Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Piatra Neamț: Camp de vară pentru cercetașii din Parohia "Sfântul Iosif Muncitorul"

În perioada 12-18 iulie 2021, cercetașii din Centrul Local "Sfântul Iosif Muncitorul" din Piatra Neamț, au fost în campul de vară lângă localitatea Negulești. Au fost zile pline de aventură, pe parcursul cărora cercetașii (lupișori, temerari, exploratori și lideri) au experimentat momente care au contribuit la dezvoltarea personală, socială și spirituală a fiecăruia în parte.

Dacă avem "ingredientele" necesare pentru câteva zile împreună în mijlocul naturii, atunci știm că e momentul să organizăm un nou camp de vară: un rucsac cu lucrurile esențiale pentru supraviețuire, un colț de natură (preferabil munte), loc unde să ne instalăm corturile, program bine-stabilit și multă voie bună. Dacă există și un pârâu în apropiere și trasee pe care să pornim în hike-uri, cu atât mai bine.

Totul a decurs conform planurilor. La sosire, cercetașii mai mari i-au ajutat pe cei mai mici la așezarea corturilor; apoi a urmat instalarea catargului (stâlpul de lemn pe care se montează steagul), predarea telefoanelor, adunarea lemnelor pentru focul de seară, împărțirea pe patrule și primul careu, la care s-a făcut rugăciunea scoutistului pentru a fi capabili să luptăm la reușita activităților.

Din program nu au lipsit înviorarea de dimineață, discuțiile pe grupuri, probele de perspicacitate, olimpiada pe patrule mixte, bansurile, activitățile la ramuri.

De asemenea, conștienți de datoria față Dumnezeu, în fiecare dimineață, cercetașii au participat la Sfânta Liturghie în mijlocul naturii, avându-l ca oaspete și pe pr. Ionuț Minac, crescut cercetaș între noi, care ne-a oferit binecuvântarea de preot nou-sfințit. În acord cu tematica aleasă, ne-am rugat zilnic pentru ca Dumnezeu să ne ajute să ne dezvoltăm inteligența, să avem o inimă bună și să nu ne lipsească doza de curaj care ne determină să înfruntăm momentele dificile ale vieții.

Cadrul simbolic a fost constituit pe baza povestirii "Vrăjitorul din Oz" (The Wonderful Wizard of Oz), scrisă de L. Frank Baum, o poveste celebră nu doar pentru copii, ci și pentru cei mai mari. După ce am vizionat în prima seară și filmul realizat pe baza cărții, în diferite zile ale campului ne-am identificat cu personajele din poveste: micuța Dorothy, care pornește în aventura de neuitat a vieții ei, întâlnindu-i pe drum pe Scarecrow (Sperietoarea de paie), care își dorește nespus de mult creier și inteligență, Tin Woodman (Omul de Tinichea), care visează la o inimă și The Cowardly Lion (Leul cel laș), care nu-și dorește decât o porție zdravănă de curaj; aceștia o vor însoți până la Castelul de smarald al lui Oz, pentru ca acolo să le fie îndeplinite visurile lor.

Fără ajutorul celor care au oferit din timpul și resursele lor, nu am fi reușit foarte multe. De aceea le mulțumim pentru susținere părintelui paroh, Petrică Dăncuț, care ne-a vizitat și ne-a încurajat constant, părintelui Silviu, părinților care au avut încredere în copii și în lideri, binefăcătorilor care ne-au dăruit energie prin alimentele oferite, liderilor care zile întregi s-au întâlnit și au calculat fiecare detaliu din program și activități și, peste toate, lui Dumnezeu, care ne-a dăruit zile atât de frumoase împreună.

Ioana Dascălu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 12-18 iulie: Piatra Neamț: Camp de vară pentru cercetașii din Parohia "Sfântul Iosif Muncitorul"


 

lecturi: 754.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat