Textul de bază pentru faza de consultare

În ascultarea credincioşilor

de Salvatore Cernuzio

A asculta, "fără prejudecăţi". a lua cuvântul, "cu curaj şi parresia". A dialoga, cu Biserica, societatea şi celelalte confesiuni creştine. Secretariatul general al Sinodului publică Documentul pregătitor şi Vademecum pentru a indica liniile directoare după care se va orienta drumul Sinodului despre sinodalitate care va fi deschis solemn la 9-10 octombrie 2021 la Roma şi la 17 octombrie 2021 în Bisericile particulare, pentru a se încheia după aceea cu adunarea episcopilor din lume în Vatican în 2023.

Documentul vrea să fie mai ales un instrument pentru a favoriza prima fază de ascultare şi consultare a poporului lui Dumnezeu în Bisericile particulare care, din octombrie 2021, se va încheia în aprilie 2022: "Un soi de şantier sau de experienţă pilot". În timp ce Vademecum este conceput ca "un manual" care oferă "sprijin practic" referenţilor diecezani pentru a pregăti şi a reuni poporul lui Dumnezeu. În el se prezintă izvoare liturgice şi biblice şi rugăciuni online, precum şi exemplele recentelor exerciţii sinodale şi un glosar de termeni pentru procesul sinodal. "Nu o carte de reguli", se specifică, ci "un ghid pentru a susţine eforturile fiecărei Biserici locale", ţinând cont de culturi, contexte, resurse şi legături.

La baza celor două publicaţii ale Secretariatului Sinodului este o întrebare de fond: "Cum se realizează astăzi, la diferite niveluri (de la cel local la cel universal) acel «a merge împreună» care permite Bisericii să vestească evanghelia, conform cu misiunea care i-a fost încredinţată; şi ce paşi ne invită Duhul să facem pentru a creşte ca Biserică sinodală?".

Pentru a răspunde la această întrebare sunt indicaţi paşi concreţi. Înainte de toate a trăi "un proces eclezial participat şi inclusiv", care să ofere fiecăruia - îndeosebi celui care se află la margine - "oportunitatea de a se exprima şi de a fi ascultat"; după aceea "a recunoaşte şi a aprecia bogăţia şi varietatea darurilor şi carismelor" şi "a examina cum sunt trăite în Biserică responsabilitatea şi puterea şi structurile cu care sunt gestionate", făcând să se evidenţieze "prejudecăţi şi practici deformate care nu sunt înrădăcinate în evanghelie". De asemenea, se cere să se "acrediteze comunitatea creştină ca subiect credibil şi partener credibil", în parcursuri de dialog, reconciliere, incluziune, participare. De asemenea, se îndeamnă la "regenerarea relaţiilor" dintre creştini, cu reprezentanţii altor confesiuni, cu organizaţiile din societatea civilă şi mişcările populare.

Aşadar, paşi concreţi care se desfăşoară într-un cadru istoric "marcat de schimbări epocale", începând de la "tragedia globală" de Covid care a făcut "să explodeze" inegalităţi preexistente, dar şi într-un context în care Biserica trebuie să înfrunte în interiorul ei lipsa de credinţă, corupţia şi, mai ales, "suferinţa trăită de minori şi persoane vulnerabile din cauza abuzurilor sexuale, de putere şi de conştiinţă" comise de cler.

Tocmai în aceste "brazde săpate de suferinţele de tot felul" înfloresc, totuşi, "noi limbaje ale credinţei" şi "noi parcursuri" pentru a refonda "drumul vieţii creştine şi ecleziale". Pentru Secretariatul Sinodului "este motiv de mare speranţă că nu puţine Biserici au demarat deja întâlniri şi procese de consultare a poporului lui Dumnezeu". Sunt citate cazurile din America Latină, Caraibe, Australia, Germania şi Irlanda şi ale altor Sinoade diecezane în toată lumea: toate sunt ocazii pentru a oferi spaţii de participare şi valorizare a laicilor, mai ales a femeilor şi tinerilor aşa cum s-a cerut în Sinoadele precedente.

