Francisc, preot de 52 de ani, cu visul şi zâmbetul în inimă

de Isabella Piro

Milostivire, vis, zâmbet, recunoştinţă: cei 52 de ani de hirotonire sacerdotală pe care Papa Francisc îi împlineşte la 13 decembrie 2021 au aceste temelii pe care acelaşi pontif le-a indicat de mai multe ori preoţilor ca instrumente pentru a trăi cât mai bine slujirea lor. Vocaţia sa se naşte la vârstă tânără, la 17 ani încă neîmpliniţi, în timpul unei spovezi la un preot pe care viitorul pontif nici măcar nu-l cunoaşte. Este ziua de 21 septembrie 1953, comemorarea liturgică a Sfântului Matei, vameşul convertit de Isus, şi în actul penitenţial tânărul Jorge experimentează milostivirea lui Dumnezeu. "După spovadă - a relatat însuşi Francisc la 18 mai 2013 în Veghea de Rusalii în Piaţa Sfântul Petru cu mişcările, noile comunităţi, asociaţiile şi agregările laicale - am simţit că s-a schimbat ceva. Eu nu eram acelaşi. Auzisem chiar ca o voce, o chemare: eram convins că trebuia să devin preot". Nu întâmplător, motoul său episcopal, şi apoi pontifical, va fi tocmai "Miserando atque eligendo" ("La privit cu milostivire şi l-a ales") adică un text dintr-o omilie a Sfântului Beda Venerabilul care comentează episodul evanghelic al chemării Sfântului Matei. Aşadar, la 13 decembrie 1969, Jorge Mario Bergoglio este hirotonit preot de arhiepiscopul Ramón José Castellano.

Referinţa la milostivire, temă şi a unui Jubileu special trăit între anii 2015-2016, răsună adesea în discursurile Papei Francisc şi în exortaţiile sale adresate preoţilor: "Preotul este om am milostivirii şi al compasiunii, aproape de oamenii săi şi slujitor al tuturor - a spus parohilor din Roma la 6 martie 2014 -. Oricine se află rănit în propria viaţă, în orice mod, poate găsi în el atenţie şi ascultare [...]. Sunt atâţia oameni răniţi , de problemele materiale, de scandaluri, chiar şi în Biserică. Oameni răniţi de iluziile lumii... Noi, preoţii, trebuie să fim acolo, aproape de aceşti oameni. Milostivire înseamnă a îngriji rănile". Şi mai ales în confesional preoţii pot să împartă milostivirea lui Dumnezeu: pentru aceasta, papa îi îndeamnă pe confesori să exercite "apostolatul urechii", să nu fie "cu biciul în mână", ci "să primească, să asculte şi să spună că Dumnezeu este bun, şi că Dumnezeu iartă mereu, că Dumnezeu nu încetează să ierte" (Angelus, 14 februarie 2021).

Înrădăcinat în rugăciune şi în caritate, niciodată dezlipit de credincioşi, niciodată un simplu funcţionar, ci o persoană despuiată de sine însăşi şi lipsită de "idei preconstituite", preotul este "om al lui Dumnezeu 24 de ore din 24, nu om al sacrului atunci când este îmbrăcat cu veşminte". La 15 septembrie 2018, la Palermo, în timpul întâlnirii cu clerul, călugării şi seminariştii, papa subliniază că pentru preot "liturgia trebuie să fie viaţă, să nu rămână rit. Pentru aceasta este fundamental să-l rugăm pe Cel despre care vorbim, să ne hrănim din Cuvântul pe care-l predicăm, să adorăm Pâinea pe care o consacrăm, şi să facem asta în fiecare zi. Rugăciune, Cuvânt, Pâine; părintele Pino Puglisi, numit «3P», să ne ajute să ne amintim de aceste trei «P» (Preghiera, Parola, Pane) esenţiale pentru fiecare preot în fiecare zi, esenţiale pentru toţi consacraţii şi consacratele în fiecare zi: rugăciune, Cuvânt, Pâine (Preghiera, Parola, Pane)".

În cuvintele Papei Francisc, fiecare preot trebuie să fie şi un visător, ca Sfântul Iosif: "Nu un «visător» în sensul unuia cu capul în nori, dezlipit de realitate - explică el comunităţii Colegiului Pontifical Belgian -, ci un om care ştie să privească dincolo de ceea ce vede: cu privire profetică, aptă să recunoască planul lui Dumnezeu acolo unde alţii nu văd nimic, şi astfel să aibă clară ţinta spre care să tindă". Preoţii, în practică, "este necesar să ştie să viseze comunitatea care se iubeşte, pentru a nu se limita să vrea să păstreze ceea ce există - a păstra şi a păzi nu sunt sinonime! -; în schimb, a fi prompţi să pornească de la istoria concretă a persoanelor pentru a promova convertire şi reînnoire în sens misionar, şi a face să crească o comunitate pe cale, formată din discipoli conduşi de Duhul şi «împinşi» de iubirea lui Dumnezeu". Preoţii, mai reafirmă pontiful, nu trebuie să fie "superman cu vise de măreţie", ci "păstori cu mirosul oilor", adică în măsură să viseze "o Biserică în întregime în slujire" şi "o lume mai fraternă şi solidară", abandonând "auto-afirmarea" pentru a-l pune "pe Dumnezeu şi persoanele" în centrul vieţii.

"Preotul este un om care, în lumina Evangheliei, răspândeşte gustul lui Dumnezeu în jurul său şi transmite speranţă inimilor neliniştite", adaugă papa Francisc. O speranţă care este însoţită cu zâmbetul, cel care se naşte din bucuria Evangheliei: de fapt, numai împreună cu Domnul preoţii vor putea să fie "apostoli ai bucuriei cultivând recunoştinţa că suntem în slujba fraţilor şi a Bisericii". Bucuria indicată de pontif se răspândeşte şi graţie simţului umorului: "Un preot care nu are simţul umorului, nu este plăcut, ceva nu merge - spune el la 7 iunie 2021, întâlnind comunitatea de la Colegiul "Sfântul Alois al Francezilor" -. Acei mari preoţi care râd de alţii, de ei înşişi precum şi de propria umbră: simţul umorului care este una din caracteristicile sfinţeniei". El "te ridică, îţi arată provizoriul vieţii şi ia lucrurile cu un spirit de suflet răscumpărat. Este o atitudine umană, dar este cea mai apropiată de harul lui Dumnezeu" (Interviu dat la Tv2000 şi RadioInBlu, noiembrie 2016).

În sfârşit, Papa Francisc îi invită adesea pe preoţi la exercitarea gratitudinii şi a recunoştinţei: "Recunoştinţa este mereu o «armă puternică» - scrie el în Scrisoarea către preoţi cu ocazia celei de-a 160-a aniversări a morţii sfântului paroh de Ars -. Numai dacă suntem în stare să contemplăm şi să mulţumim concret pentru toate gesturile de iubire, generozitate, solidaritate şi încredere, precum şi de iertare, răbdare, suportare şi compasiune cu care am fost trataţi, vom lăsa ca Duhul să ne dăruiască acel aer proaspăt în măsură să reînnoiască şi nu să peticească viaţa şi misiunea noastră", menţinând aprinsă "flacăra speranţei".

(După Vatican News, 13 decembrie 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 1328.