Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Valea Mare și Faraoani: Hramul și sfințirea Bisericii "Sfântul Martin"

Duminică, 14 noiembrie 2021, credincioșii parohiilor "Sfântul Mihail" din Valea Mare și "Sfântul Anton de Padova" din Faraoani, Bacău, s-au reunit în jurul bisericuței de lemn din cimitir închinată Sfântului Martin de Tours, pentru sărbătoarea hramului și pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru finalizarea lucrărilor de restaurare a bisericii. Biserica din lemn de stejar datează din anul 1435, construită de către Balint Marton, al cărui nume se regăsește sculptat în ușa laterală a bisericii, este singura biserică din Moldova dedicată Sfântului Martin de Tours.

Bucuria tuturor a fost încununată de participarea PS Iosif Păuleț, episcop al Diecezei de Iași, care, în cadrul Sfintei Liturghii, a sfințit biserica de curând restaurată. În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Iosif Păuleț a adus înaintea tuturor exemplul de caritate al ostașului Martin, devenit ulterior episcop, care a trăit 80 de ani, slujindu-i lui Dumnezeu cu devotament și iubire. Fiind înconjurați de mormintele înaintașilor și a celor dragi, a invitat toți credincioșii să mediteze la importanță trăirii unei vieți de credință asemeni sfântului sărbătorit, cu convingerea că timpul vieții este dat pentru mântuire.

Au fost prezenți și doamna Cristina Ciuraru-Pal, primar al comunei Faraoani, domnul Zákonyi Botond, ambasador al Ungariei la București, domnul Laurențiu Pogar, președinte al Asociației Maghiarilor Ceangăi din Moldova, și mulți credincioși din satele învecinate.

Înainte de a primi binecuvântarea din mâinile episcopului, au luat cuvântul păstorii comunităților gazdă, respectiv părintele decan Iosif Dămătăr, paroh de Valea Mare, și părintele Felix Măriuț, paroh de Faraoani, care a coordonat lucrările de restaurare a bisericii, mulțumind tuturor celor care au făcut posibilă această lucrare: domnul Járai Zsigmond - comisar desemnat al prim-ministrului ungar pentru cooperarea ungaro-ceangăiească, dr. Edvi Péter - vicepreședintele filialei ungare a Asociației "Serviciul Internațional de Salvare a Copiilor" și președintele Comisiei de Supraveghere al Asociației Maghiarilor Ceangăi din Moldova, guvernului ungar, domnului Laurențiu Pogar, președintele Asociației Maghiarilor Ceangăi din Moldova, domnului inginer Tövisi Zsolt, muncitorilor, sătenilor, și nu în ultimul rând, credincioșilor, membrilor Acțiunii Catolice și corului din Valea Mare care au făcut ca sărbătoarea să fie frumoasă și înălțătoare.

În cuvântarea sa, domnul ambasador al Ungariei la București, Zákonyi Botond, a subliniat faptul că Sfântul Martin este cinstit în țara de origine, actuala Ungarie, dar și în Franța unde a activat ca episcop, precum și în alte țări europene. Sperăm să fie un motiv de comuniune și întrajutorare între creștinii care îl cinstesc.

Laurențiu Pogar, președinte al Asociației Maghiarilor Ceangăi din Moldova, și-a exprimat recunoștința pentru posibilitatea de a contribui la restaurarea Bisericii "Sfântul Martin", mărturie istorică a coexistenței credincioșilor catolici, români și ceangăi pe aceste meleaguri.

După Sfânta Liturghie, toți păstorii din altar au intonat un solemn recviem pentru preoții, eroii, persoanele consacrate și toți răposații din cimitir, urmând binecuvântarea mormintelor celor dragi. Mulțumim păstorului diecezei noastre care a participat și la pomenirea credincioșilor răposați la mormintele din jurul Bisericii "Sfântul Martin".

Date despre Biserica "Sfântul Martin" se găsesc în articolul publicat de pr. Alois Moraru pe contul personal de Facebook (www.facebook.com/alois.moraru/posts/5144785192205069).

Bernadeta Moreanu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 14 noiembrie: Valea Mare și Faraoani: Hramul și sfințirea Bisericii "Sfântul Martin"


 

lecturi: 3489.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat