Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Suceava: Liturghie de mulțumire în cinstea Sfintei Fecioare Maria

Duminică, 29 august 2021, în Biserica "Sfântul Ioan Nepomuk" din Suceava a avut loc Liturghia de mulțumire în cinstea Sfintei Fecioare Maria. Celebrarea a fost animată de corul reunit al Bucovinei, format din corurile parohiilor romano-catolice din Siret, Poiana Micului, Soloneț, Rădăuți, Cacica și Suceava.

Atât la Pelerinajul de la Cacica, cât și la Liturghia de mulțumire, coriștii au fost acompaniați la orgă de către organistul prof. Bronislaw-Anton Babiaș, fără de care cântecele nu aveau o notă atât de solemnă, și au fost dirijați de prof. Antoanela Târnovan. Totodată, toate aceste acțiuni nu erau posibile fără susținerea și implicarea părintelui Ciprian Antalucă, paroh și decan de Suceava, căruia îi mulțumim pentru susținerea și eforturile depuse, iar bunul Dumnezeu să îl răsplătească pentru tot ceea ce a făcut.

"Liturghia de duminică a fost una plină de emoție datorită cântecelor care au înălțat inimile fiecărui creștin. Sunt recunoscătoare și mă simt norocoasă că am putut participa la o astfel de Liturghie, cu atât de multă încărcătură emoțională și spirituală. Corul, prin cântările sale, m-a întărit în rugăciune și prin asta mi-am dat seama cât de mult contează acesta pentru un om de rând, care îl ascultă în timp ce participă la Liturghie cu toată ființa sa" (Bianca).

"Pelerinajul de la Cacica de anul acesta a fost unul diferit și cu totul special. Pentru mine, a fost o primă experiență în cadrul corului reunit al Bucovinei, și tot ce pot să spun este că, în ciuda multor eforturi pe care le-am făcut, emoțiile și rezultatele au fost pe măsură. Astfel, în aceste zile am realizat că, deși provenim din comunități diferite, putem să ne unim atât în rugăciune, cât și în cântare și să devenim o echipă de succes. Sperăm că am reușit să umplem cu bucurie inimile pelerinilor și prin cântările noastre i-am ajutat să trăiască cu mai multă tărie harul lui Cristos și al Sfintei Fecioare Maria. Am rămas cu amintiri și emoții pe care nu le pot exprima în cuvinte și pe care cu siguranță nu le voi uita niciodată. Vreau să cred că această experiență nu va fi prima și ultima, ci va continua an de an cu un efort considerabil pentru ca această sărbătoare să fie cât mai înălțătoare" (Monika).

Patricia

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 29 august: Suceava: Liturghie de mulțumire în cinstea Sfintei Fecioare Maria

* * *

Înregistrarea video a Sfintei Liturghii (Ioan Șmid):


 

lecturi: 1502.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat