Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 22 decembrie 2021

Cateheză: Naşterea lui Isus

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi, la puţine zile de Crăciun, aş vrea să reevoc cu voi evenimentul de care istoria nu poate face abstracţie: naşterea lui Isus.

Pentru a respecta decretul împăratului Cezar August, care poruncea să se înregistreze fiecare în propria localitate de origine, Iosif şi Maria coboară de la Nazaret la Betleem. Abia ajunşi acolo, caută imediat un loc de cazare, pentru că naşterea era iminentă; dar din păcate nu găsesc şi atunci Maria este constrânsă să nască într-un grajd (cf. Lc 2,1-7).

Să ne gândim: Creatorul universului... Lui nu i-a fost acordat un loc pentru a se naşte! Probabil a fost o anticipare a ceea ce spune evanghelistul Ioan: "A venit la ai săi şi ai săi nu l-au primit" (1,11); şi despre asta însuşi Isus va spune: "Vulpile au vizuini, păsările cerului au cuiburi, însă Fiul Omului nu are unde-şi rezema capul" (Lc 9,58).

Un înger a vestit naşterea lui Isus şi a făcut-o unor păstori umili. Şi o stea le-a indicat magilor drumul pentru a ajunge la Betleem (cf. Mt 2,1.9-10). Îngerul este un mesager al lui Dumnezeu. Steaua aminteşte că Dumnezeu a creat lumina (Gen 1,3) şi că acel Prunc va fi "lumina lumii", cum se va autodefini el însuşi (cf. In 8,12.46), "lumina adevărată [...] care luminează pe orice om" (In 1,9), care "în întuneric luminează, dar întunericul n-a cuprins-o" (v. 5).

Păstorii îi personifică pe săracii din Israel, persoane umile care trăiesc în interior cu conştiinţa propriilor lipsuri, şi tocmai pentru aceasta au încredere în Dumnezeu mai mult decât alţii. Ei îl văd primii pe Fiul lui Dumnezeu făcut om, şi această întâlnire îi schimbă profund. Notează Evanghelia că s-au întors "glorificându-l şi lăudându-l pe Dumnezeu pentru tot ce au auzit şi au văzut" (Lc 2,20).

În jurul lui Isus abia născut sunt şi magii (cf. Mt 2,1-12). Evangheliile nu ne spun că erau regi, nici numărul, nici numele lor. Se ştie cu certitudine numai că dintr-o ţară îndepărtată din Răsărit (se poate gândi la Babilonia, la Arabia sau la Persia din acel timp) au pornit în călătorie în căutarea Regelui iudeilor, pe care îl identifică în inima lor cu Dumnezeu, deoarece spun că vor să-l adore. Magii reprezintă popoarele păgâne, îndeosebi pe toţi cei care de-a lungul secolelor îl caută pe Dumnezeu şi pornesc la drum pentru a-l găsi. Reprezintă şi pe cei bogaţi şi pe cei puternici, dar numai pe cei care nu sunt sclavi ai averii, care nu sunt "posedaţi" de lucrurile pe care ei cred că le posedă.

Mesajul Evangheliilor este clar: naşterea lui Isus este un eveniment universal care îi priveşte pe toţi oamenii.

Iubiţi fraţi şi surori, numai umilinţa este calea care ne conduce la Dumnezeu şi, în acelaşi timp, tocmai pentru că ne conduce la el, ne duce şi la esenţialul vieţii, la semnificaţia sa mai adevărată, la motivul mai credibil pentru care viaţa merită să fie trăită.

Numai umilinţa ne deschide larg la experienţa adevărului, a bucuriei autentice, a cunoaşterii care contează. Fără umilinţă suntem "tăiaţi afară", suntem tăiaţi afară de la înţelegerea lui Dumnezeu, de înţelegerea noastră. Trebuie să fim umili pentru a ne înţelege pe noi înşine, cu atât mai mult pentru a-l înţelege pe Dumnezeu. Magii puteau să fie mari şi după logica lumii, dar se fac mici, umili, şi tocmai pentru aceasta reuşesc să-l găsească pe Isus şi să-l recunoască. Ei acceptă umilinţa de a căuta, de a porni la drum, de a întreba, de a risca, de a greşi...

Fiecare om, în adâncul inimii sale, este chemat să-l caute pe Dumnezeu: noi toţi avem acea nelinişte şi lucrarea noastră este să nu stingem acea nelinişte, ci s-o lăsăm să crească pentru că este neliniştea de a-l căuta pe Dumnezeu; şi, cu însuşi harul său, poate să-l găsească. Să ne însuşim rugăciunea Sfântului Anselm (1033-1109): "Doamne, învaţă-mă să te caut. Arată-te, atunci când te caut. Nu pot să te caut, dacă tu nu mă înveţi; nici nu pot să te găsesc, dacă tu nu te arăţi. Fă ca eu să te caut dorindu-te şi să te doresc căutându-te! Fă ca eu să te găsesc căutându-te şi să te iubesc găsindu-te!" (Proslogion, 1).

Iubiţi fraţi şi surori, aş vrea să invit toţi bărbaţii şi femeile în peştera din Betleem ca să-l adore pe Fiul lui Dumnezeu făcut om. Fiecare dintre noi să se apropie de ieslea pe care o găseşte acasă la el sau în biserică sau în alt loc, şi să încerce să facă un act de adoraţie, înăuntru: "Eu cred că tu eşti Dumnezeu, că acest prunc este Dumnezeu. Te rog, dă-mi harul umilinţei pentru a te putea înţelege".

