CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC LA BUDAPESTA,
CU OCAZIA SFINTEI LITURGHII DE ÎNCHEIERE
A CELUI DE-AL 52-LEA CONGRES EUHARISTIC INTERNAŢIONAL,
ŞI ÎN SLOVACIA

(12-15 septembrie 2021)

Sfânta Liturghie

Esplanada Sanctuarului naţional (Šaštín)

Miercuri, 15 septembrie 2021

În templul din Ierusalim, braţele Mariei se întind spre braţele lui Simeon, care poate să-l primească pe Isus şi să-l recunoască drept Mesia trimis pentru mântuirea lui Israel. În această scenă contemplăm cine este Maria: este Mama care ni-l dăruieşte pe Fiul Isus. Pentru aceasta o iubim şi o venerăm. Şi în acest sanctuar naţional din Šaštín, poporul slovac vine, cu credinţă şi evlavie, pentru că ştie că ea ni-l dăruieşte pe Isus. În "logoul" acestei călătorii apostolice este un drum desenat într-o inimă pe care este crucea: Maria este drumul care ne introduce în inima lui Cristos, care şi-a dat viaţa din iubire faţă de noi.

În lumina Evangheliei pe care am ascultat-o, putem privi la Maria ca model al credinţei. Şi recunoaştem trei caracteristici ale credinţei: drumul, profeţia şi compătimire.

Înainte de toate, credinţa Mariei este o credinţă care porneşte la drum. Tânăra din Nazaret, imediat ce a primit vestea îngerului, "s-a dus către ţinutul muntos" (Lc 1,39), pentru a o vizita şi a o ajuta pe Elisabeta, verişoara sa. Nu a considerat un privilegiu faptul că a fost chemată să devină Mama Mântuitorului; n-a pierdut bucuria simplă a umilinţei sale pentru că a primit vizita îngerului; n-a rămas pe loc pentru a se contempla pe sine însăşi, între cei patru pereţi ai casei sale. Dimpotrivă, ea a trăit acel dar primit ca misiune de îndeplinit; a simţit exigenţa de a deschide uşa, de a ieşi din casă; a dat viaţă şi trup nerăbdării cu care Dumnezeu vrea să ajungă la toţi oamenii pentru a-i mântui cu iubirea sa. Pentru aceasta Maria porneşte la drum: în locul comodităţii obiceiurilor preferă necunoscutele călătoriei, în locul stabilităţii din casă preferă truda drumului, în locul siguranţei unei religiozităţi liniştite preferă riscul unei credinţe care se pune în joc, devenind dar de iubire pentru celălalt.

Şi Evanghelia de astăzi ne-o arată pe Maria în drum: spre Ierusalim unde, împreună cu Iosif, soţul său, îl prezintă pe Isus în templu. Şi toată viaţa sa va fi un drum în spatele Fiului său, ca primă discipolă, până la Calvar, la picioarele crucii. Maria merge mereu.

Astfel, Fecioara este model al credinţei acestui popor slovac: o credinţă care porneşte la drum, animată mereu de o evlavie simplă şi sinceră, mereu în pelerinaj în căutarea Domnului. Şi, mergând, voi învingeţi tentaţia unei credinţe statice, care se mulţumeşte cu vreun rit sau tradiţie veche, şi în schimb voi ieşiţi din voi înşivă, purtaţi în rucsac bucuriile şi durerile, şi faceţi din viaţă un pelerinaj de iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de fraţi. Mulţumesc pentru mărturia voastră! Şi vă rog, rămâneţi pe drum, mereu. Nu vă opriţi! Şi aş vrea să mai adaug un lucru. Am spus: "Nu vă opriţi", însă când Biserica se opreşte, se îmbolnăveşte; când episcopii se opresc, îmbolnăvesc Biserica; atunci când preoţii se opresc, îmbolnăvesc poporul lui Dumnezeu.

Credinţa Mariei este şi o credinţă profetică. Cu însăşi viaţa sa, tânăra din Nazaret este profeţie a lucrării lui Dumnezeu în istorie, a acţiunii sale milostive care răstoarnă logicile lumii, înălţându-i pe cei umili şi dând jos pe cei mândri (cf. Lc 1,52). Ea, reprezentantă a tuturor "săracilor lui Jahweh", care strigă către Dumnezeu şi aşteaptă venirea lui Mesia, Maria este Fiica Sionului vestită de profeţii din Israel (cf. Sof 3,14-18), Fecioara care îl va zămisli pe Dumnezeu cu noi, pe Emanuel (cf. Is 7,14). Ca Fecioară Neprihănită, Maria este icoană a vocaţiei noastre: ca şi ea, suntem chemaţi să fim sfinţi şi neprihăniţi în iubire (cf. Ef 1,4), devenind imagine a lui Cristos.

Profeţia lui Israel culmină în Maria, pentru că ea poartă în sân cuvântul lui Dumnezeu făcut trup, pe Isus. El realizează pe deplin şi definitiv planul lui Dumnezeu. Despre el, Simeon îi spune Mamei: "Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israel şi ca semn de contradicţie" (Lc 2,34).

Să nu uităm asta: nu se poate reduce credinţa la zahăr care îndulceşte viaţa. Nu se poate. Isus este semn de contradicţie. A venit să aducă lumina unde este întunericul, făcând să iasă întunericul la suprafaţă şi constrângându-l să capituleze. Pentru aceasta întunericul luptă mereu împotriva lui. Cine îl primeşte pe Cristos şi i se deschide lui învie; cine îl refuză se închide în beznă şi se ruinează pe sine însuşi. Isus le-a spus că n-a venit să aducă pace, ci o sabie (cf. Mt 10,34): de fapt, cuvântul său, ca sabie cu două tăişuri, intră în viaţa noastră şi desparte lumina de întuneric, cerându-ne să alegem. Spune: "Alege". În faţa lui Isus nu putem rămâne lâncezi, cu "piciorul în doi pantofi". Nu, nu se poate. A-l primi înseamnă a accepta ca el să dezvăluie contradicţiile mele, idolii mei, sugestiile răului; şi să devină pentru mine înviere, Cel care mă ridică mereu, care mă ia de mână şi mă face să reîncep. Mereu mă ridică.

Şi tocmai de aceşti profeţi are nevoie astăzi şi Slovacia. Voi, episcopi: profeţi care să meargă pe acest drum. Nu este vorba de a fi ostili faţă de lume, ci de a fi "semne de contradicţie" în lume. Creştini care ştiu să arate, cu viaţa, frumuseţea evangheliei. Care sunt ţesători de dialog acolo unde poziţiile se înţepenesc; care fac să strălucească viaţa fraternă, acolo unde adesea în societate se dezbină între ei şi sunt ostili; care răspândesc buna mireasmă a primirii şi solidarităţii, acolo unde adesea prevalează egoismele personale, egoismele colective; care protejează şi păzesc viaţa acolo unde domnesc logici de moarte.

Maria, Mama drumului, porneşte la drum; Maria, Mama profeţiei; în sfârşit, Maria este Mama compătimirii. Credinţa sa este compătimitoare. Cea care s-a definit "slujitoarea Domnului" (cf. Lc 1,38) şi care, cu grijă maternă, s-a preocupat să nu lipsească la nunta din Cana (cf. In 2,1-12), a împărtăşit cu Fiul misiunea mântuirii, până la picioarele Crucii. În acel moment, în durea sfâşietoare trăită pe Calvar, ea a înţeles profeţia lui Simeon: "Iar o sabie va străpunge sufletul tău" (Lc 2,35). Suferinţa Fiului muribund, care lua asupra sa păcatele şi pătimirile omenirii, a străpuns-o şi pe ea. Isus sfâşiat în trup, Om al durerilor desfigurat de rău (cf. Is 53,3); Maria, sfâşiată în suflet, Mamă compătimitoare care adună lacrimile noastre şi în acelaşi timp ne mângâie, indicându-ne în Cristos victoria definitivă.

Şi Maria Îndurerată, sub cruce, pur şi simplu rămâne. Stă sub cruce. Nu fuge, nu încearcă să se salveze pe ea însăşi, nu foloseşte artificii umane şi anestezii spirituale pentru a scăpa de durere. Aceasta este dovada compătimirii: a rămâne sub cruce. A rămâne cu faţa marcată de lacrimi, dar cu credinţa celui care ştie că în Fiul său Dumnezeu transformă durerea şi învinge moartea.

Şi noi, privind-o pe Fecioara Mamă Îndurerată, ne deschidem la o credinţă care devine compătimire, care devine împărtăşire de viaţă faţă de cel care este rănit, de cel care suferă şi de cel care este constrâns să poarte cruci grele pe umeri. O credinţă care nu rămâne abstractă, ci ne face să intrăm în trup şi ne face solidari cu cel aflat în nevoie. Această credinţă, cu stilul lui Dumnezeu, în mod umil şi fără zgomote, ridică durerea lumii şi irigă cu mântuire brazdele istoriei.

Iubiţi fraţi şi surori, Domnul să vă păstreze mereu uimirea, să vă păstreze recunoştinţa pentru darul credinţei! Şi Maria Preasfântă să vă obţină harul ca a voastră credinţă să rămână mereu pe cale, să aibă respiraţia profeţiei şi să fie o credinţă bogată în compătimire.

__________________

Salut final la sfârşitul Sfintei Liturghii

Iubiţi fraţi şi surori,

A venit de acum momentul de a-mi lua rămas bun de la ţara voastră. În această Euharistie i-am adus mulţumire lui Dumnezeu pentru că mi-a dăruit să vin în mijlocul vostru; şi să închei pelerinajul meu în îmbrăţişarea evlavioasă a poporului vostru, celebrând împreună marea sărbătoare religioasă şi naţională a patroanei, Fecioara Îndurerată.

Vă mulţumesc din inimă vouă, dragi fraţi episcopi, pentru toată pregătirea şi primirea. Reînnoiesc recunoştinţa mea doamnei preşedinte al republicii şi autorităţilor civile. Sunt recunoscător tuturor celor care în diferite moduri au colaborat, mai ales cu rugăciunea lor. Şi sunt bucuros să reînnoiesc salutul meu membrilor şi observatorilor de la Consiliul Ecumenic al Bisericilor care ne onorează cu prezenţa lor.

Vă port pe toţi în inimă. Ďakujem všetkým! [Mulţumesc tuturor!]

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 364.