Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 12 ianuarie 2022

Cateheze despre Sfântul Iosif: 7. Sfântul Iosif lemnarul

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Evangheliştii Matei şi Marcu îl definesc pe Iosif "lemnarul" sau "tâmplarul". Am ascultat puţin mai înainte că oamenii din Nazaret, auzindu-l pe Isus vorbind, se întrebau: "Nu este oare acesta fiul lemnarului?" (13,55; cf. Mc 6,3). Isus a practicat meseria tatălui.

Termenul grec tekton, folosit pentru a indica munca lui Isus, a fost tradus în diferite moduri. Părinţii latini ai Bisericii au tradus cu "lemnar". Dar să ţinem cont că în Palestina din timpurile lui Isus lemnul era folosit nu numai pentru a face pluguri şi diferite piese de mobilier, ci şi pentru a construi case, care aveau structuri de lemn şi acoperişuri cu terasă făcute din grinzi legate între ele cu nuiele şi pământ.

De aceea, "lemnar" sau "tâmplar" era un calificativ generic, care indica atât meşteşugarii în lemn, cât şi muncitorii angajaţi în activităţi legate de construcţie. O meserie destul de dură, trebuind să lucreze materialul greu, precum lemnul, piatra şi fierul. Din punct de vedere economic nu asigura mari câştiguri, aşa cum se deduce din faptul că Maria şi Iosif, când l-au prezentat pe Isus la templu, au oferit numai o pereche de turturele sau de porumbei (cf. Lc 2,24), aşa cum prescria Legea pentru cei săraci (cf. Lev 12,8).

Aşadar, Isus adolescent a învăţat de la tatăl această meserie. De aceea, atunci când, ajungând adult, a început să predice, consătenii săi uimiţi se întrebau: "De unde are el această înţelepciune şi aceste puteri?" (Mt 13,54), şi erau scandalizaţi de el (cf. v. 57), pentru că era fiul lemnarului, dar vorbea ca un învăţător al legii, şi se scandalizau de acest lucru.

Această informaţie biografică despre Iosif şi Isus mă face să mă gândesc la toţi muncitorii din lume, îndeosebi la cei care fac munci epuizante în mine şi în anumite fabrici; la cei care sunt exploataţi cu munca la negru; la victimele muncii - am văzut că în Italia în ultima vreme au fost multe -; la copiii care sunt constrânşi să muncească şi la cei care scotocesc în gunoaie pentru a căuta ceva folositor de vândut... Îmi permit să repet asta ce am spus: muncitorii ascunşi, muncitorii care fac munci epuizante în mine şi în anumite fabrici: să ne gândim la ei. La cei care sunt exploataţi cu munca la negru, la cei care sunt plătiţi în contrabandă, pe ascuns, fără pensie, fără nimic. Şi dacă nu munceşti, tu, nu ai nicio siguranţă. Astăzi, munca la negru există, multă. Să ne gândim la victimele muncii, ale accidentelor la locul de muncă; la copiii care sunt constrânşi să lucreze: acest lucru este teribil! Copiii la vârsta jocului sunt constrânşi în schimb să lucreze ca persoane adulte. Să ne gândim la acei copii, sărăcuţii, care scotocesc în gunoaie pentru a căuta ceva util de vândut. Toţi aceştia sunt fraţi şi surori ai noştri, care îşi câştigă viaţa aşa, cu munci care nu recunosc demnitatea lor! Să ne gândim la asta. Şi asta se întâmplă astăzi, în lume, asta se întâmplă astăzi! Dar mă gândesc şi la cel care este fără loc de muncă: atâţia oameni merg să bată la uşile fabricilor, ale firmelor: "Este ceva de făcut?" - "Nu, nu este, nu este...". Lipsa locului de muncă! Şi mă gândesc şi la cei care se simt răniţi în demnitatea lor pentru că nu găsesc acest loc de muncă. Se întorc acasă: "Ai găsit ceva?" - "Nu, nimic... am trecut pe la Caritas şi aduc pâinea". Ceea ce îţi dă demnitate nu este a aduce pâinea acasă. Tu poţi s-o iei de la Caritas: nu, asta nu-ţi dă demnitate. Ceea ce îţi dă demnitate este să câştigi pâinea, şi dacă noi nu dăm oamenilor, bărbaţilor noştri şi femeilor noastre, capacitatea de a câştiga pâinea, aceasta este o nedreptate socială în acel loc, în acea naţiune, în acel continent. Guvernanţii trebuie să dea tuturor posibilitatea de a câştiga pâinea, pentru că acest câştig le dă demnitatea. Munca este o ungere de demnitate, şi acest lucru este important. Mulţi tineri, mulţi taţi şi multe mame trăiesc drama de a nu avea un loc de muncă apt să le permită să trăiască senin, trăiesc cu ziua. Şi de atâtea ori căutarea unui loc de muncă devine aşa de dramatică încât îi duce până acolo încât să piardă orice speranţă şi dorinţă de viaţă. În aceste timpuri de pandemie atâtea persoane au pierdut locul de muncă - ştim asta - şi unii, striviţi de o povară insuportabilă, au ajuns până acolo încât să-şi ia viaţa. Aş vrea să-i amintesc astăzi pe fiecare dintre ei şi familiile lor. Să facem o clipă de tăcere amintind acei bărbaţi, acele femei disperaţi pentru că nu găsesc loc de muncă.