În primul rând, apropiindu-se de iesle şi rugându-se, aş vrea să-i pun pe săraci, pe care - cum îndemna Sfântul Paul al VI-lea - "trebuie să-i iubim, pentru că într-un fel sunt sacrament al lui Cristos; în ei - în înfometaţi, în însetaţi, în străini, în cei goi, în bolnavi şi în cei închişi - el a voit să se identifice în mod mistic. Trebuie să-i ajutăm, să suferim cu ei, precum şi să-i urmăm, pentru că sărăcia este calea cea mai sigură pentru posesia deplină a Împărăţiei lui Dumnezeu" (Omilie, 1 mai 1969). Pentru aceasta trebuie să cerem umilinţa ca un har: "Doamne, să nu fiu mândru, să nu fiu autosuficient, să nu cred că eu însumi sunt centrul universului. Fă-mă umil. Dă-mi harul umilinţei. Şi cu această umilinţă eu să te pot găsi". Este singura cale, fără umilinţă nu-l vom găsi niciodată pe Dumnezeu: ne vom găsi pe noi înşine. Pentru că persoana care nu are umilinţă nu are orizonturi în faţa sa, are numai o oglindă: se priveşte pe sine însuşi. Să-i cerem Domnului să strice oglinda şi să putem privi dincolo, la orizont, unde este el. Însă asta trebuie s-o facă el: să ne dea harul şi bucuria umilinţei pentru a parcurge acest drum.

Şi după aceea, fraţi şi surori, aş vrea să însoţesc la Betleem, aşa cum a făcut steaua cu magii, pe toţi cei care nu au o nelinişte religioasă, care nu-şi pun problema despre Dumnezeu, sau chiar combat religia, pe toţi cei care în mod impropriu sunt denumiţi atei. Aş vrea să le repet mesajul Conciliului al II-lea din Vatican: "Biserica susţine că recunoaşterea lui Dumnezeu nu se opune în nici un fel demnităţii omului, întrucât această demnitate este întemeiată şi se desăvârşeşte în Dumnezeu însuşi. [...] Biserica ştie prea bine că mesajul ei concordă cu cele mai tainice dorinţe ale inimii omului" (Gaudium et spes, 21).

Să ne întoarcem acasă cu urarea îngerilor: "Pace pe pământ oamenilor pe care el îi iubeşte". Şi să ne amintim mereu: "Nu noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci el ne-a iubit [...]. El ne-a iubit mai întâi" (1In 4,10.19), ne-a căutat. Să nu uităm asta.

Acesta este motivul bucuriei noastre: am fost iubiţi, am fost căutaţi, Domnul ne caută pentru a ne găsi, pentru a ne iubi mai mult. Acesta este motivul bucuriei: a şti că am fost iubiţi fără niciun merit, suntem precedaţi mereu de Dumnezeu în iubire, o iubire aşa de concretă care s-a făcut trup şi a venit să locuiască în mijlocul nostru, în acel Prunc pe care-l vedem în iesle. Această iubire are un nume şi o faţă: Isus este numele şi faţa iubirii care stă la baza bucuriei noastre. Fraţi şi surori, vă urez un Crăciun fericit, un Crăciun sfânt şi fericit. Şi aş vrea ca - e adevărat, vor fi urările, reuniunile de familie, acest lucru este foarte frumos, mereu - dar să fie şi conştiinţa că Dumnezeu vine "pentru mine". Fiecare să spună asta: Dumnezeu vine pentru mine. Conştiinţa că pentru a-l căuta pe Dumnezeu, pentru a-l găsi pe Dumnezeu, pentru a-l accepta pe Dumnezeu este nevoie de umilinţă: a privi cu umilinţă harul de a strica oglinda vanităţii, a mândriei, a ne privi pe noi înşine. A-l privi pe Isus, a privi orizontul, a-l privi pe Dumnezeu care vine la noi şi care atinge inima cu acea nelinişte care ne duce la speranţă. Crăciun fericit şi sfânt!

____________________

APEL

În timpul călătoriei mele în Cipru şi în Egipt am putut să ating cu mâna, încă o dată, umanitatea rănită a refugiaţilor şi a migranţilor. Am constatat şi modul în care numai unele ţări europene suportă cea mai mare parte a consecinţelor fenomenului migrator din zona mediteraneeană, în timp ce în realitate el cere o responsabilitate împărtăşită de toţi, de care nu se poate scuti nicio ţară, pentru că este o problemă de umanitate.

Îndeosebi, graţie deschiderii generoase a autorităţilor italiene, am putut să aduc la Roma un grup de persoane, pe care l-am cunoscut în timpul călătoriei mele: astăzi sunt aici în mijlocul nostru unii dintre ei. Bine aţi venit! Ne vom ocupa de ei, ca Biserică, în lunile următoare. Este un mic semn, care sper să folosească drept stimulent pentru celelalte ţări europene, pentru ca să permită realităţilor ecleziale locale de a se ocupa de alţi fraţi şi surori care trebuie urgent resituaţi, însoţiţi, promovaţi şi integraţi.

De fapt, sunt multe Biserici locale, congregaţii călugăreşti şi organizaţii catolice care sunt gata să-i primească şi să-i însoţească spre o integrare rodnică. Este de folos numai a deschide o uşă, uşa inimii! Să nu evităm să facem asta la acest Crăciun!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 288.