Papa Francisc: Angelus (19 decembrie 2021)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Evanghelia de la liturgia de astăzi, duminica a IV-a din Advent, relatează vizita Mariei la Elisabeta (cf. Lc 1,39-45). După ce a primit vestea îngerului, Fecioara nu rămâne în casă, pentru a se gândi la cele întâmplate şi să analizeze problemele şi neprevăzutele, care cu siguranţă nu lipseau: pentru că, sărăcuţa, nu ştia ce să facă la această veste, în cultura din acea epocă... Nu înţelegea... Dimpotrivă, în primul rând se gândeşte la cine este în nevoie; în loc să fie concentrată asupra problemelor sale, se gândeşte la cel care este în nevoie, se gândeşte la Elisabeta, ruda sa, care este înaintată în vârstă şi însărcinată: este un lucru straniu, miraculos. Maria porneşte la drum cu generozitate, fără a se lăsa înfricoşată de pericolele călătoriei, răspunzând la un impuls interior care o cheamă să se apropie şi să dea ajutor. Un drum lung, kilometri şi kilometri, şi nu era un autobuz care mergea acolo: a trebuit să meargă pe jos. Ea iese pentru a da ajutor, împărtăşind bucuria sa. Maria îi dăruieşte Elisabetei bucuria lui Isus, bucuria pe care o purta în inimă şi în sân. Merge la ea şi proclamă sentimentele sale, şi această proclamare a sentimentelor a devenit apoi o rugăciune, Magnificat, pe care noi toţi o cunoaştem. Şi spune textul că Sfânta Fecioară Maria "s-a ridicat şi a mers în grabă" (v. 39).

S-a ridicat şi a mers. În ultima parte a drumului de Advent să ne lăsăm conduşi de aceste două verbe. A ne ridica şi a merge în grabă: sunt cele două mişcări pe care Maria le-a făcut şi pe care ne invită şi pe noi să le facem în vederea Crăciunului. Înainte de toate, a ne ridica. După vestea îngerului, pentru Fecioară se profila o perioadă dificilă: sarcina sa neaşteptată o expunea la neînţelegeri precum şi la pedepse severe, chiar la uciderea cu pietre, în cultura din acel timp. Să ne imaginăm câte gânduri şi tulburări avea! Totuşi, nu se descurajează, nu capitulează, ci se ridică. Nu îşi îndreaptă privirea în jos, spre probleme, ci în sus, spre Dumnezeu. Şi nu se gândeşte la cine să ceară ajutor, ci la cine să ducă ajutor. Mereu se gândeşte la alţii: aşa este Maria, gândindu-se mereu la nevoile celorlalţi. Acelaşi lucru îl va face după aceea, la nunta din Cana, când îşi dă seama că lipseşte vinul. Este o problemă a altora, însă ea se gândeşte la asta şi încearcă să găsească o soluţie. Maria se gândeşte mereu la alţii. Se gândeşte şi la noi.

Să învăţăm de la Sfânta Fecioară Maria acest mod de a reacţiona: să ne ridicăm, mai ales atunci când dificultăţile riscă să ne strivească. Să ne ridicăm, pentru a nu rămâne împotmoliţi în probleme, adâncindu-ne în autocompătimire sau căzând într-o tristeţe care ne paralizează. Dar de ce să ne ridicăm? Pentru că Dumnezeu este mare şi este gata să ne ridice dacă noi îi întindem mâna. Aşadar, să aruncăm în el gândurile negative, fricile care blochează orice elan şi care împiedică să mergem înainte. Şi apoi să facem ca Maria: să privim în jur şi să căutăm vreo persoană căreia putem să-i fim de ajutor! Există vreun bătrân pe care-l cunosc căruia pot să fac un pic de ajutor, de companie? Fiecare să se gândească. Sau să fac un serviciu unei persoane, o gentileţe, să-i dau un telefon? Dar cui pot să dau ajutor? Mă ridic şi dau ajutor. Ajutându-i pe alţii, ne vom ajuta pe noi înşine să ne ridicăm din dificultăţi.

A doua mişcare este a merge în grabă. Nu înseamnă a acţiona cu agitaţie, în mod împrăştiat, nu, nu înseamnă asta. În schimb, este vorba de a trăi zilele noastre cu pas bucuros, privind înainte cu încredere, fără a ne târî fără chef, sclavi ai plângerilor - aceste plângeri ruinează atâtea vieţi, pentru că unul începe să se plângă şi să se plângă şi viaţa merge în jos. Plângerile te fac să cauţi mereu pe cineva de învinovăţit. Mergând spre casa Elisabetei, Maria înaintează cu pasul zvelt al celui care are inima şi viaţa pline de Dumnezeu, pline de bucuria sa. Aşadar, să ne întrebăm, pentru folosul nostru: cum este "pasul" meu? Sunt propunător sau întârzii în melancolie, în tristeţe? Merg înainte cu speranţă sau mă opresc să mă tot plâng? Dacă înaintăm cu pasul obosit al mormăielilor şi al bârfelor, nu-l vom duce pe Dumnezeu la nimeni, vom duce numai amărăciune, lucruri întunecate. În schimb, face mult bine să cultivăm un umor sănătos, aşa cum făceau, de exemplu, Sfântul Toma Morus sau Sfântul Filip Neri. Putem cere şi acest har, harul umorului sănătos: face mult bine. Să nu uităm că primul act de caritate pe care-l putem face aproapelui este să-i oferim o faţă senină şi zâmbitoare. Este să-i ducem bucuria lui Isus, aşa cum a făcut Maria cu Elisabeta.

Născătoarea de Dumnezeu să ne ia de mână, să ne ajute să ne ridicăm şi să mergem în grabă spre Crăciun!

________________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Exprim apropierea mea populaţiilor din Filipine lovite de un taifun puternic, care a distrus atâtea locuinţe. Fie ca Santo Niño să ducă mângâiere şi speranţă familiilor aflate în dificultate mai mare; şi nouă tuturor să ne inspire ajutoare concrete! Primul ajutor concret este rugăciunea, şi celelalte ajutoare.

Vă salut pe voi toţi, pelerini veniţi din Italia şi din diferite ţări. Îndeosebi, salut comunitatea peruviană din Roma şi grupul său folcloristic veniţi aici cu ocazia celebrării în cinstea lui "Niño Jesús Andino" din Choqcca, loc de unde provine ieslea instalată în această piaţă. Mulţumesc! Salut fanfara muzicală din Soriano al Cimino. Aş vrea să-i ascult după... [fanfara intonează "Tanti auguri a te" ("La mulţi ani"] Cântă bine, aceştia! Salut credincioşii din Terni, scoutiştii din Marigliano şi tinerii din Cingoli (Macerata).

Şi urez tuturor o duminică frumoasă şi un drum bun în această ultimă parte a Adventului care ne pregăteşte pentru naşterea lui Isus. Să fie pentru noi toţi timp de aşteptare şi colaborare: speranţă, a spera şi a ne ruga, în compania Fecioarei Maria, femeia aşteptării. Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere. Şi acum fanfara, să cânte ceva frumos!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 397.