Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 1 septembrie 2021

Cateheze despre Scrisoarea către Galateni: 7. Galateni fără minte

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Vom continua explicarea Scrisorii către Galateni a Sfântului Paul. Aceasta nu este ceva nou, aceasta explicaţie, ceva al meu: ceea ce studiem este ceea ce spune galatenilor Sfântul Paul, într-un conflict foarte serios. Şi este şi cuvânt al lui Dumnezeu, pentru că a intrat în Biblie. Nu sunt lucruri pe care cineva le inventează, nu. Este un lucru care s-a petrecut în acel timp şi care se poate repeta. Şi de fapt am văzut că în istorie acest lucru s-a repetat. Aceasta este pur şi simplu o cateheză despre cuvântul lui Dumnezeu exprimat în Scrisoarea către Galateni a lui Paul, nu este altceva. Trebuie ţinut cont mereu de acest lucru. În catehezele precedente am văzut cum apostolul Paul le arată primilor creştini din Galaţia cât de periculos este de a părăsi drumul pe care au început să-l parcurgă primind evanghelia. De fapt, riscul este acela de a cădea în formalism, care este una din ispitele care ne duc la ipocrizie, despre care am vorbit data trecută. A cădea în formalism şi a renega noua demnitate pe care ei au primit-o: demnitatea de răscumpăraţi de Cristos. Textul pe care tocmai l-am ascultat este începutul părţii a doua a scrisorii. Până aici, Paul a vorbit despre viaţa sa şi despre vocaţia sa: modul în care harul lui Dumnezeu a transformat existenţa sa, punând-o complet în slujba evanghelizării. În acest moment, îi interpelează direct pe galateni: îi pune în faţa alegerilor pe care le-au făcut şi a condiţiei lor actuale, care ar putea să zădărnicească experienţa de har trăită.

Şi termenii cu care apostolul se adresează galatenilor nu sunt desigur de amabilitate: am auzit asta. În celelalte scrisori este uşor de găsit expresia "fraţi" sau "preaiubiţilor", aici nu. Pentru că este supărat. Spune în mod generic "galateni" şi de două ori îi numeşte "fără minte", care nu este un termen de amabilitate. Fără minte, nesăbuiţi şi atâtea lucruri poate să spună... Face asta nu pentru că nu sunt inteligenţi, ci pentru că, aproape fără să-şi dea seama, riscă să piardă credinţa în Cristos pe care au primit-o cu atâta entuziasm. Sunt fără minte pentru că nu-şi dau seama că pericolul este acela de a pierde comoara preţioasă, frumuseţea noutăţii lui Cristos. Uimirea şi tristeţea apostolului sunt evidente. Nu fără amărăciune, el îi provoacă pe acei creştini să-şi amintească de prima vestire făcută de el, cu care le-a oferit posibilitatea de a dobândi o libertate nesperată până în acel moment.

Apostolul le adresează galatenilor întrebări, cu intenţia de a zdruncina conştiinţele lor: pentru aceasta este aşa de puternic. Este vorba de întrebări retorice, pentru că galatenii ştiu foarte bine că venirea lor la credinţa în Cristos este rod al harului primit cu predicarea evangheliei. Îi duce la începutul vocaţiei creştine. Cuvântul pe care l-au ascultat de la Paul se concentra asupra iubirii lui Dumnezeu, manifestată pe deplin în moartea şi învierea lui Isus. Paul nu putea găsi expresie mai convingătoare decât aceea pe care probabil le-a repetat-o de mai multe ori în predica sa: "Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Şi ceea ce trăiesc acum în trup, trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pentru mine" (Gal 2,20). Paul nu voia să ştie altceva decât pe Cristos răstignit (cf. 1Cor 2,2). Galatenii trebuie să privească la acest eveniment, fără a se lăsa abătuţi de alte vestiri. Aşadar, intenţia lui Paul este de a-i constrânge pe creştini pentru ca să-şi dea seama de miză şi să nu se lase vrăjiţi de glasul sirenelor care vor să-i ducă la o religiozitate bazată numai pe respectarea scrupuloasă a preceptelor. Pentru că ei, aceşti noi predicatori care au venit acolo în Galaţia, i-au convins că trebuiau să meargă înapoi şi să ia şi preceptele care se respectau şi care duceau la perfecţiune înainte de venirea lui Cristos, care este gratuitatea mântuirii.

