Dialogul Papei Francisc cu patru "invizibili"

O societate care îi rebutează pe săraci este o societate bolnavă

"Este atât de mare numărul de femei bătute, abuzate în casă, chiar de soţ. Pentru mine problema este satanică". Papa Francisc, la "Sfânta Marta", dialoghează cu patru "invizibili" şi înfruntă - în faţa camerelor de la Mediaset - problemele legate de violenţe, de sărăcie, de consecinţele pandemiei, de viaţa deţinuţilor. La întâlnire, coordonată de vaticanistul Fabio Marchese Ragona, au participat Giovanna, o mamă rămasă fără loc de muncă având o viaţă familială făcută din violenţă; Maria, una fără adăpost; Maristella, o scoutistă de optsprezece ani căreia pandemia i-a luat voinţa de a se bucura; Pierdonato, un fost condamnat pe viaţă care a făcut 25 de ani de închisoare.

Lui Giovanna, care întreabă cum să facă pentru a regăsi demnitatea, papa, după ce a definit "aproape satanică" problema violenţei, îi răspunde: "Este umilitor, foarte umilitor. Este umilitor când un tată sau o mamă dau o palmă în faţa unui copil, este foarte umilitor şi eu spun asta mereu, a nu da niciodată o palmă peste faţă. Cum aşa? Pentru că demnitatea este faţa. Acesta este cuvântul pe care eu aş vrea să-l reiau pentru că în spate este întrebarea ta: rămâne demnitate în mine? Care este demnitatea mea după toate acestea, care este demnitatea femeilor bătute, abuzate? Îmi vine în minte o imagine care este în dreapta, intrând în bazilică, La piet?, Sfânta Fecioară Maria umilită în faţa fiului gol, răstignit, răufăcător în ochii tuturor, aceea este mama care l-a crescut, total umilită. Însă ea nu a pierdut demnitatea şi privind această imagine în momente dificile ca al tău de umilire şi unde se simte că se pierde demnitatea, privind imaginea aceea ne dă forţă... Priveşte-o pe Sfânta Fecioară Maria, rămâi cu imaginea aceea de curaj".

Cultura indiferenţei

Mariei, care întreabă pentru ce societatea este aşa de cruntă faţă de săraci, Papa Francisc îi spune: "Tu vorbeşti de cruzime, aşa este, aceasta este palma cea mai dură a societăţii pentru voi, a ignora problema altuia... Noi intrăm într-o cultură a indiferenţei unde încercăm să ne îndepărtăm de adevăratele probleme, de durerea lipsei de locuinţe, de lipsa locului de muncă. Mai mult, cu această pandemie problemele s-au mărit pentru că bat la uşa celor care oferă bani cu împrumut: cămătarii. Un sărac, o persoană care are nevoie, cade în mâinile cămătarilor şi pierde tot, pentru că aceştia nu iartă. Este cruzime peste cruzime, asta o spun pentru a atrage atenţia oamenilor să nu fie naivi; cămătăria nu este o cale de ieşire din problemă, cămătăria îţi aduce noi probleme". Apoi papa a întrebat-o pe femeie dacă atunci când găseşte o persoană care se simte mai rău, merge să o ajute. Şi după răspunsul afirmativ al Mariei, a adăugat: "Când suntem în durere înţelegem profunzimea durerii. Încearcă mereu să priveşti în faţă problemele pentru că va fi cineva care se simte mai rău decât tine şi are nevoie de privirea ta, care să-l ajute să meargă înainte".

Dumnezeu aproape de deţinuţi

Pierdonato îl întreabă pe papa dacă există speranţă pentru cel care doreşte o schimbare. Papa Francisc a răspuns cu fraza din Biblie: "Speranţa nu dezamăgeşte niciodată". Şi a adăugat: "Există o operă care-mi place mult, care spune contrariul: în Turandot se spune despre speranţă că ea dezamăgeşte mereu. În schimb eu îţi spun: speranţa nu dezamăgeşte niciodată. Există Dumnezeu, nu în orbită, ci Dumnezeu alături de tine, pentru că stilul lui Dumnezeu este apropiere, compasiune şi duioşie... Dumnezeu este cu fiecare dintre deţinuţi, cu orice persoană care trece prin dificultăţi... Tu nu spui asta, dar tu ştii în adâncul inimii că eşti iertat şi că ai acea speranţă care nu dezamăgeşte... Pentru aceasta pot să-ţi spun un lucru: Dumnezeu iartă mereu, Dumnezeu iartă mereu... Forţa noastră este în speranţa acestui Dumnezeu apropiat, compătimitor şi duios, duios ca o mamă. El însuşi spune asta, şi pentru aceasta tu ai acea speranţă. Mulţumesc pentru mărturia ta".

Nevoia contactului faţă în faţă

Maristella tratează tema consecinţelor Covid pentru tineri şi întreabă în ce mod se poate crea o relaţie sănătoasă făcută din contact şi din experienţe. Papa a spus: "În lockdown ţi-a lipsit contactul cu prietenii şi prietenele, cu familia pentru că nu puteai să ieşi şi probabil nu funcţiona şcoala. Noi avem nevoie de contact, de contact faţă în faţă, dar avem o tentaţie care este aceea de a ne izola cu alte metode, de exemplu intrând în contact numai cu telefonul mobil, prieteniile telefonului mobil, lipsa de dialog concret. Tu ai învăţat din această situaţie că dialogul concret nu se poate înlocui cu dialogul online, care este ceva în plus". Vorbind despre obişnuinţa tinerilor de a tasta mereu smartphone-ul, Papa Francisc a adăugat: "Dacă tu vrei să foloseşti telefonul, foloseşte-l, dar acest lucru să nu-ţi ia contactul cu persoanele, contact direct, contact de a merge împreună la şcoală, de a merge la plimbare, de a merge împreună pentru a bea o cafea, un contact real şi nu virtual. Pentru că, dacă noi lăsăm deoparte contactul real, vom ajunge şi noi lichizi sau gazoşi, fără consistenţă, mereu online şi persoanei online îi lipseşte duioşia".

Criza, conflictul şi speranţa

Giovanna a reluat cuvântul şi după ce a povestit că a pierdut totul ca urmare a pandemiei a întrebat cum este posibil să aibă speranţă. "Covid ne-a pus pe toţi în criză - a răspuns papa - un drum pentru a ieşi din criză este să ne amărâm şi o amărăciune de atâtea ori înseamnă a o termina. Numărul de sinucideri a crescut mult cu criza... Criza este deschisă, conflictul te închide, tu nu vezi ieşirea din conflict, cu lupta ta eu văd că lupţi pentru a ieşi mai bună din criză, nu te-ai lăsat învinsă şi acest lucru este mare, dai o lecţie de rezistenţă, o lecţie de rezistenţă la calamităţi... Tu faci un pariu, pentru viaţă şi pentru viaţa alor tăi mergi înainte. Nu ştii unde, pentru că nu ai casă şi nu ai loc de muncă, nu ştii ce să faci. Dar priveşti înainte, ieşi mai bine decât înainte, dar nu singură. Acest lucru este important: că tu cauţi pe cineva, oameni care să te însoţească".

O inimă deschisă la săraci

Mariei, care întreabă ce se poate face pentru ca inima oamenilor să se deschidă la săraci, Papa Francisc îi răspunde: "Când tu priveşti în faţă un sărac, inima ta se schimbă pentru că a ajuns la «sacramentul săracului», să spunem «sacramental»... pentru că privirea unui sărac te schimbă. Această cultură a rebutului nu este numai cu săracii, cu oamenii care au necesităţi: de câte ori într-o familie există acea realitate de a rebuta pe bătrâni, de a-i rebuta pe bunici... când în mod automat la o anumită vârstă tu cauţi o casă de odihnă pentru a-l pune în depozit, nu odihnă, în depozit, pe bătrânul tău, pe bunici, arăţi ceva nemilos... Se trimite afară ceea ce nu ne place, şi asta se întâmplă uneori şi la începutul vieţii: de atâtea ori vine un copil (şi se spune, nr): «Dar nu, să-l trimitem la expeditor pentru că este o problemă pentru noi». Şi astfel societatea când se îmbolnăveşte începe să-i rebuteze pe săraci. Dar trebuie să luptăm cu asta".

Supraaglomerare în închisori

Pierdonato întreabă cu se pot vindeca rănile deţinuţilor râmaşi tot mai singuri în timp de pandemie, iar Papa Francisc a explicat: "Pandemia face asta, te lasă singur... Şi după aceea problema supraaglomerării din închisori: supraaglomerarea este un zid desigur, nu este uman! Orice condamnare pentru un delict comis trebuie să aibă o speranţă, o fereastră. O închisoare fără fereastră nu merge, este un zid. O celulă fără fereastră nu merge. Fereastră nu în mod necesar fizică, fereastră existenţială, fereastră spirituală. A putea să spună: «Eu ştiu că voi ieşi, eu ştiu că voi putea face asta sau aia». Pentru aceasta Biserica este împotriva pedepsei cu moartea, pentru că în moarte nu există fereastră, acolo nu există speranţă, se închide o viaţă. Există o speranţă în cealaltă parte dar aici nu există. Pentru aceasta închisoarea trebuie să aibă o fereastră". Papa a povestit după aceea experienţa unui deţinut necredincios care lucra în lemn. Un vizitator l-a sfătuit să citească Evanghelia. "A primit Evanghelia, a început să citească nişte bucăţi. «În inima mea (a spus el, nr) s-a întâmplat ceva, acel zid pe care-l aveam în faţa mea a căzut, s-a deschis» şi de vreme ce el era un bun lucrător în lemn a făcut asta (papa arată sculptura în lemn realizată de deţinut, nr), şi mi-a spus: «Aceasta este experienţa mea de când l-am cunoscut pe Isus». Asta a făcut un deţinut care a văzut că împreună cu Isus zidul cădea şi exista o fereastră de viaţă".

Raportul cu Dumnezeu pus la încercare

Maristella a întrebat după aceea cum poate ea, la vârsta ei, să aibă un raport cu Dumnezeu şi să-l menţină. "În lockdown totul merge la încercare, chiar şi raportul cu Dumnezeu... raportul cu Dumnezeu nu este ceva liniar care merge mereu bine, raportul cu Dumnezeu are crize ca orice raport de iubire într-o familie... Ia Evanghelia, în Evanghelie este cuvântul lui Dumnezeu care te va aranja încă o dată; mie îmi este frică de predicatorii care vor să vindece viaţa aflată în criză cu cuvinte, cuvinte, cuvinte. Viaţa aflată în criză se vindecă prin apropiere, compasiune, duioşie. Stilul lui Dumnezeu. Asta îţi dă Evanghelia. Vreunuia i se va părea un pic straniu, dar dacă tu mi-ai spune: «Părinte, supărarea pe Dumnezeu este păcat? A spune: Doamne, nu te înţeleg...». Este un mod de rugăciune! De atâtea ori noi ne supărăm pe tata, pe mama. Copii se supără pe părinţi pentru că ei cer mai multă atenţie. Să nu-ţi fie frică să te superi pe Dumnezeu, trebuie să ai libertatea fiului în faţa lui Dumnezeu. Când te superi pe tata şi pe mama nu este bine, dar tu ştii că tata şi mama te iubesc; tu te superi pe Dumnezeu pentru că nu merge asta sau aia, dar tu ştii că te iubeşte şi El nu se înspăimântă, pentru că El este tată şi ştie cum putem să reacţionăm, noi care suntem cu toţii copii în faţa lui Dumnezeu. Trebuie să ai curajul să spui Domnului toate sentimentele care îţi vin. Evanghelie în mână şi inima împăcată".

Urările Papei Francisc

Pentru a încheia, papa s-a adresat direct telespectatorilor şi a întrebat: "Ce gândeşti tu despre Crăciun? Că trebuie să ies să cumpăr asta sau ailaltă... Bine, dar ce este Crăciun? Este un pom? O statuie a unui prunc cu o femeie şi un bărbat alături? Da, este Isus, este naşterea lui Isus, opreşte-te un pic şi gândeşte-te la Crăciun ca un mesaj de pace. Eu vă urez un Crăciun cu Isus, un adevărat Crăciun. Asta înseamnă că nu putem să mâncăm? Că nu putem face sărbătoare? Nu, faceţi sărbătoare, mâncaţi tot, dar faceţi asta cu Isus, adică faceţi asta cu pacea în inimă. Şi vouă tuturor care mă ascultaţi vă urez Crăciun fericit. Faceţi sărbătoare, oferiţi cadouri, dar nu uitaţi de Isus. Crăciunul este Isus care vine, Isus care vine să-ţi atingă inima, Isus care vine să atingă familia ta, care vine la tine, la casa ta, în inima ta, în viaţa ta. Este uşor de a convieţui cu Isus, El este foarte respectuos, dar să nu uităm asta. Sfânt Crăciun fericit tuturor. Şi rugaţi-vă pentru mine!".

(După L'Osservatore Romano, 20 decembrie 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 320.