Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Scrisoarea cardinalului penitențiar major Piacenza adresată confesorilor cu ocazia Crăciunului

Vindecarea trece prin slujirea mângâierii

Într-un context ca acela pe care-l trăiește omenirea de doi ani, chiar în timp ce pandemia de Covid-19 își ridică din nou capul, și experiența spirituală a "colocviului spovezii" poate să devină un adevărat parcurs de "vindecare". Scrie asta cardinalul penitențiar major Mauro Piacenza într-o scrisoare de urări cu ocazia Crăciunului trimisă penitențiarilor din bazilicile papale din Roma și tuturor confesorilor. Cardinalul îi invită să privească la Ioan Botezătorul și să se identifice cu el, repetând lumii: "Iată mielul lui Dumnezeu".

De fapt, "cu exercitarea umilă și fidelă a propriei slujiri", confesorul "indică lumii că Domnul este prezent". Și este prezent, subliniază cardinalul, ca "îmbrățișare milostivă, ca iubire și dreptate, ca adevăr și har, ca mângâiere și duioșie". În dezorientarea contemporană, care "generează singurătate existențială uneori dramatică", devine "urgent și necesar" să se indice, "cu claritate luminoasă, prezența Domnului în lume, alături de oameni, ca unic Mântuitor".

Penitențiarul major afirmă că nu aparține credinței creștine un "dumnezeu străin" de evenimentele umane, un "dumnezeu îndepărtat". De fapt, Domnul a ales "să se reveleze, să intre în istorie, să devină părtaș al vieții umane, să ne mântuiască tocmai din interiorul acestei vieți, rămânând în timp, prin misterul Bisericii și al identității și acțiunii sale sacramentale".

Pe de altă parte, evidențiază cardinalul, unicitatea mântuitoare a lui Cristos, "inclusivă a adevărului și a binelui, prezente în mod seminal prin Duhul Sfânt în alte tradiții religioase sau culturale", este condiția de posibilitate și de realitate a mântuirii: "Dacă Isus din Nazaret n-ar fi unicul Mântuitor - precizează Piacenza - pur și simplu n-ar exista mântuire".

De aceea, slujirea reconcilierii este chemată să "vestească această unicitate mântuitoare", în circumstanțe în care se înmulțesc "strigătele dezorientante" și, în mod paradoxal dar real, "crește în oameni setea de adevăr și dreptate, setea de libertate și eliberare reală".

În afară de a indica prezența Mielului lui Dumnezeu în lume, confesorul este chemat "să se identifice cu această Prezență", fiind "făcut părtaș, prin sacramentul Preoției, de puterea Fiului Omului de «a ierta păcatele pe pământ» (cf. Mc 2,1-12)". Pentru aceasta, fiecare confesor prelungește, "în și cu Biserica, însăși misiunea lui Isus: de a-i reconcilia pe oameni în Dumnezeu, în dreptate și în adevăr, care în Tatăl se numesc milostivire".

Nu există misiune mai urgentă pentru omenire, dat fiind că "răul din lume este mereu într-un anumit mod legat cu păcatul". Pentru aceasta, nu există nimic mai util și necesar decât "a elibera de răul făcut", prin slujirea reconcilierii.

Pe de altă parte, desigur că nu este ușoară misiunea confesorului care, "în ascunzișul exercitării acestei slujiri prețioase", este ignorat și chiar "atacat de o lume așa de secularizată încât nu-i mai înțelege natura și exigențele indispensabile". În acest sens, el știe bine că "participă la singura revoluție autentică: aceea a milostivirii și a binelui, a adevărului și a dreptății", adică la "revoluția Iubirii" inaugurată de Isus Cristos, care "ne-a revelat că însuși Dumnezeu este Iubire".

Făcând referință la această realitate, penitențiarul major afirmă că convertirea personală "la Iubire, care este Persoana lui Cristos", constituie "singura bază a oricărei alte posibile convertiri, fie ecleziale fie sociale": este baza chiar a "oricărei convertiri pastorale". În afară unei perspective cristologice clare, orice "promisiune de mântuire este utopie, distragere funcțională pentru putere și minciună care vine de la falsificator". De fapt, numai convertirea personală la Cristos construiește Biserica și lumea.

Apoi cardinalul l-a îndemnat pe confesor să fie atent și să exercite paternitatea față de frați, având conștiința că, și mai mult în această perioadă, trebuie exercitată "slujirea mângâierii", care este "numai un alt nume al milostivirii". Așadar, a concluziona remarcând că faptul de a fi prezenți și disponibili "va fi încurajare pentru credincioșii care vor vrea să se apropie de reconciliere", deoarece convertirea are loc "numai printr-o prezență, niciodată printr-o absență".

(După L'Osservatore Romano, 11 decembrie 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 455.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat