Papa Francisc: Discurs adresat membrilor asociaţiei "Retrouvaille" (6 noiembrie 2021)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua şi bine aţi venit!

Îi mulţumesc Monseniorului Dal Cin şi soţilor pentru cuvintele de salut şi de introducere. Sunt bucuros că în timpul acestui "An a Familiei Amoris laetitia" este şi această întâlnire, dedicată soţilor care trăiesc o criză, o criză serioasă în relaţia lor. Acest lucru este foarte important, nu trebuie să ne înspăimântăm de criză. Criza ne ajută să creştem, şi ceea ce trebuie să îngrijim este să nu cădem în conflict, pentru că atunci când tu cazi în conflict închizi inima şi nu există soluţionarea conflictului sau cu greutate. În schimb, criza te face "să dansezi" un pic, te face să simţi lucrurile urâte uneori, dar din criză putem ieşi, cu condiţia ca să ieşim mai buni. Nu putem să ieşim la fel: ori ieşim mai buni ori mai răi. Acest lucru este important. Şi din criză cu greu putem ieşi singuri, trebuie să ieşim mereu cu toţii în criză. Asta îmi place. Să nu ne fie frică de criză, să nu ne fie frică de conflict!

Primul cuvânt pe care aş vrea să-l împărtăşesc cu voi este tocmai criză. Asupra acestui cuvânt ne-am oprit să reflectăm de atâtea ori în acest timp de pandemie (cf. Discurs adresat Curiei, 21 decembrie 2020). Şi eu mă regăsesc în experienţa voastră, care invită să se ia în considerare criza ca oportunitate, da, o oportunitate dureroasă dar o oportunitate, în acest caz oportunitate de a face un salt de calitate în relaţie. În exortaţia Amoris laetitia există o parte dedicată crizelor familiale (cf. 232-238). Şi aici aş vrea să adaug imediat un alt cuvânt: răni. Deoarece crizele persoanelor produc răni, produc plăgi în inimă şi în trup. "Răni" este un cuvânt-cheie pentru voi, face parte din vocabularul cotidian al lui Retrouvaille. Face parte din istoria voastră: de fapt, voi sunteţi cupluri rănite care aţi trecut prin criză şi v-aţi vindecat; şi tocmai pentru aceasta sunteţi în stare să ajutaţi alte cupluri rănite. Nu aţi mers în afară, nu v-aţi îndepărtat în criză - "asta nu merge... mă întorc la mama" -; aţi luat în mână criza şi aţi căutat soluţia.

Acesta este darul vostru, experienţa pe care aţi trăit-o şi o puneţi în slujba altora. Vă mulţumesc mult pentru asta. Este un dar preţios fie pe planul personal, fie pe planul eclezial. Astăzi este mare nevoie de persoane, de soţi care să ştie să mărturisească faptul că criza nu este un blestem, face parte din drum şi constituie o oportunitate. Şi noi, preoţi şi episcopi, trebuie să mergem pe acest drum, să arătăm că criza este o oportunitate. Altminteri vom fi preoţi sau episcopi închişi în noi înşine, fără un dialog real cu celelalte persoane. Mereu există criza în dialogul real. Dar pentru a fi credibili trebuie să fi experimentat asta. Nu poate să fie un discurs teoretic, o "exortaţie pioasă"; n-ar fi credibilă. În schimb, voi aduceţi o mărturie de viaţă. Aţi fost în criză, aţi fost răniţi; mulţumire fie lui Dumnezeu şi cu ajutorul fraţilor şi surorilor v-aţi vindecat; şi aţi decis să împărtăşiţi această experienţă a voastră, s-o puneţi în slujba altora. Mulţumesc pentru asta pentru că este un gest care face să crească, face să se maturizeze celelalte cupluri.

M-a impresionat - în "bagajul" vostru experimental - alăturarea între cele două texte biblice: cel despre bunul samaritean şi cel despre Isus înviat care le arată discipolilor rănile sale (Lc10,25-37; In 20,19-29). Vă mulţumesc pentru că m-a ajutat să văd mai bine legătura care există între bunul samaritean şi Cristos Înviat; şi să văd că această legătură trece prin răni, prin plăgi. În personajul bunului samaritean, a fost recunoscut mereu Isus, încă de la scrierile Părinţilor Bisericii. Experienţa voastră ajută să vedem că acel samaritean este Cristos Înviat, care păstra în propriul trup glorios rănile şi tocmai pentru aceasta - aşa cum spune Scrisoarea către Evrei (cf. 5,2) - simte compasiune pentru acel om rănit abandonat pe marginea drumului, pentru rănile noastre ale tuturor.

După binomul "criză-răni", aş vrea să împărtăşesc un alt cuvânt, care este "cheie" în pastoraţia familială: a însoţi. A fost unul din cuvintele cele mai importante în procesul sinodal despre familie din 2014-2015, din care a ieşit exortaţia Amoris laetitia (cf. 217; 223; 232-246). A însoţi. Asta îi priveşte desigur pe păstori, face parte din slujirea lor; dar implică personal şi pe soţi, ca protagonişti ai unei comunităţi care "însoţeşte". Experienţa voastră dă o mărturie specifică despre asta. O experienţă care s-a născut "de jos", aşa cum se întâmplă adesea atunci când Duhul Sfânt trezeşte în Biserică realităţi noi care răspund la exigenţe noi. Aşa a fost pentru "Retrouvaille". În faţa realităţii atâtor cupluri aflate în dificultate sau deja despărţite, răspunsul este înainte de toate a însoţi.

Şi aici ne ajută o altă icoană biblică: Isus înviat cu discipolii din Emaus. Isus nu apare de sus, din cer, pentru a spune cu voce răsunătoare: "Voi doi, unde mergeţi? Întoarceţi-vă înapoi!". Nu. Începe să meargă alături de ei de-a lungul drumului, fără a se face recunoscut. Ascultă criza lor. Îi invită să povestească, să se exprime. Şi după aceea îi zdruncină din nebunia lor, îi surprinde dezvăluindu-le o perspectivă diferită, care exista deja, era deja scrisă, însă ei n-au înţeles-o: nu au înţeles că Cristos trebuia să sufere şi să moară pe cruce, că criza face parte din istoria mântuirii... Acest lucru este important: criza face parte din istoria mântuirii. Şi viaţa umană nu este o viaţă de laborator sau o viaţă aseptică... ca şi cum ar fi cufundată în alcool pentru ca să nu existe lucruri stranii... Viaţa umană este o viaţă de criză, o viaţă cu toate problemele care vin în fiecare zi. Şi după aceea acel om, care era Isus, acel Călător se opreşte ca să mănânce cu ei, rămâne cu ei: pierde timp cu ei. Pentru a însoţi, pentru a pierde timp şi pentru a nu continua să se uite la ceas. A însoţi înseamnă "a pierde timp" pentru a fi aproape de situaţiile de criză. Şi adesea este nevoie de mult timp, este nevoie de răbdare, respect, este nevoie de disponibilitate... Toate acestea înseamnă a însoţi. Şi voi ştiţi bine asta.

Dragi prieteni, vă mulţumesc pentru angajarea voastră şi vă încurajez s-o duceţi înainte. O încredinţez ocrotirii Fecioarei Maria şi Sfântului Iosif. Vă binecuvântez pe voi toţi, familiile voastre şi mă rog pentru cuplurile pe care le însoţiţi. Şi voi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 221.