Papa Francisc la adunarea ecumenică în catedrala luterană din Lund (Suedia) 31 octombrie 2016

Papa Francisc: Discurs adresat reprezentanţilor Federaţiei Luterane Mondiale (25 iunie 2021)

Iubiţi fraţi şi surori,

"Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos" (Rom 1,7). Şi cu aceste cuvine pe care apostolul Paul le-a adresat creştinilor care se aflau la Roma, doresc să vă primesc şi să vă salut pe voi, reprezentanţi ai Federaţiei Luterane Mondiale; îndeosebi pe preşedinte, arhiepiscopul Musa, căruia îi mulţumesc pentru cuvintele sale, şi pe secretarul general, rev. Martin Junge. Îmi amintesc cu mare plăcere vizita mea la Lund - vă amintiţi? -, oraşul în care a fost întemeiată federaţia voastră. În acea etapă ecumenică de neuitat am trăit experienţa forţei evanghelice a reconcilierii, atestând că "prin dialogul şi mărturia împărtăşită nu mai suntem străini" (Declaraţie comună, 31 octombrie 2016). Nu mai suntem străini, ci fraţi.

Iubiţi fraţi şi surori, în drum de la conflict la comuniune, în ziua comemorării lui Confessio Augustana aţi venit la Roma ca să crească unitatea dintre noi. Vă mulţumesc pentru asta şi exprim speranţa mea ca reflecţia comună despre Confessio Augustana, în vederea celei de-a 500-a aniversări a citirii sale, la 25 iunie 2030, să aducă beneficiu drumului nostru ecumenic. Am spus "în drum de la conflict la comuniune", şi acest drum se parcurge numai în criză: criza ne ajutăm să maturizăm ceea ce noi căutăm. De la conflictul pe care l-am trăit timp de secole şi secole, la comuniunea pe care o vrem, şi pentru a face asta ne punem în criză. O criză care este o binecuvântare a Domnului. În acea vreme, Confessio Augustana a reprezentat tentativa de a preîntâmpina ameninţarea unei sciziuni în creştinismul occidental; la origine înţeles ca document de reconciliere intra-catolică, a asumat abia mai târziu caracterul de text confesional luteran. Deja în 1980, cu ocazia celei de-a 450-a aniversări, luteranii şi catolicii au afirmat: "Ceea ce am recunoscut în Confessio Augustana ca fiind credinţă comună ne poate ajuta să mărturisim împreună această credinţă în manieră nouă şi în timpul nostru" (Declaraţie comună "Toţi sub unul şi acelaşi Cristos", nr. 27). A mărturisi împreună ceea ce ne uneşte în credinţă. Vin în minte cuvintele apostolului Paul, care scria: "Un singur trup [...] un singur botez. Un singur Dumnezeu" (Ef 4,4.5-6).

Un singur Dumnezeu. În primul articol, Confessio Augustana mărturiseşte credinţa în Dumnezeul unul şi întreit, făcând referinţă întocmai la Conciliul din Niceea. Crezul din Niceea este exprimare obligatorie de credinţă nu numai pentru catolici şi luterani, ci şi pentru fraţii ortodocşi şi pentru multe alte comunităţi creştine. Este o comoară comună: să ne străduim pentru ca a 1700-a aniversare a acelui mare conciliu, care va fi în 2025, să dea impuls nou drumului ecumenic, care este un dar al lui Dumnezeu, iar pentru noi un parcurs ireversibil.

Un singur botez. Iubiţi fraţi şi surori, tot ceea ce harul lui Dumnezeu ne dă bucuria de a experimenta şi a împărtăşi - depăşirea crescândă a diviziunilor, vindecarea progresivă a amintirii, colaborarea reconciliată şi fraternă între noi - îşi are fundament tocmai în "unicul botez pentru iertarea păcatelor" (Crezul niceno-constantinopolitan). Sfântul botez este darul divin originar, care stă la baza fiecărui efort religios al nostru şi al oricărei angajări pentru obţinerea unităţii depline. Da, pentru că ecumenismul nu este un exerciţiu de diplomaţie eclezială, ci un drum de har. El nu se sprijină pe medieri şi acorduri umane, ci pe harul lui Dumnezeu, care purifică amintirea şi inima, învinge rigidităţile şi orientează spre o comuniune reînnoită: nu spre acorduri ieftine sau sincretisme conciliante, ci spre o unitate reconciliată în diferenţe. În această lumină aş vrea să-i încurajez pe toţi cei care sunt angajaţi în dialogul catolico-luteran să continue cu încredere în rugăciunea neîntreruptă, în exercitarea carităţii împărtăşite şi în pasiunea pentru căutare îndreptată spre o unitate mai mare între diferitele membre ale Trupului lui Cristos.

Un singur trup. În această privinţă, Regula de la Taizé conţine un îndemn frumos: "Să aveţi pasiunea unităţii trupului lui Cristos". Pasiunea pentru unitate se maturizează prin suferinţa care se simte în faţa rănilor pe care le-am provocat trupului lui Cristos. Când simţim durere din cauza diviziunii creştinilor, ne apropiem de ceea ce experimentează Isus, continuând să-i vadă pe discipolii săi neuniţi, veşmintele sale sfâşiate (cf. In 19,23). Astăzi mi-aţi dăruit o patenă şi un potir care provin chiar din laboratoarele din Taizé. Vă mulţumesc pentru aceste daruri, care evocă participarea noastră la Pătimirea Domnului. De fapt, şi noi trăim un soi de pătimire, în dubla sa semnificaţie: pe de o parte suferinţă, pentru că încă nu este posibil să ne adunăm în jurul aceluiaşi altar, al aceluiaşi potir; pe de altă parte, ardoare în a sluji cauza unităţii, pentru care Domnul s-a rugat şi şi-a oferit viaţa.

Aşadar, să continuăm cu pasiune pe drumul nostru de la conflict la comuniune pe calea crizei. Următoarea etapă se va referi la înţelegerea legăturilor strânse între Biserică, slujire şi Euharistie. Va fi important să privim cu umilinţă spirituală şi teologică la circumstanţele care au dus la diviziuni, cu încrederea că, dacă este imposibil să se anuleze evenimentele triste din trecut, este posibil să fie recitite în cadrul unei istorii reconciliate. Adunarea voastră generală din 2023 ar putea să fie un pas important pentru a purifica amintirea şi a valoriza atâtea comori spirituale, pe care Domnul le-a dispus pentru toţi de-a lungul secolelor.

Iubiţi fraţi şi surori, parcursul care merge de la conflict la comuniune, pe calea crizei, nu este uşor, însă nu suntem singuri: Cristos ne însoţeşte. Domnul răstignit şi înviat să ne binecuvânteze pe noi toţi, în deosebi pe dumneavoastră drag reverend Junge, drag prieten Martin, care la 31 octombrie îşi va termina slujirea sa ca secretar general. Vă mulţumesc iarăşi din inimă pentru vizită şi vă invit să ne rugăm împreună, fiecare în propria limbă, Tatăl Nostru pentru restabilirea unităţii depline între creştini. Şi modul de a face asta, îl lăsăm Duhului Sfânt care este creativ, foarte creativ, precum şi poet.

Să ne rugăm Tatăl Nostru. "Tatăl Nostru...".

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 420.