Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 5 ianuarie 2022

Cateheze despre Sfântul Iosif: 6. Sfântul Iosif, tată purtător de grijă al lui Isus

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi vom medita despre Sfântul Iosif ca tată al lui Isus. Evangheliştii Matei şi Luca îl prezintă ca tată purtător de grijă al lui Isus şi nu ca tată biologic. Matei precizează asta, evitând formula "a dat naştere", folosită în genealogie pentru toţi strămoşii lui Isus; dar îl defineşte "soţul Mariei, din care s-a născut Isus care se numeşte Cristos" (1,16). În timp ce Luca afirmă asta spunând că era tatăl lui Isus "după cum se credea" (3,23), adică apărea ca tată.

Pentru a înţelege paternitatea putativă sau legală a lui Isus, trebuie ţinut cont că în vechime în Orient era foarte frecventă, mai mult decât este în zilele noastre, instituţia adopţiei. Să ne gândim la cazul obişnuit în Israel al "leviratului" formulat astfel în Deuteronom: "Când fraţii vor locui împreună şi unul dintre ei moare fără să aibă copii, soţia mortului să nu se căsătorească în afară, cu un străin, ci cumnatul ei să se ducă la ea, s-o ia de soţie şi să-şi facă datoria de cumnat! Cel dintâi născut pe care-l va naşte să poarte numele fratelui mort, ca să nu dispară numele lui din Israel!" (25,5-6). Cu alte cuvinte, părintele acestui copil este cumnatul, dar tatăl legal rămâne răposatul, care atribuie nou-născutului toate drepturile de moştenire. Scopul acestei legi era dublu: să asigure răposatului descendenţă şi păstrarea patrimoniului.

Ca tată oficial al lui Isus, Iosif exercită dreptul de a da nume copilului, recunoscându-l din punct de vedere juridic. Juridic este tatăl, dar nu generativ, nu i-a dat naştere.

În vechime numele era compendiul identităţii unei persoane. A schimba numele însemna a se schimba pe ei înşişi, ca în cazul lui Abram, al cărui nume Dumnezeu îl schimbă în "Abraham", care înseamnă "tatăl multora", "fiindcă - spune cartea Genezei - te-am pus tată al unei mulţimi de popoare" (17,5). Tot aşa pentru Iacob, care este numit "Israel", care înseamnă "cel care luptă cu Dumnezeu", pentru că a luptat cu Dumnezeu pentru a-l obliga să-i dea binecuvântarea (cf. Gen 32,29; 35,10).

Dar mai ales a da nume cuiva sau la ceva însemna a afirma propria autoritate asupra a ceea ce era denumit, aşa cum a făcut Adam când a dat un nume tuturor animalelor (cf. Gen 2,19-20).

Iosif ştie deja că pentru fiul Mariei există un nume pregătit de Dumnezeu - lui Isus numele îl dă adevăratul tată al lui Isus, Dumnezeu - numele "Isus", care înseamnă "Domnul mântuieşte", aşa cum explică îngerul: "căci el va mântui poporul său de păcatele sale" (Mt 1,21). Acest aspect deosebit al figurii lui Iosif ne permite astăzi să facem o reflecţie despre paternitate şi despre maternitate. Şi cred că acest lucru este foarte important: a ne gândi la paternitate, astăzi. Pentru că noi trăim o epocă de stare notorie de orfani. Este curios: civilizaţia noastră este un pic orfană şi se simte această stare de orfan. Să ne ajute figura Sfântului Iosif să înţelegem cum se rezolvă sentimentul de orfan care astăzi ne face atât de mult rău.