Nu se ţine cont suficient de faptul că munca este o componentă esenţială în viaţa umană, precum şi pe drumul de sfinţire. A munci nu foloseşte numai pentru a procura întreţinerea justă: este şi un loc în care ne exprimăm pe noi înşine, ne simţim utili, şi învăţăm marea lecţie a concreteţii, care ajută viaţa spirituală ca să nu devină spiritualism. Însă din păcate munca este adesea ostatică a nedreptăţii sociale şi, mai mult decât a fi un mijloc de umanizare, devine o periferie existenţială. De atâtea ori mă întreb: cu ce spirit facem noi munca noastră cotidiană? Cum înfruntăm oboseala? Vedem activitatea noastră legată numai de destinul nostru sau şi de destinul celorlalţi? De fapt, munca este un mod de a exprima personalitatea noastră, care este prin natura sa relaţională. Munca este şi un mod pentru a exprima creativitatea noastră: fiecare îşi face munca în felul său, cu stilul propriu; aceeaşi muncă, dar cu stil diferit.

Este frumos să ne gândim că însuşi Isus a muncit şi că a învăţat această artă chiar de la Sfântul Iosif. Astăzi trebuie să ne întrebăm ce anume putem face pentru a recupera valoarea muncii; şi ce contribuţie, ca Biserică, putem da pentru ca ea să fie răscumpărată de logica simplului profit şi să poată fi trăită ca drept şi obligaţie fundamentală a persoanei, care exprimă şi măreşte demnitatea sa.

Iubiţi fraţi şi surori, pentru toate acestea doresc astăzi să recit cu voi rugăciunea pe care Sfântul Paul al VI-lea a înălţat-o către Sfântul Iosif la 1 mai 1969:

O, Sfinte Iosif,
Patron al Bisericii,
tu care, alături de Cuvântul Întrupat,
ai muncit în fiecare zi pentru a câştiga pâinea,
luând de la el forţa pentru a trăi şi pentru a trudi;
tu care ai simţit neliniştea zilei de mâine,
amărăciunea sărăciei, precaritatea muncii:
tu care dai astăzi exemplu strălucitor,
umil în faţa oamenilor,
dar foarte mare în faţa lui Dumnezeu,
ocroteşte-i pe muncitori în existenţa lor zilnică dură,
apărându-i de descurajare,
de revolta care neagă,
ca şi de ispitele hedonismului;
şi păstrează pacea în lume,
acea pace care singură poate garanta dezvoltarea popoarelor. Amin.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 566.