Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Traian (NT): Întâlnire de lucru a Federației Biblice Catolice, zona Europa de Est

În perioada 6-10 iulie 2021 a avut loc la Traian (NT) o întâlnire a unor delegați din câteva țări din Europa de Est din cadrul Federației Biblice Catolice. Scopul acestei întâlniri a fost acela de a încerca găsirea unor linii comune de pastorație biblică în țările ex-comuniste.

Au participat pr. Jan J. Stefanow (secretarul general al Federației Biblice Catolice), subsemnatul, în calitate de coordonator al Zonei Europa Centrală și de Est, pr. Dariusz Pielak (Rusia), pr. Wojciech Szypula (originar din Polonia, actualmente cu reședința în Kenya, profesor de exegeză și referent pe probleme de pastorație biblică, partea de Lectio Divina). De asemenea, au participat, prin mijloacele de comunicare socială, pr. Djurica Pardon (Croația) și Marcin Zielinski (Polonia).

Situațiile de viață foarte variate și mereu în schimbare a credincioșilor din țările fost comuniste ridică multe provocări pastorale. Credincioșii catolici, intrând în contact cu situații de neimaginat înaintea căderii sistemului comunist - cum ar fi condițiile mai bune de viață sau contactul cu modurile de viață occidentale - sunt puși în fața unor alegeri unde credința nu de puține ori devine marginală. Biserica din aceste țări ar trebui să se simtă puternic provocată de aceste situații și să vină cu conținuturi care să lumineze aceste alegeri pe care oamenii trebuie să le facă. În acest sens, Cuvântul lui Dumnezeu (Biblia) - "făclie pentru pașii mei și lumină pentru cărările mele" (cf. Ps 119,105) - s-a dovedit în istorie drept cea mai eficientă cale de refundamentare consistentă a credinței și a practicilor pe care le determină credința.

Pe lângă discuțiile care au avut menirea să identifice metode și conținuturi biblice care urmează a fi detaliate și propuse conferințelor episcopale, participanții au avut bucuria de a fi primiți de PS Iosif Păuleț, episcopul de Iași, cu care au avut un colocviu amical și călduros. Delegații i-au oferit episcopului icoana Maicii Domnului a Cuvântului, primind de la păstorul diecezei volumul care amintește vizita Sfântului Părinte Papa Francisc la Iași. A existat și o scurtă întrevedere cu pr. Egidiu Condac, vicarul general al Diecezei de Iași.

De asemenea, invitații au putut vizita câteva obiective religioase și culturale din Iași, Săbăoani și Pildești. Vineri, în ultima seară a prezenței lor la Traian, au participat la Sfânta Liturghie în biserica parohială din localitate, ocazie cu care pr. Dariusz, în cadrul predicii, a vorbit despre devoțiunea pe care Federația Biblică Catolică intenționează să o propună Bisericii, anume devoțiunea către Maria, Mama Cuvântului.

Pr. Eduard Patrașcu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 6-10 iulie: Traian (NT): Întâlnire de lucru a Federației Biblice Catolice, zona Europa de Est


 

lecturi: 775.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat