Scrisoarea cardinalului penitenţiar major Piacenza adresată confesorilor cu ocazia Crăciunului

Vindecarea trece prin slujirea mângâierii

Într-un context ca acela pe care-l trăieşte omenirea de doi ani, chiar în timp ce pandemia de Covid-19 îşi ridică din nou capul, şi experienţa spirituală a "colocviului spovezii" poate să devină un adevărat parcurs de "vindecare". Scrie asta cardinalul penitenţiar major Mauro Piacenza într-o scrisoare de urări cu ocazia Crăciunului trimisă penitenţiarilor din bazilicile papale din Roma şi tuturor confesorilor. Cardinalul îi invită să privească la Ioan Botezătorul şi să se identifice cu el, repetând lumii: "Iată mielul lui Dumnezeu".

De fapt, "cu exercitarea umilă şi fidelă a propriei slujiri", confesorul "indică lumii că Domnul este prezent". Şi este prezent, subliniază cardinalul, ca "îmbrăţişare milostivă, ca iubire şi dreptate, ca adevăr şi har, ca mângâiere şi duioşie". În dezorientarea contemporană, care "generează singurătate existenţială uneori dramatică", devine "urgent şi necesar" să se indice, "cu claritate luminoasă, prezenţa Domnului în lume, alături de oameni, ca unic Mântuitor".

Penitenţiarul major afirmă că nu aparţine credinţei creştine un "dumnezeu străin" de evenimentele umane, un "dumnezeu îndepărtat". De fapt, Domnul a ales "să se reveleze, să intre în istorie, să devină părtaş al vieţii umane, să ne mântuiască tocmai din interiorul acestei vieţi, rămânând în timp, prin misterul Bisericii şi al identităţii şi acţiunii sale sacramentale".

Pe de altă parte, evidenţiază cardinalul, unicitatea mântuitoare a lui Cristos, "inclusivă a adevărului şi a binelui, prezente în mod seminal prin Duhul Sfânt în alte tradiţii religioase sau culturale", este condiţia de posibilitate şi de realitate a mântuirii: "Dacă Isus din Nazaret n-ar fi unicul Mântuitor - precizează Piacenza - pur şi simplu n-ar exista mântuire".

De aceea, slujirea reconcilierii este chemată să "vestească această unicitate mântuitoare", în circumstanţe în care se înmulţesc "strigătele dezorientante" şi, în mod paradoxal dar real, "creşte în oameni setea de adevăr şi dreptate, setea de libertate şi eliberare reală".

În afară de a indica prezenţa Mielului lui Dumnezeu în lume, confesorul este chemat "să se identifice cu această Prezenţă", fiind "făcut părtaş, prin sacramentul Preoţiei, de puterea Fiului Omului de «a ierta păcatele pe pământ» (cf. Mc 2,1-12)". Pentru aceasta, fiecare confesor prelungeşte, "în şi cu Biserica, însăşi misiunea lui Isus: de a-i reconcilia pe oameni în Dumnezeu, în dreptate şi în adevăr, care în Tatăl se numesc milostivire".

Nu există misiune mai urgentă pentru omenire, dat fiind că "răul din lume este mereu într-un anumit mod legat cu păcatul". Pentru aceasta, nu există nimic mai util şi necesar decât "a elibera de răul făcut", prin slujirea reconcilierii.

Pe de altă parte, desigur că nu este uşoară misiunea confesorului care, "în ascunzişul exercitării acestei slujiri preţioase", este ignorat şi chiar "atacat de o lume aşa de secularizată încât nu-i mai înţelege natura şi exigenţele indispensabile". În acest sens, el ştie bine că "participă la singura revoluţie autentică: aceea a milostivirii şi a binelui, a adevărului şi a dreptăţii", adică la "revoluţia Iubirii" inaugurată de Isus Cristos, care "ne-a revelat că însuşi Dumnezeu este Iubire".

Făcând referinţă la această realitate, penitenţiarul major afirmă că convertirea personală "la Iubire, care este Persoana lui Cristos", constituie "singura bază a oricărei alte posibile convertiri, fie ecleziale fie sociale": este baza chiar a "oricărei convertiri pastorale". În afară unei perspective cristologice clare, orice "promisiune de mântuire este utopie, distragere funcţională pentru putere şi minciună care vine de la falsificator". De fapt, numai convertirea personală la Cristos construieşte Biserica şi lumea.

Apoi cardinalul l-a îndemnat pe confesor să fie atent şi să exercite paternitatea faţă de fraţi, având conştiinţa că, şi mai mult în această perioadă, trebuie exercitată "slujirea mângâierii", care este "numai un alt nume al milostivirii". Aşadar, a concluziona remarcând că faptul de a fi prezenţi şi disponibili "va fi încurajare pentru credincioşii care vor vrea să se apropie de reconciliere", deoarece convertirea are loc "numai printr-o prezenţă, niciodată printr-o absenţă".

(După L'Osservatore Romano, 11 decembrie 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 455.