Nu este cultură, nici frumuseţe, dacă exploatează munca sclavă

de Alessandro De Carolis

Curajul măcăleandrului, de la titlul uneia din cele mai cunoscute cărţi ale sale, de data aceasta a fost curajul său. Romancierul - David care se întreabă cu privire la etica industriei - Goliat, al cărei membru autoritar este el însuşi, în acest caz cea editorială, pentru că este dezgustat de anumită neglijenţă cu care ea uneori evită să constate dacă o parte a profiturilor sale ascund situaţii inumane, dacă în spatele fineţii produselor sale există o filieră a violenţei asupra căruia le produce, dacă în spatele luciului faţadei se cuibăresc istorii invizibile de prăzi lipsite de apărare şi de prădători cruzi. Şi în oglindă, pe celălalt versant, binecunoscutele convingeri ale papei, într-un anumit mod un "coleg" de peniţă şi mai ales o "voce înaltă" căreia să-i adreseze întrebarea care trădează dilema de fond: "Merită să producem opere frumoase şi înţelepte dacă pentru a face asta avem nevoie de munca sclavilor?".

În confruntare cu Francisc

Este un dialog la distanţă original şi intens acela care s-a dezvoltat în aceste zile între Maurizio Maggioani, scriitor şi jurnalist din Liguria, şi Papa Francisc, care a voit să răspundă romancierului cu o scrisoare - datată la 9 august, zi în care Biserica o celebrează pe Edith Stein, Sfânta Tereza Benedicta a Crucii, co-patroană a Europei - la o întrebare ridicată public de autor într-o scrisoare deschisă, apărută la 1 august în coloanele revistei "Secolul al XIX-lea", care astăzi publică replica papei. Maggiani a voit să împărtăşească direct cu Papa Francisc "ruşinea" simţită când a aflat dintr-un fapt de cronică neagră că şi realizarea cărţilor sale şi a altor autori trecea printr-o firmă din Veneto şi edificiul subcontractant din Trentino, ambele acuzate de magistratură că au exploatat cu metode criminale, "până la inexprimabil" scrie Maggiani, munca muncitorilor pakistanezi, literalmente brutalizaţi.

"Am simţit ruşine faţă de mine"

Maggiani, care se defineşte necredincios (cunosc, scrie el, "forţa profetică năvalnică" a lui Cristos "dar n-am avut niciodată darul, harul, de a avea răbdare timp de trei zile la mormântul său, de a aştepta cu Maria din Magdala şi de a constata învierea fiului lui Dumnezeu"), afirmă că s-a adresat lui Francisc dintr-o serie de motive, nu în cele din urmă aceea a unei sensibilităţi împărtăşite. "Istoriile pe care îmi place să le relatez şi pe care simt datoria să o fac - spune romancierul - sunt istoriile celor tăcuţi, ale celor din urmă şi ale celor umili", dar indiferenţa faţă de a sa pentru că este întâlnită în colegii din sector, "ca şi cum ar fi o întrebare zadarnică", l-a determinat să o adreseze "Sanctităţii Sale, pentru că - mărturiseşte el - cu toată căutarea mea nu reuşesc să văd nicio altă autoritate morală care în afară de a avea o voce înaltă este disponibil să asculte, să se întrebe înainte de a judeca". Să se întrebe întocmai cu privire la implicaţiile provenite din oroarea consumată în acel lagăr modern, construit pe pielea imigraţilor săraci cu plată de foame, fără orare şi drepturi, luaţi la bătaie cu picioarele şi pumnii dacă îndrăzneau să ceară respectul: "Am simţit ruşine de mine, de mine care sunt aşa de atent să-mi ţin mâinile curate şi să nu mă folosesc de produse suspecte de exploatare sclavagistă, sau - admite scriitorul - n-am reflectat niciodată asupra clarităţii că munca mea de romancier, aşa de nobilă", este "parte dintr-un lanţ al sistemului productiv, acela pe care în mod pudic îl numim filieră, care nu este diferită de oricare alta, aşadar pasibilă de aceleaşi aberaţii".

A-i vedea pe cei invizibili

Francisc răspunde distilând unul din gândurile-cheie ale magisteriului său. "Dumneavoastră - recunoaşte papa faţă de Maggiani - nu puneţi o întrebare zadarnică, pentru că în joc este demnitatea persoanelor, acea demnitate care astăzi este prea des şi cu uşurinţă călcată în picioare cu «munca sclavă», în tăcerea complice şi asurzitoare a multora. Am văzut asta în timpul lockdown-ului, când atâţia dintre noi au descoperit că în spatele mâncării care continua să ajungă pe mesele noastre existau sute de mii de zilieri lipsiţi de drepturi: invizibile şi ultime - deşi primele! - trepte dintr-o filieră care pentru a procura mâncare priva pe mulţi de pâinea unei munci demne". Însă, de fapt, continuă Francisc, a asocia acest tip de infamie cu literatura "este probabil şi mai strident" dacă ceea ce papa defineşte "pâinea sufletelor, expresie care înalţă spiritul uman", este "rănită de voracitatea unei exploatări care acţionează în umbră, eliminând feţe şi nume". Aşadar, dacă se publică ceva ce se sprijină pe o nedreptate este "în sine nedrept" şi "pentru un creştin - aminteşte papa - orice formă de exploatare este păcat".

Cele două lucruri de făcut

Însă soluţia nu se află în capitulare. "A renunţa la frumuseţe ar fi o retragere la rândul său nedreaptă, o omisiune a binelui", afirmă Francisc, care sugerează o reacţie bazată pe două verbe. Primul este "a denunţa mecanismele de moarte", "structurile de păcat", ajungând să se scrie "lucruri chiar incomode pentru a zdruncina din indiferenţă, pentru a stimula conştiinţele, neliniştindu-le pentru ca să nu se lase anesteziate de acel nu mă interesează, nu este treaba mea, ce pot să fac dacă lumea merge aşa?". Al doilea verb este "a renunţa". Mulţumindu-i lui Maggiani pentru că a scris ceea ce a scris fără a calcula "repercusiunile de imagine", Francisc susţine că în afară de curajul denunţării este nevoie de cel al renunţării. Renunţare "nu la literatură şi la cultură - spune el - ci la obiceiuri şi avantaje care, astăzi unde totul este conectat, descoperim că, prin mecanismele perverse ale exploatării, dăunează demnităţii fraţilor noştri şi surorilor noastre. Este un semn puternic - insistă el - a renunţa la poziţii şi comodităţi pentru a face spaţiu celui care nu are spaţiu". A ajunge "să spunem un nu pentru un da mai mare", să facem "obiecţie de conştiinţă pentru a promova demnitatea umană".

Cultura, voce a celor umiliţi nu a pieţei

Papa Bisericii sărace pentru cei săraci reafirmă că-l iubeşte pe Dostoievski "nu numai pentru lectura sa profundă a sufletului uman şi pentru simţul său religios, ci pentru că a ales să relateze vieţi sărace, «umilite şi ofensate»". O consideraţie din care provine o invitaţie insistentă: în faţa atâtor umiliţi şi ofensaţi de astăzi, fără ca practic nimeni să nu-i facă "protagonişti, în timp ce banii şi interesele patronează", cultura - este apelul lui Francisc - "să nu se lase subjugată de piaţă".

(După L'Osservatore Romano, 12 august 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 359.