Vocile emoţionate ale săracilor, care împărtăşesc cu Papa Francisc credinţă, bucurie şi dureri

de Alessandro Di Bussolo

Întâlnirea de rugăciune a Papei Francisc cu săracii la Porţiuncula este ca o punte de primire lung de peste 800 de ani care leagă ceea ce Sărăcuţul mărturisea împreună primilor fraţi şi lui Clara, şi credinţa şi dramele săracilor de astăzi alături de pontif. Şi în gestul celor trei săraci care îi înmânează papei mantia pe platoul Bazilicii "Sfânta Maria a Îngerilor", este ca şi cum ar fi cu adevărat tânărul Francisc care încă nu a îmbrăţişat crucea şi n-a început să repare Biserica lui Cristos. În 1204, fiul lui Pietro di Bernardone este un tânăr neliniştit, vanitos şi bine îmbrăcat, dar şi sensibil şi generos, aşa cum relatează Sfântul Bonaventura şi, întâlnind un nobil decăzut, îl compătimeşte "cu milă afectuoasă". Se despoaie de haina frumoasă pe care abia a cumpărat-o cu banii tatălui comerciant şi o dă cavalerului.

Tânărul Francisc reapare în Jennifer Amadin din asociaţia Magdalena - legată de Fratello, mişcarea franceză care a voit puternic această întâlnire - care după darul mantiei îi citeşte papei un salut, scris pe o foaie, aşa cum face şi Luciano, român care trăieşte la Roma, ajutat de Caritas, care în schimb l-a digitalizat pe un celular. Al treilea este Abrhaley Tesfagergs Habte. Este un refugiat eritreean nevăzător care îi oferă Papei Francisc toiagul pelerinului şi îi strânge mâna. Papa se roagă cu el şi ascultă istoria sa care vine din inimă.

După rugăciunea în tăcere a pontifului în Porţiuncula urmează mărturiile săracilor şi ale celor care împărtăşesc propria viaţă cu ei. Ca Florence şi Thibault Jarry, cu micuţa Celeste, care încă nu are 4 luni. Este un tânăr cuplu misionar printre cei din urmă din periferia Parisului. Ei relatează că l-au cunoscut pe Thibault în urmă cu şase ani în Cile, unde amândoi, pe cont propriu, au mers în misiune cu Misericordia, asociaţia fondată de cuplul franco-brazilian Roman şi Renate de Chateauvieux şi rod al cuvintelor Papei Francisc la Angelus din 17 martie 2013: "Milostivirea schimbă lumea, o face mai dreaptă şi mai puţin rece". Apoi vorbeşte Thibault şi relatează cum după anul de misiune, întorşi în Franţa, s-au încredinţat Domnului, pentru a trăi o viaţă simplă, şi au cerut să fie trimişi ca pereche misionară. "Nu este uşor mereu - destăinuieşte el - să mergem la ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru noi. Mărturisim bucuria de a împărtăşi cotidianul vecinilor noştri din cartier, rănit de o mare sărăcie materială, dar şi spirituală şi al relaţiilor.

În marea bazilică răsună şi vocea emoţionată a lui Sebastian del Valle Diaz, din Toledo, care o aminteşte pe bunica, aceea care i-a transmis credinţa şi iubirea faţă de rozariu, dar şi instrucţia militară care l-a transformat într-un tânăr violent, ajuns traficul de droguri. După aceea închisoarea şi, după alte recidive, convertirea în timpul pandemiei, care l-a dus la experienţa de a şti că Dumnezeu se îngrijeşte de fiecare. "Astăzi - conclude el - sunt cerşetor al iubirii şi al milostivirii lui Dumnezeu. Isus Cristos m-a înviat!

Corul Asociaţiei Fratello, circa 13 interpreţi şi muzicieni, intonează canonul de la Taizé "Bless the Lord, my soul" în timp ce ia cuvântul fostul parizian fără adăpost Gabriel Barbier, de la APA, Association pour l'Amitié. La 60 de ani, el care provine dintr-o familie atee, s-a botezat. "Noi cei săraci în duh - spune el - putem găsi forţa noastră în Cristos, el este cea mai mare bogăţie a noastră. Uneori ne simţim ridiculizaţi de lume, dar eu sunt un luptător. Am cunoscut disperarea într-o lume tot mai nemiloasă, însă am găsit iubirea lui Dumnezeu". Cu botezul, asigură el, "Isus m-a transformat, ajungând să doresc sfinţenia. Frica mea este să nu reuşesc să-l invoc pe Dumnezeu în ispite". Şi încheie cu o rugăciune: "Marie, dă-mi harul să mă gândesc mereu la tine şi să te invoc. «Vino în ajutorul meu»".

