Sudanul de Sud, superioara combonienelor: Nu putem lăsa să învingă violenţa

de Antonella Palermo

După telegrama de condoleanţe a papei pentru cele două surori ucise în Sudanul de Sud, ca urmare a unei ambuscade pe strada dintre Juba şi Nimule, şi superioara combonienelor din ţară, sora Maria Martinelli, exprimă durerea pentru moartea călugăriţelor pe care le cunoştea personal.

Cum aţi reacţionat aflând despre condoleanţele papei?

Mi-a făcut plăcere să ştiu că Biserica este aproape de această ţară, de acest popor, de această Biserică particulară care are şi ea problemele sale şi care trăieşte cu oamenii precaritatea care merge înainte de mulţi ani, din păcate. Faptul care s-a petrecut luni ne-a lăsat foarte tulburaţi: cu violenţa nu trebuie să ne obişnuim niciodată; aceste fapte se întâmplă, din păcate, pe acea stradă şi pe alte străzi. Pentru probleme de banditism, probleme politice care se amestecă, probleme culturale. Însă acest eveniment ne-a lăsat şi mai tulburaţi pentru că nu este în spiritul acestor oameni să ucidă direct nişte surori. De obicei există respect faţă de călugări, faţă de preoţi, şi în mod deosebit faţă de surori. Chiar nu face parte din forma mentală a oamenilor de la noi un act de acest fel. Indică o schimbare, că tocmai există ceva care nu merge în profunzime.

Schimbare în ce sens?

În sensul valorilor la care fac referinţă oamenii. Chiar şi necreştinii au avut mereu mult respect faţă de noi. O femeie care făcea parte din grupul atacatorilor - din ceea ce am înţeles - a spus: "Să nu le ucidem pe acestea, sunt surori, sunt ale Bisericii". În schimb, cel care a tras a spus: "Ce este Biserica, ce înseamnă?". Deci există chiar o schimbare de atitudine. N-aş şti cum să explic asta.

Papa a vorbit în telegramă despre "act de violenţă lipsit de sens"...

Lipsit de sens şi nemaiauzit. Ştiau pe cine ucideau, probabil nu ştiau numele, dar ştiau că erau surori.

S-a pierdut simţul limitei?

Da, cel puţin pentru aceste persoane care trăiesc în păduri. Comit acţiuni destabilizatoare. Asta arată că drumul păcii este încă lung şi obositor. Nu toţi sunt angajaţi pe acest drum, nu toţi îi înţeleg importanţa. Şi, pe de altă parte, există aşa de multe grupuri, atâta dezorientare, atâta sărăcie... Sunt pietroaie enorme pe strada păcii. În anumite privinţe este şi comprehensibil ca să nu existe unitate de intenţii, pe de altă parte, cu cât se merge mai înainte, cu atât este mai rău.

La ce tind aceste acţiuni destabilizatoare?

Dacă este cineva în spate nu ştiu, n-aş şti să spun dacă există un plan, dar cu siguranţă aceste acţiuni, una după alta, creează de la sine destabilizare. Când nu se poate trece pe o stradă pentru că 90% te elimină sau te lasă fără nimic, este clar că nu se va putea gândi la un comerţ, la un schimb de personal, la comunicaţii normale. Nu se poate. Toate acestea creează dificultăţi.

Dumneavoastră cunoşteaţi aceste surori?

Da, da. Sora Maria Abud era o persoană extraordinară, a fost superioară generală două mandate de şase ani. Acum era directoarea unei mari şcoli elementare la Juba. Foarte iubită de toţi. Cunoscută de toţi. Cu mare angajare, ştia ceea ce făcea, ştia să spună adevărul în diferite contexte. Era şi foarte gentilă, foarte fraternă. Pe sora Regina n-am cunoscut-o aşa de bine, era la Uau, preda ca tutore în şcoala pentru infirmieri şi îi însoţea pe studenţii practicanţi din spital. Mari femei.

Moartea lor tragică lasă loc mai mult fricii sau determinării?

Probabil că mai mult determinării. Nu-i putem lăsa să învingă cei care caută numai violenţa. Este nevoie de mai multă angajare în formarea tinerilor, să li se arate modele de viaţă diferite de cele bazate pe violenţă sau numai pe faptul de a avea bani. Tinerii trebuie să aibă din nou valori pentru a construi o societate sănătoasă.

Papa a exprimat dorinţa de a vizita Sudanul de Sud, însă condiţiile încă nu permit asta...

Desigur, vizita papei ar face foarte bine atâtor oameni. Desigur, ar trebui să limiteze mult o eventuală vizită a sa, dacă ar veni acum, ar fi limitată în timp şi în spaţiu. Însă ar putea să fie un important semn de speranţă. Prezenţa sa, chiar scurtă, chiar numai de departe. Vedem dacă va fi posibilă, într-o zi sau alta...

Un apel pentru ţară?

Să nu ne abandoneze. Să continue să se roage pentru pace, ca să se poată pune cu adevărat bazele unei reporniri senine, ale unui drum care să-i ducă pe toţi la o fraternitate. Încă există prea multe diviziuni şi sunt, după părerea mea, alimentate şi la nivel politic. Ceea ce trebuia să fie o construire senină a unei ţări s-a revelat un dezastru tocmai prin această alimentare a intereselor private, până la urmă, tribale, ba chiar de clan. În loc de a forma o cultură de împărtăşire... Trebuie reînceput. Nu se poate accepta să fim pur şi simplu victime.

Ce salvaţi dumneavoastră ca semn de bine în această ţară, în mijlocul devastării?

De exemplu, toţi oamenii care s-au apropiat de surorile Preasfintei Inimi, aceeaşi oameni care au participat la celebrarea centenarului şi care s-a încheiat în mod tragic. Oameni simpli. Există această voinţă, voinţă de a studia, de a crea ceva diferit în mijlocul atâtor contradicţii. Există această voinţă de a se ridica în picioare. Trebuie însoţiţi, ajutaţi.

(După Vatican News, 18 august 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 704.