Papa Francisc: Angelus (30 ianuarie 2022)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În liturgia de astăzi Evanghelia relatează prima predică a lui Isus în satul său, Nazaret. Rezultatul este amar: în loc să primească aprecieri, Isus găseşte neînţelegere şi chiar ostilitate (cf. Lc 4,21-30). Consătenii săi, mai mult decât un cuvânt de adevăr, voiau minuni, semne minunate. Domnul nu face asta şi ei îl refuză, pentru că ei spun că îl cunosc deja de copil, este fiul lui Iosif (cf. v. 22) şi aşa mai departe. Astfel Isus rosteşte o frază devenită proverbială: "Niciun profet nu este acceptat în patria sa" (v. 24).

Aceste cuvinte revelează că insuccesul pentru Isus nu era complet neprevăzut. El îi cunoştea pe ai săi, cunoştea inima alor săi, ştia riscul la care se expunea, se gândea la refuz. Aşadar, putem să ne întrebăm: dar dacă aşa era treaba, dacă prevede un eşec, de ce merge totuşi în satul său? Pentru ce să se facă bine oamenilor care nu sunt dispuşi să te primească? Este o întrebare pe care ne-o punem adesea şi noi. Dar este o întrebare care ne ajută să-l înţelegem mai bine pe Dumnezeu. El, în faţa închiderilor noastre, nu se dă înapoi: nu pune frâne iubirii sale. În faţa închiderilor noastre, el merge înainte. Vedem asta o reflexie în acei părinţi care sunt conştienţi de nerecunoştinţa copiilor, dar ei nu renunţă totuşi să-i iubească şi să le facă bine. Aşa este Dumnezeu, dar la un nivel mult mai înalt. Şi astăzi ne invită şi pe noi să credem în bine, să nu lăsăm nimic neîncercat în a face binele.

Însă în ceea ce se întâmplă la Nazaret găsim altceva: ostilitatea faţă de Isus din partea alor "săi" ne provoacă: ei nu au fost primitori, iar noi? Pentru a verifica asta, să privim la modelele de primire pe care le propune astăzi Isus, consătenilor săi şi nouă. Sunt doi străini: o văduvă din Sarepta Sidonului şi Naaman, sirianul. Amândoi au primit profeţi: prima pe Ilie, al doilea pe Elizeu. Dar n-a fost o primire uşoară, a trecut prin încercări. Văduva l-a găzduit pe Ilie, în pofida foametei şi deşi profetul era persecutat (cf. 1Rg 17,7-16), era un persecutat politico-religios. În schimb, Naaman, deşi era o persoană de nivel foarte înalt, a primit cererea profetului Elizeu, care l-a determinat să se umilească, să se scalde de şapte ori într-un fluviu (cf. 2Rg 5,1-14), ca şi cum ar fi un copil neştiutor. Văduva şi Naaman, aşadar, au primit prin disponibilitate şi umilinţă. Modul de a-l primi pe Dumnezeu este mereu a fi disponibili, a-l primi şi a fi umili. Credinţa trece pe aici: disponibilitate şi umilinţă. Văduva şi Naaman nu au refuzat căile lui Dumnezeu şi ale profeţilor săi; au fost docili, nu rigizi şi închişi.

Fraţi şi surori, şi Isus parcurge calea profeţilor: nu se prezintă aşa cum ne-am aştepta. Nu-l găseşte cel care caută minuni - dacă noi căutăm minuni nu-l vom găsi pe Isus -, cel care caută senzaţii noi, experienţe intime, lucruri stranii; cel care caută o credinţă făcută din putere şi semne exterioare. Nu, nu-l va găsi. În schimb, îl găseşte cel care acceptă căile sale şi provocările sale, fără plângeri, fără suspiciuni, fără critici şi feţe posomorâte. Cu alte cuvinte, Isus îţi cere să-l primeşti în realitatea cotidiană în care trăieşti; în Biserica de astăzi, aşa cum este; în cel pe care-l ai lângă tine în fiecare zi; în concreteţea nevoilor, în problemele familiei tale, în părinţi, în copii, în bunici, a-l primi pe Dumnezeu acolo. Acolo este el, care ne invită să ne purificăm în fluviul disponibilităţii şi în atâtea băi salutare de umilinţă. Este nevoie de umilinţă pentru a-l întâlni pe Dumnezeu, pentru a ne lăsa întâlniţi de el.

