Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 24 noiembrie 2021

Salutul Sfântului Părinte, în Bazilica Vaticană, câtorva grupuri de credincioşi care provin din Italia

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Sunt bucuros să vă primesc în această bazilică şi să adresez fiecăruia dintre voi salutul meu cordial de bun venit.

Salut Familia Vincenţiană din toată Italia care a promovat pelerinajul Sfintei Fecioare Maria a Medaliei Miraculoase în toate regiunile italiene, împreună cu diecezele şi parohiile. În aceste luni de pandemie, misiunea voastră a dus speranţă, făcând pe mulţi să experimenteze milostivirea lui Dumnezeu. Mă gândesc, îndeosebi, la persoanele singure, la bolnavii din spitale, la cei care trăiesc în închisori, în centrele de primire şi în periferiile existenţiale. Mulţumesc pentru că aţi mărturisit stilul "Bisericii în ieşire" care ajunge la toţi, începând de la cei excluşi şi de la cei marginalizaţi. Continuaţi pe acest drum şi deschideţi-vă tot mai mult la acţiunea Duhului Sfânt, care insuflă forţa pentru a vesti cu îndrăzneală noutatea evangheliei.

Salut pelerinii din Asociaţia Ioan Paul al II-lea din Bisceglie. Dragi prieteni, imitaţi exemplul acestui sfânt pontif şi străduiţi-vă să înţelegeţi şi să primiţi iubirea lui Dumnezeu, izvor şi motiv al adevăratei noastre bucurii. În comuniune cu păstorii voştri, vestiţi-l pe Cristos cu viaţa voastră, în familie şi în fiecare ambient.

Salutul meu se îndreaptă în sfârşit spre Asociaţia Italiano a Victimelor violenţei. Iubiţi fraţi şi surori, vă mulţumesc pentru opera de asistenţă şi de sprijin faţă de cei care au îndurat maltratări şi trăiesc în situaţie de angoasă şi de suferinţă. Este urâtă violenţa, este urâtă; este foarte urâtă atitudinea violentă. Cu activitatea voastră importantă, voi contribuiţi la construirea unei societăţi mai drepte şi solidare. Exemplul vostru să trezească în toţi o angajare reînnoită, pentru ca victimele violenţei să fie protejate şi suferinţele lor să fie luate în consideraţie şi ascultate.

Şi vă mulţumesc vouă tuturor pentru această vizită! Chiar în bazilică: acest lucru este frumos... Din inimă împart fiecăruia binecuvântarea mea, pe care o extind la familiile voastre şi la comunităţile voastre. Acum vă invit s-o rugăm împreună pe Sfânta Fecioară Maria, care este prezentă aici. Bucură-te, Marie, ...

_____________

Cateheze despre Sfântul Iosif: 2. Sfântul Iosif în istoria mântuirii

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Miercurea trecută am început ciclul de cateheze despre figura Sfântului Iosif - se termină anul dedicat lui -. Astăzi continuăm acest parcurs oprindu-ne asupra rolului său în istoria mântuirii.

Isus este indicat în Evanghelii ca "fiul lui Iosif" (Lc 3,23; 4,22; In 1,45; 6,42) şi "fiul tâmplarului" (Mt 13,55; Mc 6,3). Evangheliştii Matei şi Luca, relatând copilăria lui Isus, dau spaţiu rolului lui Iosif. Ambii compun o "genealogie", pentru a evidenţia istoricitatea lui Isus. Matei, adresându-se mai ales iudeo-creştinilor, porneşte de la Abraham pentru a ajunge la Iosif, definit "soţul Mariei, din care s-a născut Isus care se numeşte Cristos" (1,16). În schimb Luca merge înapoi până la Adam, începând direct de la Isus, care "era fiul lui Iosif", dar precizează: "după cum se credea, era fiul lui Iosif" (3,23). Aşadar, ambii evanghelişti îl prezintă pe Isus nu ca tată biologic, ci oricum ca tată al lui Isus cu titlu deplin. Prin el, Isus realizează împlinirea istoriei alianţei şi a mântuirii care a avut loc între Dumnezeu şi om. Pentru Matei această istorie începe cu Abraham, pentru Luca începe cu însăşi originea omenirii, cu Adam.

Evanghelistul Matei ne ajută să înţelegem că figura lui Iosif, deşi aparent marginală, discretă, în linia a doua, reprezintă în schimb un element central în istoria mântuirii. Iosif trăieşte protagonismul său fără a voi vreodată să ia în stăpânire scena. Dacă ne gândim, "vieţile noastre sunt ţesute şi susţinute de persoane obişnuite - de obicei uitate - care nu apar în titlurile din ziare şi din reviste [...]. Câţi taţi, mame, bunici şi bunicuţe, învăţători arată copiilor noştri, cu gesturi mici şi zilnici, cum să înfrunte şi să traverseze o criză readaptând obişnuinţe, ridicând privirile şi stimulând rugăciunea. Câte persoane se roagă, oferă şi mijlocesc pentru binele tuturor" (Scrisoarea apostolică Patris corde, 1). Astfel, toţi pot să găsească în Sfântul Iosif omul care trece neobservat, omul prezenţei zilnice, al prezenţei discrete şi ascunse, un mijlocitor, un sprijin şi o călăuză în momentele de dificultate. El ne aminteşte că toţi cei care stau aparent ascunşi sau în "linia a doua" au un protagonism fără egal în istoria mântuirii. Lumea are nevoie de aceşti bărbaţi şi de aceste femei: bărbaţi şi femei în linia a doua, dar care susţin dezvoltarea vieţii noastre, a fiecăruia dintre noi, şi care cu rugăciunea, cu exemplul, cu învăţătura ne susţin pe drumul vieţii.

În Evanghelia lui Luca, Iosif apare ca păzitorul lui Isus şi al Mariei. Şi pentru aceasta el este şi "Păzitorul Bisericii": dar, dacă a fost păzitorul lui Isus şi al Mariei, lucrează, acum când este în ceruri, şi continuă să fie păzitorul, în acest caz al Bisericii; pentru că Biserica este prelungirea trupului lui Cristos în istorie şi în acelaşi timp în maternitatea Bisericii este adumbrită maternitatea Mariei. Iosif, continuând să ocrotească Biserica - vă rog, nu uitaţi asta: astăzi, Iosif ocroteşte Biserica - şi continuând să ocrotească Biserica, el continuă să ocrotească Pruncul şi pe mama sa" (ibid., 5). Acest aspect al ocrotirii lui Iosif este marele răspuns la relatarea din Geneză. Când Dumnezeu îi cere cont lui Cain de viaţa lui Abel, el răspunde: "Sunt oare păzitorul fratelui meu?" (4,9). Iosif, cu viaţa sa, pare că vrea să ne spună că suntem chemaţi mereu să ne simţim păzitori ai fraţilor noştri, păzitori ai celui care ne este pus alături, ai celui pe care Domnul ni-l încredinţează prin atâtea circumstanţe ale vieţii.

O societate ca a noastră, care a fost definită "lichidă", pentru că pare să nu aibă consistenţă... Eu îl voi corecta pe acel filozof care a creat această definiţie şi voi spune: mai mult decât lichidă, gazoasă, o societate propriu-zis gazoasă. Această societate lichidă, gazoasă are în istoria lui Iosif o indicaţie foarte precisă cu privire la importanţa legăturilor umane. De fapt, evanghelia ne relatează genealogia lui Isus, în afară de motivaţia teologică, pentru a aminti fiecăruia dintre noi că viaţa noastră este făcută din legături care ne preced şi ne însoţesc. Fiul lui Dumnezeu, pentru a veni în lume, a ales calea legăturilor, calea istoriei: nu a coborât în lume în mod magic, nu. A parcurs calea istorică pe care o parcurgem noi toţi.

Iubiţi fraţi şi surori, mă gândesc la atâtea persoane care regăsesc cu greu legături semnificative în viaţa lor, şi tocmai pentru aceasta înaintează cu greu, se simt singuri, nu au forţa şi curajul pentru a merge înainte. Aş vrea să închei cu o rugăciune care să-i ajute pe ei şi pe noi toţi să găsim în Sfântul Iosif un aliat, un prieten şi un sprijin.

Sfinte Iosif,
tu care ai păzit legătura cu Maria şi cu Isus,
ajută-ne să avem grijă de relaţiile din viaţa noastră.
Nimeni să nu experimenteze acel sentiment de abandonare
care vine din singurătate.
Fiecare să se reconcilieze cu propria istorie,
cu acela care l-a precedat,
şi să recunoască şi în greşelile comise
un mod prin care Providenţa şi-a făcut drum,
iar răul nu a avut ultimul cuvânt.
Arată-te prieten pentru cel căruia îi este mai greu,
şi aşa cu i-ai sprijinit pe Maria şi pe Isus în momentele dificile,
tot aşa susţine-ne şi pe noi pe drumul nostru. Amin.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 481.