Nu este suficient a aduce pe lume un copil pentru a spune că sunt taţi sau mame. "Nu se naşte tată, ci se devine tată. Şi nu se devine tată numai pentru că se aduce pe lume un copil, ci pentru că se are grijă de el în mod responsabil. De fiecare dată când cineva îşi asumă responsabilitatea de viaţa altcuiva, într-un anumit sens exercită paternitatea faţă de el" (Scrisoarea apostolică Patris corde). Mă gândesc în mod deosebit la toţi cei care se deschid să primească viaţa pe calea adopţiei, care este o atitudine aşa de generoasă şi frumoasă. Iosif ne arată că acest tip de legătură nu este secundar, nu este o stratagemă. Acest tip de alegere este printre formele cele mai înalte de iubire şi de paternitate şi maternitate. Câţi copii în lume aşteaptă ca vreunul să se îngrijească de ei! Şi câţi soţi doresc să fie taţi şi mame, dar nu reuşesc din motive biologice; sau, deşi au deja copii, vor să împărtăşească afectul familial cu acela care a rămas privat de acest afect. Nu trebuie să se teamă de a alege calea adopţiei, de a asuma "riscul" primirii. Şi astăzi, cu starea de orfan, există şi un anumit egoism. Deunăzi, vorbeam despre iarna demografică existentă astăzi: oamenii nu vor să aibă copii, sau numai unul şi nimic mai mult. Şi atâtea cupluri nu au copii pentru că nu vor sau au numai unul pentru că nu vor alţii, dar au doi câini, două pisici... Eh da, câini şi pisici ocupă locul copiilor. Da, este de râs, înţeleg, dar este realitatea. Şi această renegare a paternităţii şi maternităţii ne diminuează, ne ia umanitatea. Şi astfel civilizaţia devine mai bătrână şi fără umanitate, pentru că se pierde bogăţia paternităţii şi maternităţii. Şi suferă patria, care nu are copii şi - cum spunea cineva un pic cu umor - "şi acum cine va plăti taxele pentru pensia mea, când nu sunt copii? Cine se va ocupa de mine?": râdea, dar este adevărul. Eu îi cer Sfântului Iosif harul de a trezi conştiinţele şi de a se gândi la asta: să aibă copii. Paternitatea şi maternitatea sunt plinătatea vieţii unei persoane. Gândiţi-vă la asta. Este adevărat, există paternitatea spirituală pentru cel care se consacră lui Dumnezeu şi maternitatea spirituală; dar cine trăieşte în lume şi se căsătoreşte, trebuie să se gândească să aibă copii, să dea viaţa, pentru că ei vor fi cei care îi vor închide ochii, care se vor gândi la viitorul său. De asemenea, dacă nu puteţi avea copii, gândiţi-vă la adopţie. Este un risc, e adevărat: a avea un copil este un risc mereu, fie natural, fie din adopţie. Dar mai riscant este de a nu avea copil. Mai riscant este a nega paternitatea, a nega maternitatea, fie cea reală, fie cea spirituală. Un bărbat şi o femeie, care în mod voluntar nu dezvoltă simţul paternităţii şi al maternităţii, duc lipsă de ceva principal, de ceva important. Gândiţi-vă la asta, vă rog. Doresc ca instituţiile să fie mereu gata să ajute în acest sens al adopţiei, supraveghind cu seriozitate, dar şi simplificând itinerarul necesar pentru ca să se poată realiza visul atâtor copii mici care au nevoie de o familie, şi al atâtor soţi care doresc să se dăruiască în iubire. Cu timp în urmă am auzit mărturia unei persoane, un doctor - importantă meseria sa - nu avea copii şi au decis cu soţia să adopte unul. Şi când a venit momentul, le-au oferit unul şi au spus: "Dar, nu ştim cum va fi sănătatea acestuia. S-ar putea să aibă vreo boală". Şi el a spus - îl văzuse -, a spus: "Dacă dumneavoastră m-aţi fi întrebat asta înainte de a intra, poate că aş fi spus nu. Dar l-am văzut: îl iau cu mine". Aceasta este voinţa de a fi tată, de a fi mamă şi în adopţie. Nu vă fie frică de asta.

Mă rog pentru ca nimeni să nu se simtă lipsit de o legătură de iubire paternă. Şi cei care sunt bolnavi de stare de orfan să meargă înainte fără acest sentiment atât de urât. Fie ca Sfântul Iosif să exercite ocrotirea sa şi ajutorul său asupra orfanilor; şi să mijlocească pentru cuplurile care doresc să aibă un copil. Pentru aceasta să ne rugăm împreună:

Sfinte Iosif,
tu care l-ai iubit pe Isus cu iubire de tată,
fii aproape de atâţia copii care nu au familie
şi doresc un tată şi o mamă.
Susţine-i pe soţii care nu reuşesc să aibă copii,
ajută-i să descopere, prin această suferinţă, un proiect mai mare.
Fă ca nimănui să nu-i lipsească o casă, o legătură,
o persoană care să se îngrijească de el sau de ea;
şi vindecă egoismul celui care se închide faţă de viaţă,
pentru ca să-şi deschidă larg inima la iubire.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 502.