Papa Francisc: Discurs adresat delegaţiei Patriarhiei ecumenice de Constantinopol (28 iunie 2021)

Iubiţi fraţi în Cristos,

Vă salut cu bucurie şi vă spun cu afect bun-venit la Roma cu ocazia solemnităţii Sfinţilor Apostoli Petru şi Paul. Îi mulţumesc mitropolitului Emmanuel pentru cuvintele respectuoase pe care mi le-a adresat - cuvinte de frate. Schimbul anual de delegaţii între Biserica de Roma şi cea de Constantinopol pentru sărbătorile patronilor respectivi este un semn al comuniunii reale, deşi încă nedeplină, care deja ne leagă. Sunt foarte recunoscător Sanctităţii Sale Bartolomeu şi Sfântului Sinod care au voit să vă trimită printre noi şi vă mulţumesc pentru vizita plăcută.

Anul acesta îi vom sărbători pe sfinţii Petru şi Paul în timp ce lumea încă luptă pentru a ieşi din criza dramatică provocată de pandemie. Acest flagel a fost un banc de probă care i-a cuprins pe toţi şi totul. Mai gravă decât această criză există numai posibilitatea de a o irosi, fără a învăţa lecţia pe care ne-i încredinţează. Este o lecţie de umilinţă, care ne învaţă imposibilitatea de a trăi sănătoşi într-o lume bolnavă şi de a continua ca mai înainte fără a ne da seama de ceea ce nu mergea. Şi acum, marea dorinţă de a ne întoarce la normalitate poate masca pretenţia nesăbuită de a ne sprijini din nouă pe siguranţe false, pe obişnuinţe şi proiecte care tind exclusiv la câştig şi la urmărirea propriilor interese, fără a se îngriji de nedreptăţile planetare, de strigătul săracilor şi de sănătatea precară a planetei noastre.

Ce ne spun toate acestea nouă, creştinilor? Şi noi suntem în mod serios chemaţi să ne întrebăm dacă vrem să reluăm să facem totul ca mai înainte, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, sau dacă vrem să profităm de provocarea acestei crize. Criza, aşa cum revelează semnificaţia originară a cuvântului, implică o judecată, o separare între ceea ce face bine şi ceea ce face rău. De fapt, termenul în vechime desemna actul agricultorilor care separau grâul bun de pleava care trebuia aruncată. Aşadar, criza cere să se efectueze o cernere, să se facă un discernământ, să ne oprim pentru a analiza ce anume, din tot ceea ce facem, rămâne şi ce anume trece.

Or, noi credem, aşa cum învaţă apostolul Paul, că iubirea rămâne pentru totdeauna, deoarece, în timp ce totul trece, "iubirea nu încetează niciodată" (1Cor 13,8). Desigur, nu vorbim despre iubirea romantică, centrată pe noi înşine, pe propriile sentimente, dorinţe şi emoţii; vorbim despre iubirea concretă, trăită în modul lui Isus. Este iubirea seminţei care dă viaţă murind în pământ, care aduce rod frângându-se. Este iubirea care "nu caută ale sale", care "toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură" (v. 5.7). Cu alte cuvinte, evanghelia asigură roade îmbelşugate nu celui care adună pentru sine, nu celui care priveşte la profiturile sale, ci aceluia care împărtăşeşte deschis cu alţii, semănând din belşug şi cu gratuitate, în spirit umil de slujire.

A lua în serios criza prin care trecem înseamnă, aşadar, pentru noi, creştinii aflaţi pe cale spre comuniunea deplină, să ne întrebăm cum vrem să înaintăm. Fiecare criză pune în faţa unei bifurcaţii şi deschide două căi: cea a aplecării asupra noastră înşine, în căutarea propriilor siguranţe şi oportunităţi, sau cea a deschiderii spre celălalt, cu riscurile pe care le comportă, dar mai ales cu roadele de har pe care Dumnezeu le garantează. Iubiţi fraţi, oare n-a venit ora în care să dăm, cu ajutorul Duhului, elan ulterior drumului nostru pentru a da la o parte vechi prejudecăţi şi a depăşi definitiv rivalităţi dăunătoare? Fără a ignora diferenţele care vor fi depăşite prin dialog, în caritate şi în adevăr, nu vom putea inaugura o nouă fază a relaţiilor dintre Bisericile noastre, caracterizată de faptul de a merge mai mult împreună, de faptul de a voi să facem paşi reali înainte, de faptul de a ne simţi cu adevărat coresponsabili unii pentru alţii? Dacă vom fi docili faţă de iubire, Duhul Sfânt, care este iubirea creativă a lui Dumnezeu şi pune în armonie diversităţile, va deschide căile pentru o fraternitate reînnoită.

Mărturia de comuniune crescândă între noi, creştinii, va fi şi un semn de speranţă pentru atâţia bărbaţi şi femei, care se vor simţi încurajaţi să promoveze o fraternitate mai universală şi o reconciliere în măsură să remedieze greşelile din trecut. Este singura cale pentru a deschide un viitor de pace. Un frumos semn profetic va fi şi colaborarea mai strânsă între ortodocşi şi catolici în dialogul cu alte tradiţii religioase, domeniu în care ştiu că dumneavoastră, dragă Eminenţă Emmanuel, sunteţi foarte implicat.

Dragi prieteni, doresc să vă mulţumesc încă o dată pentru prezenţa voastră. Vă cer cu respect să transmiteţi Sanctităţii Sale Bartolomeu, pe care îl simt ca adevărat frate al meu, salutul meu afectuos şi respectuos, şi să-i spuneţi că-l aştept cu bucurie aici la Roma în octombrie, ocazie pentru a aduce mulţumire lui Dumnezeu la a treizecea aniversare a alegerii sale. Prin mijlocirea sfinţilor Petru şi Paul, corifeii apostolilor, şi a Sfântului Andrei, primul dintre cei chemaţi, Dumnezeu atotputernic şi milostiv să ne binecuvânteze şi să ne atragă tot mai mult spre unitatea sa. Şi voi, preaiubiţilor, rezervaţi-mi, vă rog, un spaţiu în rugăciunile voastre. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 329.