Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Crăciunul la Torino: atât de departe trupește și totuși atât de aproape sufletește de casă

Trei zile de sărbătoare pentru credincioșii români din Torino, în sânul comunității, la Biserica "Madonna del Carmine", pentru a celebra unul dintre cele mai frumoase momente ale anului liturgic: Nașterea Domnului.

Adventul din acest an a reprezentat pentru comunitatea din Torino o înșiruire de momente propice pentru o pregătire adecvată la întâlnirea cu pruncușorul Isus: zilele de misiuni populare susținute de părintele Alois Bulai în perioada 10-12 decembrie; catehezele de la Mir și Prima Sfântă Împărtășanie orientate înspre împăcarea cu Tatăl; prezența părintelui Leonard Farcaș, a părintelui Iosif Claudiu Doboș și a părintelui Octavian Constantin Enache care au răspuns cu promptitudine și entuziasm la invitația păstorilor capelaniei din Torino: părintele Iulian Herciu și părintele Ionuț-Gabriel Giurgică, participând la conferirea sacramentului Spovezii și la celebrarea Liturghiilor solemne.

Atmosfera de sărbătoare nu s-a lăsat așteptată: ne-a învăluit cu prezența-i caldă imediat ce am pus piciorul în biserică în seara de Ajun, pe cei mai mulți dintre noi transportându-ne cu inima și gândul acasă: la părinții și bunicii noștri, la copilăria noastră, la toate rudele și prietenii de aproape și de departe, la tradițiile și obiceiurile atât de dragi nouă, românilor, fiind întâmpinați de minunatele note și versuri ale cântecului "Minuit chreti?n" (Veniți, creștini). Ieslea, pregătită și pusă la dispoziție de familia Chiribici împreună cu părintele Gabriel, pomul împodobit cu decorațiuni create de copiii și tinerii de la oratoriu, bucuria și zâmbetele percepute în spatele măștilor, fervoarea ultimelor pregătiri, aveau acel "nu știu ce" atât de familiar, atât de "acasă".

Predica părintelui Octavian ne-a ajutat să interiorizăm cuvântul Evangheliei, centru al istoriei umanității, când Cuvântul lui Dumnezeu se pune în mâinile noastre, devenind carne pentru a ilumina întunericul umanității (Is 9,1-5), părintele îndemnându-ne să avem curajul de a trăi din plin relația cu Dumnezeu, de a descoperi sensul vieții noastre în calitate de copii ai lui Dumnezeu.

La sfârșitul celebrării, ne-am bucurat împreună de sosirea lui Moș Crăciun, încărcat cu daruri pentru toți copiii, care i-au mulțumit Moșului cu poezii, cântece și colinde.

Liturghia solemnă din ziua de Crăciun ne-a dus, cu ajutorul predicii părintelui Iulian, la învățătura Sfântului Irineu de Lyon care definește Întruparea mântuirii noastre: "Cuvântul și-a asumat tocmai acea omenitate care era pierdută, pentru a o salva, operând ceea ce era necesar pentru comuniunea cu el și pentru a o mântui în el. [...] carnea sfântă a reconciliat carnea ce a fost pradă păcatului și a readus-o la prietenia lui Dumnezeu", părintele cerându-ne să depășim crizele create de pandemiile urii, dezinteresului, indiferenței cu gânduri și fapte de pace, înțelegere, bunătate, iertare, încurajare, speranță, chemați fiind să devenim lumină alimentată de la lumina pruncușorului, mărindu-ne credința și speranța.

Un gând deosebit, cu o nostalgie firească, s-a îndreptat către părintele Gelu Miclăuș, fiind acesta primul Crăciun fără prezența sa fizică în mijlocul nostru.

Liturghia din ziua de duminică a completat pe deplin întregirea celor trei zile de sărbătoare prin însăși solemnitatea celebrată: Sfânta Familie.

Părintele Leonard a ilustrat într-o manieră pe cât de simplă pe atât de profundă, importanța vitală a familiei în mijlocul comunității și al societății, indicând trei modalități pentru buna funcționare a acesteia: rugăciunea (căci, așa cum spunea Sfântul Ioan Paul al II-lea, doar "familia care se roagă împreună rămâne împreună"); unitatea (după exemplul Sfintei Familii care, la moment de încercare, s-a întors împreună pentru a-l căuta pe Isus pierdut în templu) și dialogul (după îndemnul Sfântului Părinte Papa Francisc care ne invită să nu transformăm familia și casa noastră într-o pensiune unde doar ne oprim să dormim și să mâncăm).

Părintele Leonard ne-a îndemnat să spunem "nu" unei iubiri egoiste și să fim fericiți unul pentru celălalt, rămânând în rugăciune, unitate și dialog.

Pe parcursul celor trei zile, toate celebrările au fost însoțite și exaltate de minunatele colinde și cântări ale corului condus de Octavian Matei: dăruirea și pregătirea asiduă - de multe ori chiar în detrimentul propriilor familii - au dat rezultate excepționale, ce au culminat cu colinda tradițională pe care corul o face păstorilor comunității la fiecare Crăciun: în mod deosebit, în acest an, colindele au răsunat la San Carlo Canavese, unde dorul de acasă al preoților oaspeți a fost alinat câtuși de puțin prin acordurile melodioase atât de familiare a cântecelor de Crăciun.

Un gând de mulțumire se îndreaptă către toți cei care au transformat această sărbătoare în realitate: Domnul să vă binecuvânteze pe fiecare dintre voi, dorind în continuare pentru comunitatea catolică românească din Torino reușită în a duce mai departe moștenirea primită de la bunici și părinți: dulcea noastră limbă românească și datinile strămoșești.

Crăciun fericit vă urăm din toată inima, de atât de departe și totuși atât de aproape de casă!

Tatiana Ghiurca


 

lecturi: 1810.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat