Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Celebrarea Vesperelor și a Te Deum-ului de mulțumire pentru sfârșitul anului

Omilia Sfântului Părinte Francisc

Bazilica Vaticană

Vineri, 31 decembrie 2021

În aceste zile liturgia ne invită să trezim în noi uimirea, uimirea pentru misterul Întrupării. Sărbătoarea Crăciunului este probabil aceea care provoacă mai mult această atitudine interioară: uimirea, minunarea, contemplația... Ca păstorii din Betleem, care mai întâi primesc vestea îngerească luminoasă și apoi merg și găsesc efectiv semnul care le-a fost indicat, Pruncul înfășat într-o iesle. Cu lacrimi în ochi se îngenunchează în fața Mântuitorului abia născut. Dar nu numai ei, și Maria și Iosif sunt plini de sfântă uimire pentru ceea ce păstorii povestesc că au auzit de la înger cu privire la Prunc.

Așa este: nu se poate celebra Crăciunul fără uimire. Însă o uimire care să nu se limiteze la o emoție superficială - aceasta nu este uimire -, o emoție legată de exterioritatea sărbătorii, sau și mai rău de frenezia consumistă. Nu. Dacă la asta se reduce Crăciunul, nu se schimbă nimic: ziua de mâine va fi egală cu aceea de ieri, anul viitor va fi ca acela care a trecut, și așa mai departe. Ar însemna a ne încălzi pentru câteva clipe la un foc de paie și nu a ne expune în schimb cu toată ființa noastră la forța evenimentului, a nu percepe centrul misterului nașterii lui Cristos.

Și centrul este acesta: "Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi" (In 1,14). Auzim repetându-se asta de mai multe ori în această liturgie de seară, cu care se deschide solemnitatea Preasfintei Maria Născătoare de Dumnezeu. Ea este prima martoră, prima și cea mai mare, și în același timp cea mai umilă. Cea mai mare pentru că este cea mai umilă. Inima sa este plină de uimire, dar fără umbră de romantisme, de dulcegării, de spiritualisme. Nu. Mama ne readuce la realitatea, la adevărul Crăciunului, care este cuprinsă în cele trei cuvinte ale Sfântului Paul: "născut din femeie" (Gal 4,4). Uimirea creștină nu-și trage originea din efecte speciale, din lumi fantastice, ci din misterul realității: nu există nimic mai minunat și uluitor decât realitatea! O floare, o brazdă de pământ, o istorie de viață, o întâlnire... Fața încrețită a unui bătrân și fața abia îmbobocită a unui prunc. O mamă care-și ține în brațe pruncul și îl alăptează. Misterul transpare acolo.

Frați și surori, uimirea Mariei, uimirea Bisericii, este plină de recunoștință. Recunoștința Mamei care, contemplându-l pe Fiul, simte apropierea lui Dumnezeu, simte că Dumnezeu nu l-a părăsit pe poporul său, că Dumnezeu a venit, că Dumnezeu este aproape, este Dumnezeu-cu-noi. Problemele n-au dispărut, dificultățile și preocupările nu lipsesc, dar nu suntem singuri: Tatăl "l-a trimis pe Fiul său" (Gal 4,4) pentru a ne răscumpăra din sclavia păcatului și a ne reda demnitatea de fii. El, Unicul Născut, s-a făcut primul născut între mulți frați, pentru a ne conduce pe noi toți, rătăciți și risipiți, la casa Tatălui.

Acest timp de pandemie a mărit în toată lumea sentimentul de rătăcire. După o primă fază de reacție, în care ne-am simțit solidari în aceeași barcă, s-a răspândit tentația lui "să se salveze cine poate". Dar, mulțumire fie lui Dumnezeu, am reacționat din nou, cu sentimentul de responsabilitate. Cu adevărat putem și trebuie să spune "mulțumire fie lui Dumnezeu", pentru că alegerea responsabilității solidare nu vine de la lume: vine de la Dumnezeu; mai mult, vine de la Isus Cristos, care a imprimat o dată pentru totdeauna în istoria noastră "direcția" vocației sale originare: a fi toți surori și frați, fii ai unicului Tată.

Roma, această vocație, ușa scrisă în inimă. La Roma pare că toți se simt frați; într-un anumit sens, toți se simt acasă, pentru că acest oraș păstrează în el o deschidere universală. Îndrăznesc să spun: este orașul universal. Vine asta din istoria sa, din cultura sa; vine îndeosebi din Evanghelia lui Cristos, care aici a înfipt rădăcini profunde fecundate de sângele martirilor, începând de la Petru și Paul.

Dar și în acest caz, să fim atenți: un oraș primitor și fratern nu se recunoaște din "fațadă", din cuvinte, din evenimentele răsunătoare. Nu. Se recunoaște din atenția zilnică, din atenția "de zi cu zi" față de cel căruia este mai greu, față de familiile care simt mai mult povara crizei, față de persoanele cu dizabilități grave și față de cei din familiile lor, față de cei care au nevoie în fiecare zi de transporturile publice pentru a merge la muncă, față de cei care trăiesc în periferii, față de cei care au fost cuprinși de vreun eșec în viața lor și au nevoie de servicii sociale, și așa mai departe. Este orașul care privește la fiecare dintre fiii săi, la fiecare dintre locuitorii săi, ba chiar, la fiecare dintre oaspeții săi.

Roma este un oraș minunat, care nu încetează să încânte; dar pentru cel care trăiește aici este și un oraș dificil, din păcate nu întotdeauna demn pentru cetățeni și pentru oaspeți, un oraș care uneori pare să rebuteze. Așadar, dorința este ca toți, care locuiesc aici și cei care se află aici pentru muncă, pelerinaj sau turism, toți să-l poată aprecia tot mai mult pentru grija primirii, a demnității vieții, a casei comune, a celor mai fragili și vulnerabili. Fie ca fiecare să se poată uimi descoperind în acest oraș o frumusețe pe care aș numi-o "coerentă", și care provoacă recunoștință. Aceasta este urarea mea pentru acest an.

Surori și frați, astăzi Mama - Mama Maria și Mama Biserică - ni-l arată pe Prunc. Ne zâmbește și ne spune: "El este Calea. Urmați-l, aveți încredere. El nu dezamăgește". Să-l urmăm, pe drumul zilnic: el dă plinătate timpului, dă sens lucrărilor și zilelor. Să avem încredere, în momentele fericite și în cele dureroase: speranța pe care el ne-o dăruiește este speranța care nu dezamăgește niciodată.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 910.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat