CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC LA BUDAPESTA,
CU OCAZIA SFINTEI LITURGHII DE ÎNCHEIERE
A CELUI DE-AL 52-LEA CONGRES EUHARISTIC INTERNAŢIONAL,
ŞI ÎN SLOVACIA

(12-15 septembrie 2021)

Întâlnire cu episcopii

Muzeul de Arte Frumoase, Budapesta

Duminică, 12 septembrie 2021

Iubiţi fraţi în episcopat, bună ziua!

Sunt foarte bucuros să mă aflu aici în mijlocul vostru cu ocazia încheierii celui de-al 52-a Congres Euharistic Internaţional. Sunt recunoscător Monseniorului András Veres pentru cuvintele de bun-venit pe care mi le-a adresat precum şi pentru cadoul pe care mi l-a oferit în numele vostru al tuturor: foarte frumos, foarte frumos! Mulţumesc. Şi vă salut pe voi toţi, mulţumindu-vă pentru primirea şi pentru promovarea acestui eveniment, care ne aminteşte centralitatea Euharistiei în viaţa Bisericii.

Doresc să împărtăşesc câteva gânduri tocmai pornind de la gestul euharistic: în Pâine şi în Vin îl vedem pe Cristos care oferă Trupul său şi Sângele său pentru noi. Biserica din Ungaria, cu lunga sa istorie, marcată de o credinţă neclintită, de persecuţii şi de sângele martirilor, este asociată în mod deosebit cu jertfa lui Cristos. Atâţia fraţi şi surori, atâţia episcopi şi preoţi au trăit ceea ce celebrau pe altar: au fost măcinaţi ca boabele de grâu, pentru ca toţi să poată fi săturaţi de iubirea lui Dumnezeu; au fost zdrobiţi ca strugurii, pentru ca sângele lui Cristos să devină limfă de viaţă nouă; au fost frânte, dar oferta lor de iubire a fost o sămânţă evanghelică de renaştere plantată în istoria acestui popor.

Privind la acea istorie, istorie trecută, formată din martiriu şi din sânge, putem să pornim spre viitor cu aceeaşi dorinţă a martirilor: a trăi caritatea şi a mărturisi Evanghelia. Însă trebuie ţinute împreună mereu, în viaţa Bisericii, aceste două realităţi: a păzi trecutul şi a privi la viitor. A păzi rădăcinile noastre religioase, a păzi istoria din care provenim, însă fără a rămâne cu privirea îndreptată înapoi: a privi la viitor, a privi înainte şi a găsi căi noi pentru a vesti Evanghelia.

Păstrez vie în inimă amintirea surorilor ungare din Societatea lui Isus (Englische Fräulein), care, din cauza persecuţiei religioase, au trebuit să părăsească patria lor. Cu curajul personalităţii lor şi fidelitatea faţă de vocaţie au întemeiat Colegiul "Maria Ward" în oraşul Plátanos, aproape de capitală. De la tăria lor, de la curajul lor, de la răbdarea lor şi de la iubirea lor faţă de patrie am învăţat mult; pentru mine au fost o mărturie. Amintindu-le astăzi aici, aduc omagiu şi atâtor bărbaţi şi femei care au trebuit să meargă în exil precum şi celor care şi-au dat viaţa pentru patrie şi pentru credinţă.

Ca păstori sunteţi chemaţi înainte de toate să amintiţi acest lucru poporului vostru: tradiţia creştină - cum afirma Benedict al XVI-lea - "nu este o colecţie de lucruri, de cuvinte, ca o cutie de lucruri moarte; Tradiţia este fluviul vieţii noi care vine de la origini, de la Cristos până la noi, şi ne implică în istoria lui Dumnezeu cu omenirea" (Audienţa generală, 3 mai 2006). Aţi ales ca temă a Congresului un verset din Psalmul 88: "Izvoarele mele sunt în tine". Iată, Biserica provine din izvorul care este Cristos şi este trimisă pentru ca Evanghelia, ca un fluviu de apă vie, infinit mai larg şi primitor decât marea voastră Dunăre, să ajungă la ariditatea lumii şi a inimii omului, purificând-o şi adăpând-o. Aşadar, slujirea episcopală nu foloseşte pentru a repeta o veste din trecut, ci este glas profetic al actualităţii perene a Evangheliei, în viaţa poporului sfânt al lui Dumnezeu şi în istoria de astăzi.

Aş vrea să vă sugerez câteva indicaţii pentru a duce înainte această misiune.

Prima: a fi vestitori ai Evangheliei. Să nu uităm că în centrul vieţii Bisericii este întâlnirea cu Cristos. Uneori, în special când societatea care ne înconjoară nu pare entuziastă de propunerea noastră creştină, tentaţia este aceea de a ne închide în apărarea instituţiilor şi a structurilor. Ţara voastră, astăzi, este străbătută de mari schimbări care cuprind în genera întreaga Europă. După timpul lung în care a fost împiedicată să mărturisească credinţa, cu venirea libertăţii există noi provocări de înfruntat, într-un context în care creşte secularismul şi slăbeşte setea de Dumnezeu. Dar să ne amintim: izvorul de apă vie, care curge şi adapă mereu, este Cristos. Structurile, instituţiile, prezenţa Bisericii în societate folosesc numai pentru a trezi setea de Dumnezeu în persoane şi pentru a le duce apa vie a Evangheliei. De aceea, vouă episcopilor vi se cere înainte de toate asta: nu administrarea birocratică a structurilor, asta s-o facă alţii; nu căutarea de privilegii şi avantaje. Vă rog, fiţi slujitori. Slujitori, nu principi. Ce anume vă cer? Pasiunea arzătoare pentru Evanghelie, aşa cum este: Evanghelia. Fidelitate şi pasiune faţă de Evanghelie. A fi martori şi vestitori ai Veştii Bune, răspânditori de bucurie, aproape de preoţi - aproape de preoţi - şi de călugări cu inimă paternă, exercitând arta ascultării.

Îmi permit să ies din text şi să vă amintesc cele patru apropieri ale episcopului. Apropierea de Dumnezeu este prima. Eu, ca frate, te întreb: tu te rogi? Sau mergi doar să spui breviarul? Inima ta se roagă? Tu, îţi faci timp pentru a te ruga? "Dar, sunt atât de ocupat...". Dar în activităţile de fiecare zi, pune şi aceea: rugăciunea. A doua: apropiere între voi. Fraternitatea episcopală, Conferinţa Episcopală, este un har. Niciunul dintre voi nu gândeşte la fel ca altul: aceasta este bogăţie. Însă încercaţi să puneţi în unitatea episcopatului şi diferenţele şi cu căutaţi calea alianţelor. Cu toţii fraţi. Tu gândeşti diferit de mine, dar eşti frate. Discutăm? Să discutăm. Strigăm? Să strigăm. Dar ca fraţi, asta nu se atinge: unitatea Conferinţei Episcopale. Este un har: trebuie să-l cerem. Înseamnă a păzi poporul lui Dumnezeu în unitatea episcopilor. A treia apropiere este aceea pe care am citat-o: apropierea de preoţi. "Aproapele cel mai aproape" al episcopului este preotul. Eu vă spun un lucru care mă îndurerează mult. Am găsit, în unele dieceze, fie în patria mea, când eram acolo, în dieceza precedentă, fie acum când sunt la Roma, preoţi care se plâng, dificili: dar se plâng pentru că vor, au nevoie să vorbească cu episcopul. Aşa spun. Şi de atâtea ori am auzit asta: "Am sunat şi secretara a spus că este prea ocupat, că s-a uitat şi mi-a spus: «peste trei săptămâni poate că da, vă va stabili o întâlnire de un sfert de oră»". Şi preotul spune: "nu, mulţumesc, aşa nu vreau", sau: "da". Dar nu merge. Preotul îl simte departe pe episcop, nu-l simte părinte. Vă dau un sfat, ca frate: când vă veţi întoarce în episcopie după o misiune, după o vizită la o parohie, obosiţi, şi veţi vedea că a sunat un preot, sunaţi-l: în aceeaşi zi sau maxim ziua următoare: nu mai târziu. Apropierea. Şi acel preot, dacă este sunat imediat, va şti că are un părinte. Acest lucru este foarte important. Apropiere de preoţi şi asta înseamnă şi de călugări. "Eh, dar ştiţi, acest preot este dificil...". Dar, spune-mi, care tată nu are un fiu dificil? Toţi. Fiii se iubesc aşa cum sunt, nu cum aş vrea ca ei să fie. Şi apoi, a patra apropiere: apropiere de sfântul popor credincios al lui Dumnezeu. Vă rog, nu uitaţi de poporul vostru, de unde v-a luat Domnul. "Eu te-am luat din turmă": nu uita de turma din care ai fost luat. Paul, ce recomanda lui Timotei? "Adu-ţi aminte de mama ta şi de bunica ta, de poporul tău". Autorul Scrisorii către Evrei spunea: "Adu-ţi aminte de cei care te-au iniţiat la credinţă". Câţi cateheţi umili, câte bunici sunt în urmă. Este urât când inima unui episcop se îndepărtează de popor. Cele patru apropieri. Faceţi o examinare a conştiinţei despre cum sunt acestea: cred că bine, dar îmi place să le reafirm. Apropiere de Dumnezeu, apropiere între voi - "văd unii cu o particularitate specială istorică, liturgică, şi alţii aşa de diferiţi": apropiere de liturgia lor, de istoria lor, fără a voi să-i luaţi, să-i latinizaţi: nu, vă rog, nu. Apropiere între voi, apropiere de preoţi şi apropiere de sfântul popor credincios al lui Dumnezeu. Pentru a fi episcop astăzi - mereu, dar subliniez, astăzi - trebuie exercitată arta ascultării. Şi nu este uşor. Nu fi fie frică să daţi spaţiu Cuvântului lui Dumnezeu şi să-i implicaţi pe laici: vor fi canalele prin care fluviul credinţei va iriga din nou Ungaria.