Vorbeşte în poloneză Sebastian Olczak, 37 de ani. Până la 16 ani a trăit o viaţă normală, într-o familie catolică, apoi a încercat drogurile şi alcoolul, "am avut probleme cu legea şi am pierdut respectul faţă de mine şi faţă de alţii". Din 2007 era unul fără adăpost, apoi asociaţia Opera de ajutor a Sfântului Pius s-a apropiat de el, dar a avut nevoie de timp ca să se încreadă în ei şi în Dumnezeu. "La sfârşit - destăinuieşte el - am admis că singur nu mă descurc şi l-am implorat pe Dumnezeu să-mi dea o viaţă nouă. Şi Dumnezeu nu mi-a întors spatele, mi-a arătat o viaţă uşoară dar nu în mod necesar uşoară. Harul lui Dumnezeu este astăzi experienţa mea zilnică". "Înainte mă uram - conclude el - şi acum mă accept şi mă simt un om liber, care se priveşte pe sine însuşi şi pe ceilalţi prin iubirea lui Dumnezeu. Sunt conştient că încă mă aşteaptă o mare muncă asupra mea".

În cuvintele lui Farzaneh Razavi, primită la Foligno de Caritas şi de Arca Mediteranei, este în schimb suferinţa tuturor femeilor afgane, strivite de "o societate patriarhală şi misogină, care a blocat «vise şi aspiraţii»". A ajuns în Italia în august după întoarcerea talibanilor la putere, "pentru a mă ridica în picioare cu fermitate şi a continua cu paşi înainte", dar cu inima încă este "cu tinerele din dormitorul de la universitatea din Kabul care în aceste zile nu pot să meargă la universitate, să cumpere pâinea, să meargă la brutărie şi să se distreze". Farzaneh îi spune papei că este preocupată pentru familia sa rămasă în Afganistan şi explică faptul că viaţa sa acolo era în pericol, şi pentru că este fiică a hazarilor musulmani şiiţi, deci persecutată de două ori. Mulţumeşte Bisericii italiene pentru că a ajutat-o şi a salvat viaţa sa şi pe cea a multor altora ca ea, şi spune că a început aici o viaţă nouă, încercând să fie utilă "pentru mine, familia mea şi Italia". În sfârşit, privind la sărăcie şi la foame, care "iau viaţa la milioane de persoane" tânăra îşi doreşte "ca lumea să adopte o abordare globală pentru a rezolva această problemă şi să nu lase singur poporul afgan".

După ea, un alt afgan, Qadery Abdul Razaq, la Foligno cu soţia Salima, explică şi el că a fost salvat de guvernul italian, după ce a lucrat timp de 11 ani la Kabul pentru UNICEF ca sociolog. Abdul mulţumeşte şi Bisericii locale "pentru primire, pentru casă şi pentru tot ceea ce avem nevoie" şi tinerilor lucrători "care ne tratează ca părinţi ai lor şi noi ca fii", dar se declară foarte preocupat "pentru o parte a familiei noastre rămasă în Afganistan". În lacrimi aminteşte pe cei patru copii rămaşi în ţara sa "care au colaborat mulţi ani cu armata italiană, un altul a fost ucis de talibani şi încă unul este refugiat în Turcia şi am vrea ajutorul dumneavoastră pentru a-i salva şi pe ei".

În sfârşit, din România vine Mariana, 43 de ani, venită în Italia în urmă cu 15 ani, astăzi în scaun cu rotile însoţită de fiii de 24 şi 22 ani. Relatează, deşi în dureri foarte puternice, că a venit în Italia pentru a fi îngrijitoare, lăsând doi fii cu soţul. După moartea lui, i-a adus la ea în Italia, dar în urmă cu 11 ani a venit boala, un "sindrom dureros devastator la coloana vertebrală şi la picioare, care a răscolit viaţa mea familială şi de muncă". Intervenţia chirurgicală a înrăutăţit situaţia, iar Mariana astăzi este invalidă. Pentru ea şi pentru băieţii săi providenţa a fost Caritas, al cărei ajutor i-a permis să meargă înainte în mod demn şi câţiva doctori - explică ea - "pe care Dumnezeu i-a adus pe drumul meu" şi care o îngrijesc gratis. Însă Dumnezeu i-a dat forţa de a creşte doi tineri buni "care astăzi fac totul pentru mine, îngrijitoare, casnică, bucătăreasă, îmi fac baie. Forţa de a urma acest calvar o găsesc în Isus, sufăr de 11 ani, sănătatea nu am recuperat-o, dar suport aceste dureri cu o doză de morfină «ca pentru un cal», care îmi alină numai 20 la sută din durere. Mulţumesc părintelui Edoardo care nu m-a abandonat niciodată, şi mai ales mulţumesc lui Dumnezeu pentru forţa pe care încă mi-o dă".

Cei cinci sute de săraci protagonişti ai întâlnirii cu papa Francisc, mai mulţi, din motive de siguranţă sanitară, nu era posibil, sunt legaţi de Caritas din Umbria şi de asociaţia franceză Fratello, iar cei care provin din Roma de Elemosineria Apostolică, Caritas, Cercul "Sfântul Petru", Comunitatea "Sfântul Egidiu", Coordonarea Regională Familia Vincenţiană, Centrul Astalli, ACLI.

(După Vatican News, 12 noiembrie 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 656.