CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC LA BUDAPESTA,
CU OCAZIA SFINTEI LITURGHII DE ÎNCHEIERE
A CELUI DE-AL 52-LEA CONGRES EUHARISTIC INTERNAŢIONAL,
ŞI ÎN SLOVACIA

(12-15 septembrie 2021)

Întâlnire ecumenică

Nunţiatura Apostolică (Bratislava)

Duminică, 12 septembrie 2021

Iubiţi membri ai Consiliului Ecumenic al Bisericilor din Republica Slovacă,

Vă salut cordial şi vă mulţumesc pentru că aţi primit invitaţi şi că mi-aţi venit în întâmpinare: eu, pelerin în Slovacia, voi, oaspeţi bineveniţi în nunţiatură! Sunt bucuros că prima întâlnire este cu voi: este un semn că credinţa creştină este - şi vrea să fie - în această ţară germen de unitate şi plămadă de fraternitate. Mulţumesc Preafericirea Voastră, frate Ratislav, pentru prezenţa dumneavoastră; mulţumesc, iubit episcop Ivan, preşedinte al Consiliului Ecumenic, pentru cuvintele pe care mi le-aţi adresat şi care mărturisesc angajarea de a voi să continuaţi să mergeţi împreună pentru a trece de la conflict la comuniune.

Drumul comunităţilor voastre a repornit după anii persecuţiei ateiste, când libertatea religioasă era împiedicată sau pusă la grea încercare. După aceea, în sfârşit, a venit. Şi acum vă uneşte o bucată de parcurs în care experimentaţi cât este de frumos, dar în acelaşi timp dificil, a trăi credinţa ca oameni liberi. De fapt, există ispita de a redeveni sclavi, desigur nu ai unui regim, ci ai unei sclavi şi mai rele, cea interioară.

De aceasta avertiza Dostoievski într-o relatare celebră, Legenda Marelui Inchizitor. Isus s-a întors pe pământ şi este închis. Inchizitorul îi adresează cuvinte biciuitoare: acuza pe care i-o aduce este tocmai aceea că a dat prea multă importanţă libertăţii oamenilor. Îi spune: "Tu vrei să mergi în lume şi mergi cu mâinile goale, cu promisiunea unei libertăţi pe care ei, în simplitatea lor şi în dezordinea lor înnăscută, nici măcar n-o pot concepe, de care le este frică şi teroare, pentru că nimic n-a fost mai intolerabil decât libertatea pentru om!" (Fraţii Karamazov, Milano 2012, pag. 338). Şi întrece măsura, adăugând că oamenii sunt dispuşi să schimbe cu plăcere libertatea lor cu o sclavie mai comodă, aceea de a se supune cuiva care să decidă pentru ei, numai să aibă pâine şi siguranţe. Şi astfel ajunge să-l certe pe Isus pentru că n-a voit să devină Cezar pentru a subjuga conştiinţa oamenilor şi a stabili pacea cu forţa. În schimb, a continuat să prefere pentru om libertate, în timp ce omenirea reclamă "pâine şi puţin altceva".

Iubiţi fraţi, să nu ni se întâmple asta; să ne ajutăm să nu cădem în capcana de a ne mulţumi cu pâine şi cu puţin altceva. Pentru că acest risc vine când situaţia se normalizează, când ne-am stabilizat şi ne acomodăm tânjind să menţinem viaţa liniştită. Aşadar, la ceea ce se doreşte nu mai este "libertatea pe care o avem în Cristos Isus" (Gal 2,4), adevărul său care ne eliberează (cf. In 8,32), ci obţinerea de spaţii şi privilegii. Care, conform Evangheliei, este "pâine şi puţin altceva". Aici, din inima Europei, ne vine să ne întrebăm: noi creştinii am pierdut un pic ardoarea vestirii şi profeţia mărturiei? Adevărul Evangheliei ne face liberi sau ne simţim liberi când scoate comfort zone care ne permit să ne gestionăm şi să mergem înainte liniştiţi fără repercusiuni? De asemenea, mulţumindu-ne cu pâine şi siguranţe, oare am pierdut elanul în căutarea unităţii implorate de Isus, unitate care cere desigur libertatea matură de alegeri puternice, renunţări şi sacrificii, dar este premisa pentru ca lumea să creadă (cf. In 17,21)? Să nu ne interesăm numai de ceea ce poate fi de folos fiecărei comunităţi. Libertatea fratelui şi a surorii este şi libertatea noastră, pentru că libertatea noastră nu este deplină fără el şi fără ea.

Aici evanghelizarea a apărut în mod fratern, având imprimat sigiliul sfinţilor fraţi din Tesalonic, Ciril şi Metodiu. Ei, martori ai unei creştinătăţi încă unite şi înfocată de ardoarea vestirii, să ne ajute să continuăm pe drum cultivând comuniunea fraternă între noi în numele lui Isus. De altfel, cum putem dori o Europă care să regăsească propriile rădăcini creştine dacă noi cei dintâi suntem dezrădăcinaţi din comuniunea deplină? Cum putem visa o Europă liberă de ideologii, dacă nu avem curajul de a pune libertatea lui Isus înainte necesităţilor fiecărui grup de credincioşi? Este greu de cerut o Europă mai fecundată de Evanghelie fără a ne preocupa de faptul că încă nu suntem pe deplin uniţi între noi în continent şi fără a avea grijă unii de alţii. Calcule de convenienţă, motive istorice şi legături istorice nu pot să fie obstacole de neînlăturat pe drumul nostru. Să ne ajute sfinţii Ciril şi Metodiu, "precursori ai ecumenismului" (Sf. Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea enciclică Slavorum Apostoli, 14), să ne străduim pentru o reconciliere a diversităţilor în Duhul Sfânt; pentru o unitate care, fără a fi uniformitate, să fie semn şi mărturie a libertăţii lui Cristos, Domnul care dezleagă laţurile trecutului şi ne vindecă de frici şi timidităţi.

În timpurile lor, Ciril şi Metodiu au permis ca să se întrupeze Cuvântul divin în aceste ţinuturi (cf. In 1,14). Aş vrea să împărtăşesc cu voi două sugestii în această perspectivă, sfaturi fraterne pentru a răspândi Evanghelia libertăţii şi a unităţii astăzi. Primul sfat, prima sugestie se referă la contemplaţie. O caracteristică distinctivă a popoarelor slave, care vă revine vouă s-o păziţi împreună, este trăsătura contemplativă, care merge dincolo de conceptualizările filozofice, precum şi teologice, pornind de la o credinţă experienţială, care ştie să primească misterul. Ajutaţi-vă să cultivaţi această tradiţie spirituală, de care Europa are atâta nevoie: îndeosebi are sete de asta Occidentul eclezial, pentru a regăsi frumuseţea adoraţiei lui Dumnezeu şi importanţa de a nu concepe comunitatea de credinţă înainte de toate pe baza unei eficienţe programatice şi funcţionale.

Al doilea sfat se referă în schimb la acţiune. Unitatea nu se obţine atât cu propunerile bune şi cu adeziunea la vreo valoare comună, ci făcând ceva împreună pentru cei care ne apropie mai mult de Domnul. Cine sunt? Sunt săracii, pentru că Isus este prezent în el (cf. Mt 25,40). A împărtăşi caritatea deschide orizonturi mai ample şi ajută să se meargă mai zvelt, depăşind prejudecăţi şi răstălmăciri. Şi este şi aceasta o trăsătură care are primire genuină în această ţară, unde la şcoală se învaţă pe de rost o poezie, care conţine, între altele, un pasaj foarte frumos: "Când la uşa noastră bate mâna străină cu încredere sinceră: oricine ar fi, dacă vine de aproape sau de departe, ziua sau noaptea, pe masa noastră îl va aştepta darul lui Dumnezeu" (Samo Chalupka, Mor ho!, 1864). Darul lui Dumnezeu să fie prezent pe mesele fiecăruia pentru ca, în timp ce încă nu suntem în măsură să ne împărtăşim la aceeaşi masă euharistică, putem să-l găzduim împreună pe Isus slujindu-l în cei săraci. Va fi un semn mai evocator decât multe cuvinte, care va ajuta societatea civilă să înţeleagă, în special în această perioadă grea, că numai stând de partea celor mai slabi vom ieşi cu adevărat toţi împreună din pandemie.

Iubiţi fraţi, vă mulţumesc pentru prezenţa voastră şi pentru drumul nostru: caracterul blând şi primitor, tipic poporului slovac, convieţuirea tradiţională paşnică între voi şi colaborarea pentru binele ţării sunt preţioase pentru fermentul Evangheliei. Vă încurajez să mergeţi înainte pe drumul ecumenic, comoară preţioasă şi indispensabilă. Vă asigur amintirea mea în rugăciune şi vă cer, cu rugăminte, să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 260.