O a doua indicaţie: a fi martori de fraternitate. Ţara voastră este loc în care convieţuiesc de mult timp persoane care provin din alte popoare. Diferite etnii, minorităţi, confesiuni religioase şi migranţi au transformat şi această ţară într-un ambient multicultural. Această realitate este nouă şi, cel puţin într-un prim moment, înspăimântă. Diversitatea provoacă mereu un pic de frică pentru că pune în pericol siguranţele dobândite şi provoacă stabilitatea obţinută. Totuşi, este o mare oportunitate pentru a deschide inima la mesajul evanghelic: "Să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit eu" (In 15,12). În faţa diversităţilor culturale, etnice, politice şi religioase, putem avea două atitudini: să ne închidem într-o apărare rigidă a aşa-numitei identităţi a noastre sau să ne deschidem la întâlnirea cu celălalt şi să cultivăm împreună visul unei societăţi fraterne. Îmi place să amintesc aici că tocmai în această capitală europeană, în 2017, v-aţi întâlnit cu reprezentanţii altor Conferinţe Episcopale din Europa centrală şi de est şi aţi reafirmat că apartenenţa la propria identitate nu trebuie să devină niciodată motiv de ostilitate şi de dispreţuire a altora, ci un ajutor pentru a dialoga cu culturi diferite. A dialoga, fără a negocia propria apartenenţă.

Deasupra marelui fluviu care străbate acest oraş se află impunătorul Pod al Lanţurilor: a înlocuit un pod fragil de lemn şi a folosit pentru a uni Buda şi Pesta. Dacă vrem ca fluviul Evangheliei să ajungă la viaţa persoanelor, făcând să răsară şi aici în Ungaria o societate mai fraternă şi solidară, avem nevoie ca Biserica să construiască noi punţi de dialog. Ca episcopi, vă cer să arătaţi mereu, împreună cu preoţii şi colaboratorii pastorali, faţa adevărată a Bisericii: este mamă. Este mamă! O faţă primitoare faţă de toţi, şi faţă de cel care provine din afară, o faţă fraternă, deschisă la dialog. Fiţi păstori care au la inimă fraternitatea. Nu stăpâni ai turmei, ci părinţi şi fraţi. Stilul fraternităţii, pe care vă cer să-l cultivaţi cu preoţii şi cu poporul lui Dumnezeu, să devină un semn luminos pentru Ungaria. Astfel, va lua formă o Biserică în care îndeosebi laicii, în fiecare domeniu al vieţii lor zilnice, familiale, sociale şi profesionale, vor deveni plămadă de fraternitate evanghelică. Biserica ungară să fie constructoare de punţi şi promotoare de dialog.

În sfârşit, al treilea lucru, a fi constructori de speranţă. Dacă punem Evanghelia în centru şi o mărturisim în iubirea fraternă, putem privi la viitor cu speranţă, chiar dacă astăzi trecem prin furtuni mici sau mari. Asta e ceea ce Biserica este chemată să răspândească în viaţa persoanelor: certitudinea încurajatoare că Dumnezeu este milostivire, că ne iubeşte în fiecare clipă a vieţii şi este mereu gata să ne ierte şi să ne ridice. Nu uitaţi stilul lui Dumnezeu, care este un stil de proximitate, compasiune şi duioşie. Acesta este stilul lui Dumnezeu. Să mergem pe acest drum, cu acelaşi stil. Tentaţia de a capitula şi de a ne descuraja nu vine niciodată de la Dumnezeu. Niciodată. Vine de la duşman, dar se alimentează în atâtea situaţii: în spatele faţadei bunăstării, în spatele unei haine de tradiţii religioase se pot ascunde atâtea laturi obscure. Biserica din Ungaria a avut recent ocazia să reflecteze asupra modului în care trecerea de la epoca dictaturii la cea a unei libertăţi regăsite este o tranziţie marcată de contradicţii: degradarea vieţii morale, creşterea delincvenţei, comerţul cu droguri, până la plaga traficului de organe şi la multe făcute din copii, asasinaţi pentru asta. Există probleme sociale: dificultăţile familiilor, sărăcia, rănile care lovesc lumea tineretului, într-un context în care democraţia mai are nevoie să se consolideze. Biserica nu poate decât să fie protagonistă a apropierii, împărţitoare a atenţiei şi consolării pentru persoane, pentru ca să nu lase niciodată să li se fure lumina speranţei. Vestirea Evangheliei revigorează speranţa pentru că ne aminteşte că în tot ceea ce trăim Dumnezeu este prezent, ne însoţeşte, ne dă curaj, ne dă creativitate pentru a începe mereu o istorie nouă. Este emoţionant să amintim ceea ce afirma venerabilul cardinal József Mindszenty, fiu şi părinte al acestei Biserici şi al acestui ţinut, care, la sfârşitul unei vieţi pline de suferinţă din cauza persecuţiei, a lăsat aceste cuvinte de speranţă: "Dumnezeu este tânăr. Viitorul este al său. El este cel care evocă ceea ce este nou, tânăr şi ziua de mâine în indivizi şi în popoare. De aceea nu putem să ne abandonăm disperării" (Mesaj adresat preşedintelui Comitetului de organizare şi ungurilor aflaţi în exil, în J. Közi Horváth, Mindszenty Biboros, 111). Dumnezeu este tânăr.

În faţa crizelor, sociale sau ecleziale, să puteţi fi mereu constructori de speranţă. Ca episcopi ai ţării, să aveţi mereu cuvinte de încurajare. Să nu fie pe buzele voastre expresii care marchează distanţe şi impun judecăţi, ci care să ajute poporul lui Dumnezeu să privească la viitor cu încredere, să ajute persoanele să devină protagoniste libere şi responsabile ale vieţii, care este un dar de har care trebuie primit, nu o enigmă de rezolvat. Cubul arhitectului vostru mare şi celebru Rubik rămâne un joc genial, nu un model pentru viaţă! Şi amintiţi-vă: păstori ai turmei. Păstorul trebuie să fie în turmă: la începutul turmei pentru a indica drumul, în mijlocul turmei pentru a-i înţelege mirosul, în spatele turmei pentru a-i ajuta pe cei care rămân în urmă precum şi pentru a lăsa ca turma să meargă un pic înainte, pentru că are un fler special pentru a indica unde sunt terenuri bune, hrănitoare.

Iubiţi fraţi, şi Ungaria are nevoie de o vestire reînnoită a Evangheliei, de o nouă fraternitate socială şi religioasă, de o speranţă de construit zi de zi pentru a privi la viitor cu bucurie. Voi sunteţi păstorii protagonişti ai acestui proces istoric, ai acestei aventuri frumoase. Fraţilor, Dumnezeu să vă întărească în bucuria misiunii - bucuria misiunii! Eu vă mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi şi vă binecuvântez din inimă. Sfânta Fecioară Maria să vă ocrotească şi sfântul Iosif să vă păzească. Şi, dacă aveţi un pic de timp, rugaţi-vă pentru papa. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 642.