De altfel, galatenii înţelegeau foarte bine la ce anume făcea referinţă apostolul. Cu siguranţă au trăit experienţa acţiunii Duhului Sfânt în comunităţi: ca în celelalte Biserici, tot aşa şi între ei s-au manifestat caritatea şi diferite alte carisme. Constrânşi, trebuie neapărat să răspundă că tot ceea ce au trăit era rod al noutăţii Duhului. De aceea, la începutul venirii lor la credinţă era iniţiativa lui Dumnezeu, nu a oamenilor. Duhul Sfânt a fost protagonistul experienţei lor; acum a-l pune pe al doilea plan pentru a da primatul propriilor fapte - adică împlinirii preceptelor Legii - ar fi fost ceva nesăbuit. Sfinţenia vine de la Duhul Sfânt şi care este gratuitatea răscumpărării lui Isus: asta ne justifică.

În acest mod, Sfântul Paul ne invită şi pe noi să reflectăm: cum trăim credinţa? Iubirea lui Cristos răstignit şi înviat rămâne în centrul vieţii noastre zilnice ca izvor de mântuire, sau ne mulţumim cu vreo formalitate religioasă pentru a ne pune conştiinţa în ordine? Cum trăim noi credinţa? Suntem alipiţi de comoara preţioasă, de frumuseţea noutăţii lui Cristos, sau le preferăm în locul a ceva ce pe moment ne atrage însă după aceea ne lasă golul înăuntru? Efemerul bate adesea la uşa zilelor noastre, dar este o iluzie tristă, care ne face să cădem în superficialitate şi împiedică să discernem cu privire la ce anume merită cu adevărat să trăim. Fraţi şi surori, să menţinem oricum certitudinea că, şi atunci când suntem tentaţi să ne îndepărtăm, Dumnezeu continuă încă să ofere darurile sale. Mereu în istorie, şi astăzi, se întâmplă lucruri care se aseamănă cu ceea ce li s-a întâmplat galatenilor. Şi astăzi unii vin să ne încălzească urechile spunând: "Nu, sfinţenia este în aceste precepte, în aceste lucruri, trebuie să faceţi asta şi asta", şi ne propun o religiozitate rigidă, rigiditatea care ne ia acea libertate în Duhul pe care ne-o dă răscumpărarea lui Cristos. Fiţi atenţi în faţa rigidităţilor pe care ni le propun: fiţi atenţi. Pentru că în spatele fiecărei rigidităţi este vreun lucru urât, nu este Duhul lui Dumnezeu. Şi pentru asta, această scrisoare ne va ajuta să nu ascultăm aceste propuneri un pic fundamentaliste care ne duc înapoi în viaţa noastră spirituală, şi ne va ajuta să mergem înainte în vocaţia pascală a lui Isus. Este ceea ce apostolul le reafirmă galatenilor amintind că Tatăl "vă dăruieşte Duhul şi înfăptuieşte minuni printre voi" (3,5). Vorbeşte la prezent, nu spune "Tatăl l-a dăruit pe Duhul", capitolul 3, versetul 5, nu: spune "dăruieşte"; nu spune "a înfăptuit", nu: "înfăptuieşte". Pentru că, în pofida tuturor dificultăţilor pe care le putem pune noi în calea acţiunii sale, chiar în pofida păcatelor noastre, Dumnezeu nu ne abandonează, ci rămâne cu noi cu iubirea sa milostivă. Dumnezeu este mereu aproape de noi cu bunătatea sa. Este ca acel tată care în fiecare zi urca pe terasă pentru a vedea dacă se întoarce fiul: iubirea Tatălui nu se plictiseşte de noi. Să cerem înţelepciunea de a ne da seama mereu de această realitate şi de a-i trimite pe fundamentaliştii care ne propun o viaţă de asceză artificială, departe de învierea lui Cristos. Asceza este necesară, dar asceza sănătoasă, nu artificială.

____________________

APEL

Astăzi celebrăm Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei şi începutul Timpului creaţiei, care se va încheia la 4 octombrie, sărbătoarea Sfântului Francisc de Assisi. Anul acesta tema este: "O casă pentru toţi? A reînnoi oikos a lui Dumnezeu". Cu patriarhul ecumenic Bartolomeu şi cu arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, am pregătit un Mesaj care va apare în zilele următoare. Împreună cu fraţii şi surorile de diferite confesiuni creştine, să ne rugăm şi să lucrăm pentru casa noastră comună, în aceste timpuri de gravă criză planetară.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 452.