Iar noi, suntem primitori sau ne asemănăm cu consătenii săi, care credeau că ştiu totul despre El? "Eu am studiat teologie, am făcut acel curs de cateheză... Eu cunosc totul despre Isus!". Da, ca un maimuţoi! Nu fi maimuţoi, tu nu-l cunoşti pe Isus. Eventual, după atâţia ani cât suntem credincioşi, credem că-l cunoaştem bine pe Domnul, cu ideile noastre şi judecăţile noastre, de atâtea ori. Riscul este să ne obişnuim, să ne obişnuim cu Isus. Şi aşa cum ne obişnuim? Închizându-ne, închizându-ne la noutăţile sale, la momentul în care el bate la uşa ta şi îţi spune un lucru nou, vrea să intre în tine. Noi trebuie să ieşim din această rămânere închişi pe poziţiile noastre. Domnul cere o minte deschisă, o inimă simplă. Şi atunci când o persoană are o minte deschisă, o inimă simplă, are capacitatea de a fi uluită, de a se uimi. Domnul ne uluieşte mereu, aceasta este frumuseţea întâlnirii cu Isus. Sfânta Fecioară Maria, model de umilinţă şi disponibilitate, să ne arate calea pentru a-l primi pe Isus.

________________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Astăzi este Ziua Mondială a Bolnavilor de Lepră. Exprim apropierea mea de cei care suferă de această boală şi doresc să nu le lipsească sprijinul spiritual şi asistenţa sanitară. Este necesar să lucrăm împreună la integrarea deplină a acestor persoane, depăşind orice discriminare asociată cu o boală care, din păcate, încă îi mai loveşte pe mulţi, în special în contexte sociale mai sărace.

Poimâine, 1 februarie, în tot Extremul Orient, precum şi în diferite părţi ale lumii, se va celebra Anul Nou Lunar. În această circumstanţă, adresez salutul meu cordial şi exprim urarea ca în Anul Nou toţi să se poată bucura de pace, sănătate şi o viaţă senină şi sigură. Cât de frumos este când familiile găsesc ocazii pentru a se aduna şi a trăi împreună momente de iubire şi de bucurie! Din păcate, multe familii nu vor reuşi anul acesta să se reunească, din cauza pandemiei. Sper că în curând vom reuşi să depăşim încercarea. În sfârşit, doresc ca graţie bunăvoinţei fiecărei persoane şi solidarităţii popoarelor, întreaga familie umană să poată ajunge cu dinamism reînnoit ţinte de prosperitate materială şi spirituală.

În ajunul sărbătorii Sfântului Ioan Bosco, aş vrea să-i salut pe salezieni şi pe saleziene, care fac atât de mult bine în Biserică. Am urmărit Liturghia celebrată în sanctuarul "Sfânta Maria Ajutătoare" [la Torino] de rectorul major Ángel Fernández Artime, m-am rugat cu el pentru toţi. Să ne gândim la acest mare sfânt, părinte şi învăţător al tineretului. Nu s-a închis în sacristie, nu s-a închis în treburile sale. A ieşit pe stradă căutându-i pe tineri, cu acea creativitate care a fost caracteristica sa. Multe urări tuturor salezienilor şi salezienelor!

Vă salut pe voi toţi, credincioşi din Roma şi pelerini din diferite părţi ale lumii. Îndeosebi, salut credincioşii din Torrejón de Ardoz, din Spania, şi studenţii din Murça, Portugalia.

Salut cu afect tinerii şi tinerele din Acţiunea Catolică din dieceza de Roma! Sunt aici în grup. Dragi tineri, şi anul acesta, însoţiţi de părinţi, de educatori şi de preoţii asistenţi, aţi venit - un mic grup, datorită pandemiei - la sfârşitul Caravanei Păcii. Sloganul vostru este Să recoasem pacea. Frumos slogan! Este important! Este atâta nevoie de "a recoase", pornind de la raporturile noastre personale, până la relaţiile dintre state. Vă mulţumesc! Mergeţi înainte! şi acum daţi drumul spre cer baloanele voastre ca semn de speranţă... Iată! Este un semn de speranţă care ni-l aduc tinerii din Roma astăzi, această "caravană pentru pace".

Urez tuturor o duminică frumoasă. Şi vă rog nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 355.