www.photo.rmn.fr

Relatările de duminică

Adam şi Eva şi haina lor de lumină

de Frederic Manns

Avem textul biblic din Biblie, tradus de Sfântul Ieronim în latină; versiunea greacă pe care Sfântul Augustin o apăra şi versiunea aramaică numită Targum care este citită în sinagogi. Uneori o variantă provoacă reflecţia. Pentru şcoala catecumenatului, Biblia cu toate variantele sale rămânea cartea fundamentală. Aici ne limităm să dăm un singur exemplu.

Goliciunea paradisiacă a lui Adam şi Eva a fost obiect pentru numeroase comentarii în iudaism şi în creştinism. Pentru Filon din Alexandria ea simboliza goliciunea intelectului care, precum copilul, încă nu participă nici la bine nici la rău. Literalmente se explică prin climatul plăcut din paradis în care Adam şi Eva nu sufereau niciun rău (Quaest. Gen. 1,30). Iudaismul pietist, meditând asupra goliciunii primilor părinţi, a aprofundat tema hainei de glorie. De fapt, Adam şi Eva erau îmbrăcaţi în paradis cu haina de glorie. În Viaţa lui Adam şi Eva după păcat, Adam îl ceartă pe şarpe: "De ce mi-ai înstrăinat gloria mea?".

În versiunea sinagogală a Bibliei a Gen 2,25, primii părinţi sunt prezentaţi ca înţelepţi (în ebraică arum înseamnă gol şi înţelept) şi îmbrăcaţi în glorie. Dar n-au rămas îndelung în gloria lor. În Gen 3,7, autorul Targum-ului adaugă: "Ochii lor s-au luminat şi au cunoscut că erau goi, pentru că au fost dezbrăcaţi de haina lor de strălucire cu care au fost creaţi". În Gen 3,21, versiunea aramaică a Targum Neofiti adaugă: "Dumnezeu a făcut pentru Adam şi soţia sa haine din pielea din şarpele pe care el a luat-o pentru a o pune pe pielea trupului lor şi pentru a-i îmbrăca". Este probabil că Targumul joacă asupra asonanţei între "haine de piele" ('wr) şi "haine de lumină" ('wr).

Haina de lumină înseamnă că Adam şi Eva aveau vocaţia de a fi transparenţi unul faţă de altul. Această limpezime trebuia să devină izvor de bucurie şi de lumină. După păcat au pierdut această haină de lumină care s-a transformat în piele. Adam şi Eva au cunoscut senzualitatea, voinţa de a domina unul asupra altuia şi de a se bucura unul de altul. Itinerarul lor spiritual va consta în regăsirea luminii pornind de la senzualitate. Adam va cunoaşte o tensiune interioară. Va trebui să plece de la eros pentru a ajunge la agapé: aceasta este vocaţia sa angajantă. Însă lupta sa va fi luminată de speranţa mesianică. Tema gloriei lui Adam este cunoscută în Sir 45,8 şi 49,16 şi expresia "toată gloria lui Adam" este prezentă la Qumran. Midrash-ul Pesiqta de Rav Kahana, bazându-se pe Is 61,10 ("Cum îşi pune mirele diadema") afirmă că veşmintele de glorie ale lui Adam vor fi date lui Mesia care va străluci de la un capăt al altul al lumii. Mesia va fi noul Adam. Nu este neverosimil că scena Schimbării la Faţă a lui Isus care subliniază strălucirea hainelor sale face apel indirect la această tradiţie şi prezintă astfel o dovadă a mesianităţii sale. Moise care este prezent la scenă a fost primul care a trăit experienţa transfigurării: faţa sa era strălucitoare, afirmă Ex 34,35. Urcând pe munte a rămas pentru a vorbi cu Dumnezeu patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. Rugăciunea autentică face posibilă transfigurarea. Transformă pielea în lumină. Alături de Moise apare Ilie, profetul care a fugit de la muntele Carmel la Horeb după ce i-a ucis pe profeţii falşi ai lui Baal. Traversarea deşertului a fost pentru el o experienţă obositoare. Ajuns la Horeb a intrat într-o grotă. Dumnezeu nu s-a manifestat nici în uragan nici în cutremur, ci în glasul tăcerii. Tăcerea este laudă adusă lui Dumnezeu, spune Ps 64. A intra în sine, a asculta glasul tăcerii este un mod de pregătire pentru transfigurarea luminii. Când rugăciunea devine tăcută nu are nevoie de cuvinte. În tăcere lumina lui Dumnezeu poate transforma şi vindeca rănile cele mai intime.

În parabola invitatului la nuntă omul care intră fără haina de nuntă este simbolul celui care vine în comunitatea fiilor luminii chemaţi să se îmbrace în Cristos, omul nou, fără a accepta dinamismul schimbării. Botezatul este chemat să fie fiu al luminii în cotidian.

Paul îi va invita pe creştini să se îmbrace în Cristos (Ef 4,24) în botezul lor după ce au depus răul. Creştinilor care mâncau pâinea azimă la Paşte Paul le amintea că trebuiau să mănânce azimele sincerităţii şi adevărului. Fermentul care umflă aluatul este simbol al orgoliului care face în aşa fel încât omul să se umfle şi să se considere mai important decât ceea ce este. Misterul pascal introduce în transfigurare şi îi permite omului să regăsească vocaţia sa de a fi fiu al luminii după ce a părăsit întunericul păcatului.

În tradiţia lui Ioan gloria este o putere mântuitoare care se revelează prin "semnele" lui Isus, dar mai ales în moartea sa şi în învierea sa. În Prologul Evangheliei ea este asociată cu lumina care semnifică revelaţia Tatălui în Isus.

Odele lui Solomon, o culegere de texte baptismale de origine iudeo-creştină, exploatează paralelismul dintre haină şi lumină. În Ode 11,11 se citeşte: "Domnul m-a reînnoit în haina sa şi m-a învăluit în lumina sa". Ode 21 dezvoltă simbolismul baptismal întunericului-luminii şi al veşmintelor: "Mi-am dat jos întunericul şi m-am îmbrăcat în lumină".

Sfântul Efrem atribuie o mare importanţă temei hainelor de lumină. În Comentariu la Geneză repetă de cinci ori că Adam şi Eva erau îmbrăcaţi cu glorie. Gen 2,25 este comentat: "Nu simţeau ruşine din cauza gloriei care îi îmbrăca".

Transparenţa lui Adam şi a Evei are o dimensiune personală, dar şi socială şi chiar politică. Toţi ne amintim de motoul lui Gorbaciov: a regăsi glasnost, "transparenţa". Omul este un animal politic, afirma Aristotel. Scopul politicii este acela de a orienta pe cetăţeni spre o viaţă reuşită, formând şi orientând prin educaţie pasiunile lor şi percepţia lor pentru a discerne ceea ce este bine de ceea ce este rău, întunericul de lumină.

(După L'Osservatore Romano, 18 septembrie 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 743.