici închise unde să ne alintăm şi stăm liniştiţi. Există o lume care aşteaptă Evanghelia şi Domnul doreşte ca păstorii săi să fie conformi lui, purtând în inimă şi pe umeri aşteptările şi poverile turmei. Inimi deschise, compătimitoare, milostive.

Şi asta mă face să mă gândesc la experienţa care există printre voi, cu privire la duhovnicii din "Santa Maria Maggiore": "Mergeţi la acela, la acela... Dar la acela de acolo nu!, te rog, pentru că îţi face viaţa imposibilă!". Să căutăm preoţi milostivi pentru noi, iar noi să fim milostivi cu alţii. Aşa cum noi vrem milostivire atunci când mergem să cerem iertare pentru păcatele noastre şi îl căutăm pe cel mai milostiv, voi să fiţi milostivi. Cu toţi. Nu uitaţi că Dumnezeu nu încetează niciodată să ierte. Noi încetăm să cerem iertare, dar el niciodată nu încetează să ierte. Acea largheţe a iertării, fără a face prea multe probleme: iertare. Inimi deschise, compătimitoare, milostive, spuneam, şi mâini active, generoase, care se murdăresc şi se rănesc din iubire, ca acelea ale lui Isus pe cruce. Astfel slujirea devine o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru lume.

Acel gest al lui Pius al XI-lea a valorat mai mult decât mii de cuvinte. În general, gesturile lui Pius al XI-lea valorau mai mult decât mii de cuvinte, pentru că era un papă cu personalitate, pentru a spune asta în mod fin. În aceşti ani voi studiaţi şi aprofundaţi, şi acesta este un dar al lui Dumnezeu. Dar ştiinţa voastră să nu devină niciodată una care nu are contact cu viaţa şi cu istoria. Nu slujeşte Evanghelia o Biserică ce are atâtea lucruri de spus, dar ale cărei cuvinte sunt lipsite de ungere şi nu ating trupul oamenilor. Pentru a avea cuvinte de viaţă trebuie aplecată ştiinţa în faţa Duhului în rugăciune şi apoi trebuie să se intre în situaţiile concrete ale Bisericii şi ale lumii. Este nevoie de mărturia de viaţă: fiţi preoţi incendiaţi de dorinţa de a duce Evanghelia pe străzile lumii, în cartiere, în case, mai ales în locurile mai sărace şi uitate. Mărturia, gesturile, ca acel prim gest al lui Pius al XI-lea.

O a doua idee. În prima sa omilie solemnă, Papa Ratti a vorbit despre misiuni şi, mai mult decât să dea răspunsuri, a invitat să ne punem întrebarea: "Ce anume pot oferi Domnului?" (Omilia la a 300-a aniversare de întemeiere a Congregaţiei De Propaganda Fide, 4 iunie 1922). Este o întrebare frumoasă, pe care o puteţi aplica la tot ceea ce faceţi acum pentru a vă pregăti pentru misiune. Ce anume pot oferi este o întrebare care nu se roteşte în jurul vostru, al dorinţei după acea catedră, după acea parohie, după acel loc în curie; nu, este o întrebare care cere să deschidem inima la disponibilitate şi la slujire. Este o întrebare care ne apără de carierism. Fiţi atenţi la carierism, vă rog! La sfârşit nu este de folos, nu ajută.

Să ne întrebăm "Ce anume pot oferi?" la începutul fiecărei zile. Adesea, şi aici în Italia, discursurile ecleziale se reduc la dialectici interne sterile între cel care este inovator şi cel care este conservator, între cel care-l preferă pe acel politician şi cel care-l preferă pe altul, şi se uită punctul central: a fi Biserică pentru a trăi şi a apăra Evanghelia. Să nu ne preocupăm de micile grădiniţe de acasă, există o întreagă lume însetată de Cristos. Fiţi păstori ai turmei şi nu pieptănători ale celor "speciale" [mai bune]. Vă îndemn să cultivaţi cu entuziasm în aceşti ani şi în acest oraş, în dimensiunea universală romană şi a Seminarului Lombard, o inimă deschisă, o inimă disponibilă, o inimă misionară!

Ultima idee o scot dintr-una din numeroasele enciclice sociale ale lui Pius al XI-lea. Citesc câteva cuvinte, scrise cu aproape un secol în urmă şi totuşi foarte actuale: "Ceea ce răneşte ochii este că în timpurile noastre nu există numai concentrare a bogăţiei, ci acumularea unei puteri enorme, a unei stăpâniri despotice a economiei în mâna câtorva. [...] Aceasta putere devine mai despotică decât oricând în cei care, ţinând în mână banii, se poartă ca stăpâni; unde sunt într-un fel distribuitori ai sângelui însuşi, din care trăieşte organismul economic, şi au în mână, ca să spunem aşa, sufletul economiei" (Scrisoarea enciclică Quadragesimo anni, 105-106). Este dur!

Cât de adevărat este şi câte de tragic este acum acest lucru, în timp ce distanţa între bogaţii puţini şi săracii mulţi este tot mai mare. În acest context de inegalităţi, pe care pandemia le-a mărit, va trebui să trăiţi şi să lucraţi ca preoţi ai Conciliului al II-lea din Vatican, ca semne şi instrumente ale comuniunii oamenilor cu Dumnezeu şi între ei (cf. Lumen gentium, 1). De aceea, fiţi ţesători de comuniune, anulatori ai inegalităţilor, păstori atenţi la semnele de suferinţă a poporului. Şi prin cunoştinţele pe care le dobândiţi, fiţi competenţi şi curajoşi în a ridica în numele celui care nu are glas cuvinte profetice.

Mari îndatoriri vă aşteaptă. Pentru a le realiza vă invit să cereţi lui Dumnezeu să visaţi frumuseţea Bisericii. Biserica este frumoasă! A visa Biserica italiană de mâine mai fidelă faţă de spiritul Evangheliei, mai liberă, mai fraternă şi bucuroasă în mărturisirea lui Isus, însufleţită de ardoarea de a ajunge la cei care nu l-au cunoscut pe "Dumnezeu oricărei mângâieri" (2Cor 1,3). O Biserică italiană care să cultive o comuniune mai puternică decât orice distincţie şi să fie şi mai pasionată de săraci, în care Isus este prezent. Sfântul Ambroziu şi Sfântul Carol să vă însoţească şi Salus populi să vă păzească. Eu vă binecuvântez pe voi, iar voi, vă rog, rugaţi-vă pentru mine. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 282.