CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC
ÎN CIPRU ŞI GRECIA

(2-6 decembrie 2021)

Întâlnirea dintre Preafericirea Sa Ieronymos al II-lea şi Sanctitatea Sa Francisc cu respectivele suite

"Sala Tronului" din Arhiepiscopia ortodoxă din Grecia (Atena), sâmbătă, 4 decembrie 2021

Preafericirea Voastră,

"Har şi pace de la Dumnezeu" (Rom 1,7). Vă salut cu aceste cuvinte ale marelui Apostol Paul, aceleaşi cu care, în timp ce se afla în ţinut grec, s-a adresat credincioşilor din Roma. Astăzi întâlnirea noastră reînnoieşte acel har şi acea pace. Rugându-mă în faţa trofeelor Bisericii din Roma, care sunt mormintele apostolilor şi martirilor, m-am simţit stimulat să vin aici pelerin, cu mare respect şi umilinţă, pentru a reînnoi acea comuniune apostolică şi a alimenta caritatea fraternă. În acest sens doresc să vă mulţumesc, Preafericite, pentru cuvintele pe care mi le-aţi adresat şi la care răspund cu afect, salutând, prin intermediul dumneavoastră, clerul, comunităţile monastice şi pe toţi credincioşii ortodocşi din Grecia.

Ne-am întâlnit în urmă cu cinci ani la Lesbos, în urgenţa uneia din cele mai mari drame din timpul nostru, cea a atâtor fraţi şi surori migranţi, care nu pot să fie lăsaţi în indiferenţă şi văzuţi numai ca o povară de gestionat sau, şi mai rău, de delegat altcuiva. Acum ne întâlnim pentru a împărtăşi bucuria fraternităţii şi a privi la Mediterana care ne înconjoară nu numai ca loc care preocupă şi desparte, ci şi ca mare care uneşte. Puţin mai înainte am reevocat măslinii seculari, care înrudesc ţinuturile. Regândind la aceşti copaci care ne unesc, mă gândesc la rădăcinile pe care le împărtăşim. Sunt subterane, ascunse, adesea neglijate, dar există şi susţin totul. Care sunt rădăcinile noastre comune care au străbătut secolele? Sunt cele apostolice. Sfântul Paul le scotea în evidenţă amintind importanţa de a fi "zidiţi pe temelia apostolilor" (Ef 2,20). Aceste rădăcini, crescute din sămânţa evangheliei, chiar în cultura elenică au început să aducă mare rod: mă gândesc la atâţia Părinţi antici şi la primele mari Concilii ecumenice.

Din păcate, după aceea am crescut depărtaţi. Otrăvuri lumeşti ne-au contaminat, neghina suspiciunii a mărit distanţa şi am încetat să cultivăm comuniunea. Sfântul Vasile cel Mare a afirmat că adevăraţii discipoli ai lui Cristos sunt "modelaţi numai după ceea ce văd în el" (Moralia, 80,1). Cu ruşine - o recunosc pentru Biserica Catolică - acţiuni şi alegeri care au de-a face puţin sau deloc cu Isus şi cu evanghelia, inspirate mai degrabă din setea de câştig şi de putere, au făcut să slăbească această comuniune. Astfel am lăsat ca rodnicia să fie compromisă de diviziuni. Istoria îşi are greutatea sa şi astăzi aici simt nevoia de a reînnoi cererea de iertare lui Dumnezeu şi fraţilor pentru greşelile comise de atâţia catolici. Însă este de mare încurajare certitudinea că rădăcinile noastre sunt apostolice şi că, în pofida deformărilor timpului, copacul lui Dumnezeu creşte şi aduce roade în acelaşi Duh. Şi este un har a recunoaşte unii altora roadele şi a mulţumi Domnului împreună pentru asta.

Rodul final al copacului de măslin este uleiul, acel ulei conţinut odinioară în vase şi obiecte preţioase, care abundă printre comorile arheologice din această ţară. Uleiul a furnizat lumina care a luminat nopţile antichităţii. Timp de milenii a fost "soarele lichid, prima stare misterioasă a flăcării candelelor" (C. Boureaux, Les plantes de la Bible et leur symbolique, Paris 2014, 65). Pentru noi uleiul, frate iubit, ne face să ne gândim la Duhul Sfânt, care a dat naştere Bisericii. Numai el, cu strălucirea sa de neapus, poate să risipească întunericul şi să lumineze paşii drumului nostru.

Da, pentru că Duhul Sfânt este înainte de toate ulei de comuniune. În Scriptură se vorbeşte despre uleiul care face să strălucească faţa omului (cf. Ps 104,15). Ceea ce avem nevoie astăzi este să recunoaştem valoarea unică ce străluceşte în fiecare om, în fiecare frate! Să recunoaştem această unire umană este punctul de plecare pentru a zidi comuniunea. Însă din păcate - aşa cum a scris un mare teolog - "comuniunea pare să atingă o coardă sensibilă", un nerv descoperit, nu numai în societate, ci adesea şi între discipolii lui Isus, "într-o lume creştină hrănită de individualism şi de rigiditate instituţională". Şi totuşi, dacă tradiţiile proprii şi specificurile fiecăruia duc la izolare şi la distanţare de ceilalţi, dacă "alteritatea nu este ceva calificat de comuniune, cu greu poate da viaţă unei culturi satisfăcătoare" (I. Zizioulas, Comunione e alterit? [Comuniune şi alteritate], Roma 2016, 16). În schimb, comuniunea între fraţi aduce binecuvântarea divină. Este comparată de Psalmi ca "ulei preţios vărsat pe cap, care coboară pe barbă" (Ps 133,2). Duhul care se revarsă în minţi ne stimulează de fapt la o fraternitate mai intensă, să ne structurăm în comuniune. Aşadar, să nu ne temem, ci să ne ajutăm să-l adorăm pe Dumnezeu şi să-l slujim pe aproapele, fără a face prozelitism şi respectând pe deplin libertatea celuilalt, pentru că - aşa cum a scris Sfântul Paul - "unde este Duhul Domnului, acolo este libertate" (2Cor 3,17). Mă rog pentru ca Duhul iubirii să învingă rezistenţele noastre şi să ne facă ziditori de comuniune, pentru că "dacă într-adevăr iubirea reuşeşte să elimine frica şi aceasta se transformă în iubire, atunci se va descoperi că ceea ce mântuieşte este unitatea" (Sf. Grigore de Nissa, Omilia 15 despre Cântarea Cântărilor). De altfel, cum putem mărturisi lumii înţelegerea evangheliei dacă noi, creştinii, încă suntem despărţiţi? Cum putem vesti iubirea lui Cristos care adună neamurile, dacă nu suntem uniţi între noi? Atâţia paşi au fost făcuţi pentru a ne veni în întâmpinare. Să-l invocăm pe Duhul comuniunii, pentru ca să ne stimuleze pe căile sale şi să ne ajute să întemeiem comuniunea nu pe calcule, strategii şi convenienţe, ci pe unicul model la care trebuie să privim: Preasfânta Treime.

În al doilea rând, Duhul este ulei de înţelepciune: el l-a uns pe Cristos şi doreşte să-i inspire pe creştini. Docili faţă de înţelepciunea sa blândă, creştem în cunoaşterea lui Dumnezeu şi ne deschidem către ceilalţi. În acest sens aş vrea să exprim apreciere pentru importanţa pe care această Biserică ortodoxă, moştenitoare a primei mari înculturări a credinţei, aceea cu cultura elenică, o dedică formării şi pregătirii teologice. Aş vrea să amintesc şi colaborarea rodnică în domeniul cultural dintre Apostolikí Diakonía a Bisericii din Grecia - ai cărei reprezentanţi am avut bucuria să-i întâlnesc în 2019 - şi Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, precum şi importanţa simpozioanelor inter-creştine, promovate de Facultatea de Teologie ortodoxă din Universitatea din Salonic împreună cu Universitatea Pontificală Antonianum din Roma. Sunt ocazii care au permis să se instaureze raporturi cordiale şi să se demareze schimburi utile între academicienii din confesiunile noastre. Mulţumesc şi pentru participarea activă a Bisericii Ortodoxe din Grecia la Comisia mixtă internaţională pentru dialogul teologic. Duhul să ne ajute să continuăm cu înţelepciune pe aceste căi!

În sfârşit, Duhul este ulei de mângâiere: Mângâietorul care este aproape de noi, balsam al sufletului, vindecare a rănilor. El l-a consacrat pe Cristos cu ungerea pentru ca să proclame săracilor vestea cea bună, prizonierilor eliberarea, celor oprimaţi libertatea (cf. Lc 4,18). Şi el încă ne stimulează să ne îngrijim de cei mai slabi şi de cei mai săraci şi să punem cauza lor, primară în ochii lui Dumnezeu, în atenţia lumii. Aici, ca în altă parte, a fost indispensabil sprijinul oferit celor mai nevoiaşi în timpul perioadelor mai dure ale crizei economice. Să dezvoltăm împreună forme de cooperare în caritate, să ne deschidem şi să colaborăm cu privire la teme cu caracter etic şi social pentru a-i sluji pe oamenii din timpul nostru şi pentru a le duce mângâierea evangheliei. De fapt, Duhul ne cheamă, astăzi mai mult decât în trecut, să vindecăm rănile omenirii cu uleiul carităţii.

Cristos le-a cerut discipolilor săi, în momentul angoasei, mângâierea apropierii şi a rugăciunii. Imaginea uleiului ne conduce astfel la Grădina măslinilor. "Rămâneţi aici şi vegheaţi" (Mc 14,34), a spus Isus. Cererea sa adresată apostolilor a fost la plural. Şi astăzi doreşte ca să veghem şi să ne rugăm: pentru a duce lumii mângâierea lui Dumnezeu şi a vindeca relaţiile noastre rănite este nevoie de rugăciune unii pentru alţii. Este indispensabil pentru a ajunge la "purificarea necesară a memoriei istorice. Prin harul Duhului Sfânt, ucenicii Domnului, însufleţiţi de iubire, de curajul adevărului şi de voinţa sinceră de a se ierta reciproc şi de a se reconcilia, sunt chemaţi să-şi reconsidere împreună trecutul dureros precum şi rănile pe care acesta continuă să le mai provoace şi astăzi" (Sf. Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea enciclică Ut unum sint, 2).

La asta ne îndeamnă, îndeosebi, credinţa în Înviere. Apostolii, fricoşi şi şovăielnici, s-au reconciliat cu dezamăgirea sfâşietoare a Pătimirii atunci când l-au văzut pe Domnul înviat în faţa lor. Tocmai din rănile sale, care păreau imposibil de vindecat, au luat o speranţă nouă, o milostivire nemaiauzită; o iubire mai mare decât greşelile lor şi decât mizeriile lor, care îi va transforma într-un singur trup, unit de Duhul în multiplicitatea atâtor mădulare diferite. Să vină asupra noastră Duhul Răstignitului Înviat, să ne dăruiască "o privire liniştită şi limpede care să caute adevărul, însufleţită de îndurarea dumnezeiască, în stare să elibereze spiritele şi să trezească în fiecare o disponibilitate reînnoită" (ibid.). Să ne ajute să nu rămânem paralizaţi de negativităţile şi de prejudecăţile de odinioară, ci să privim realitatea cu ochi noi. Atunci suferinţele din trecut vor lăsa spaţiu mângâierilor din prezent şi vom fi întăriţi de comorile de har pe care le vom redescoperi în fraţi. Tocmai am început, noi, catolicii, un itinerar pentru a aprofunda sinodalitatea şi simţim că avem multe de învăţat de la voi. Dorim asta cu sinceritate, fiind siguri că, atunci când fraţii în credinţă se apropie, coboară în inimi mângâierea Duhului.

Preafericirea Voastră, frate iubit, să ne însoţească pe acest drum mulţii sfinţi iluştri din aceste ţinuturi şi martirii, astăzi mai numeroşi în lume, din păcate, decât în trecut. De diferite confesiuni pe pământ, locuiesc împreună în acelaşi cer. Să mijlocească pentru ca Duhul, ulei sfânt al lui Dumnezeu, în Rusalii reînnoite, să se reverse asupra noastră ca asupra apostolilor din care provenim: să aprindă în inimi dorinţa comuniunii, să ne lumineze cu înţelepciunea sa şi să ne ungă cu mângâierea sa.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 664.