Cu privire la laici, documentul reafirmă că toţi cei botezaţi sunt "subiecţi activi ai evanghelizării", de aceea este fundamental ca în parcursul sinodal păstorii "să nu se teamă să fie în ascultarea turmei încredinţate lor". De fapt, într-o Biserică sinodală fiecare "are ceva de învăţat": credincioşi, cler, însuşi episcopul de Roma. "Unul în ascultarea altora şi toţi în ascultarea Duhului Sfânt", se reafirmă. Şi pentru că "o Biserică sinodală este un semn profetic pentru o comunitate a naţiunilor incapabilă să propună un proiect împărtăşit, prin care să urmărească binele tuturor".

Mai în concret, textul pregătitor propune întrebările pentru a conduce consultarea poporului lui Dumnezeu. Totul pornind de la o întrebare de fond: "Cum se realizează astăzi acel «a merge împreună» în Biserica voastră particulară?".

Invitaţia este de a se întreba ce experienţe s-au desfăşurat în propria dieceză în această privinţă; ce bucurii, dificultăţi sau, chiar, răni au provocat; care sunt perspectivele de schimbare şi paşii de făcut. În recitirea experienţelor, trebuie ţinut cont de raporturile interne în Bisericile particulare între păstori, parohii, comunităţi, dar şi între episcopi (între ei şi cu papa), cu organismele intermediare şi după aceea şi integrarea diferitelor forme de viaţă călugărească şi consacrată, de asociaţii şi mişcări laicale, de instituţii de diferite tipuri (şcoli, spitale, universităţi, fundaţii, realităţi de caritate). De luat în considerare şi relaţiile şi eventuale iniţiative comune cu celelalte religii, cu persoanele îndepărtate de credinţă, cu lumea politicii, a culturii, a finanţelor, a muncii, a sindicatelor, a minorităţilor.

În sfârşit, în documentul pregătitor se ilustrează zece nuclee tematice pentru a împărţi "sinodalitatea trăită". Ele trebuie aprofundate pentru a îmbogăţi ulterior consultarea.

Însoţitori de călătorie: adică a reflecta despre cine face parte din ceea ce definim "Biserica noastră", precum şi cine sunt "însoţitorii" din afara perimetrului eclezial sau lăsaţi la margine.

A asculta: tinerii, femeile, consacraţii, rebutaţii, excluşii.

A lua cuvântul: deci a gândi dacă în interiorul comunităţii şi al organismelor sale este promovat "un stil comunicativ liber şi autentic, fără duplicităţi şi oportunisme".

A celebra: a evalua în ce mod rugăciunea şi liturgia inspiră şi orientează efectiv acel "a merge împreună" şi cum se promovează participarea activă a credincioşilor.

Coresponsabili în misiune: adică o reflecţie despre modul în care comunitatea îi susţine pe proprii membri angajaţi într-o slujire, de exemplu, în promovarea dreptăţii sociale, a drepturilor umane, a casei comune.

A dialoga în Biserică şi în societate: a regândi locurile şi modalităţile de dialog în Bisericile particulare, cu diecezele vecine, cu comunităţi călugăreşti şi mişcări, cu instituţiile, cu cei care nu cred, cu săracii.

Cu celelalte confesiuni creştine: ce raporturi se întreţin cu celelalte confesiuni creştine, care sunt roadele, care sunt dificultăţile.

Autoritate şi participare: adică a se întreba despre modul în care este exercitată autoritatea în Biserica particulară, care sunt practicile de muncă în echipă, cum se promovează slujirile laicale.

A discerne şi a decide: a se întreba cu ce proceduri şi ce metode se iau decizii; cum se împarte procesul lui decision-making cu decision-taking şi ce instrumente se promovează pentru transparenţă şi accountability.

A se forma la sinodalitate: în substanţă, o privire asupra formării oferite celor care ocupă roluri de responsabilitate în comunitatea creştină, pentru a-i face mai capabile să se asculte reciproc şi să dialogheze.

Secretariatul Sinodului cere să se condenseze roadele reflecţiilor în circa zece pagini maxim, aprofundându-le dacă este necesar cu alte texte ajutătoare. Scopul "nu este de a produce documente", ci de a face să răsară vise, profeţii, speranţe.

(După L'Osservatore Romano, 7 septembrie 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 634.