Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

La 31 mai, Papa Francisc recită Rozariul în Grădinile Vaticane la încheierea lunii mariane

Cinci "noduri" de desfăcut pentru a privi dincolo de pandemie

Cinci "noduri" de desfăcut, pentru a alimenta speranța în bărbații și în femeile din acest timp marcat de Covid-19: sunt intențiile pe care lunea viitoare, 31 mai 2021, Papa Francisc le va încredința Fecioarei Maria recitând Rozariul în Grădinile Vaticane, la încheierea lunii de rugăciune pentru a invoca sfârșitul pandemiei și reluarea activităților de muncă și sociale. Anunță asta azi, joi, 27 mai, un comunicat al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, care - prin dorința expresă a Sfântului Părinte - a organizat în acest scop "maratonul" de rugăciune, de mângâiere și speranță, care a fost deschis de însuși episcopul de Roma cu o invocație la picioarele icoanei Sfintei Fecioare Maria a Ajutorului în Bazilica "Sfântul Petru" și a continuat zilnic în treizeci de sanctuare din toată lumea.

În timpul acestei luni mariane - comentează în notă dicasterul promotor - au venit din fiecare continent foarte multe mărturii de mare adeziune a poporului și a episcopilor locali, fie din sanctuare, fie din parohii și asociații.

Apreciată datorită simplității sale și în același timp datorită sensului profund de comuniune cu Biserica și cu Papa Francisc, inițiativa a implicat - grație și transmisiunilor asigurate de mijloacele de comunicare - milioane de persoane care în fiecare zi au depănat rozariul fiecare în maniera propriei culturi, manifestând soliditatea credinței comunităților creștine din diferitele țări: de la simplitatea sanctuarului Stăpânei Noastre de Lourdes din Nyaunglebin, în martirizatul Myanmar, la solemnitatea sanctuarului Stăpânei Noastre de la Montserrat în Spania, până la marea participare în Africa, în India și în Coreea. Sunt numai câteva exemple semnificative ale entuziasmului cu care a fost primit și trăit maratonul de rugăciune.

Ca semn concluziv, Papa Francisc a voit să se îndrepte spre o imagine a Sfintei Fecioare Maria față de care este foarte evlavios, Fecioara Maria care desface nodurile. Icoana care o reprezintă se află la Augsburg, în Germania. Pictată în jurul anului 1700 de artistul german Johann Georg Melchior Schmidtner, imaginea este venerată actualmente în Biserica "Sankt Peter am Perlach". Papa Bergoglio a răspândit îndeosebi la Buenos Aires și în Argentina cultul acestei picturi pe pânză care o reprezintă pe Sfânta Fecioară Maria desfăcând nodurile unei sfori albe ținute de doi îngeri, înconjurată de scene biblice referite în mod simbolic la imagini de speranță, milostivire și de victorie asupra răului.

Copie unică a icoanei originare cunoscute în toată Bavaria cu ocazia unui pelerinaj al diecezelor bavareze la Augsburg, ținut în anul 2015, va ajunge la Roma însoțită de episcopul Bertram Johannes Meier, care o va dărui pontifului, care la rândul său o va destina după propriile intenții.

Alegerea este motivată pentru ca Sfânta Fecioară Maria să mijlocească pentru "a desface" suferințele care au legat lumea în acest timp de criză sanitară, dar și economică, psihologică și de raporturi sociale. Primul nod de desfăcut este cel al relaționalității rănite, al singurătății și al indiferenței, devenite mai profunde în acest timp. Al doilea este dedicat șomajului, cu o atenție deosebită la cel al tinerilor, al femeilor, al taților de familie și al celui care încearcă să-i apere pe proprii angajați. Al treilea este reprezentat de drama violenței, îndeosebi cea apărută în familie, în casă între zidurile familiale, față de femei, sau izbucnită în tensiunile sociale generate de incertitudinea crizei. Al patrulea nod se referă la progresul uman, pe care cercetarea științifică este chemată să-l susțină, punând în comun descoperirile pentru ca să poată fi accesibile tuturor, mai ales celor mai slabi și săraci. Al cincilea nod de desfăcut este cel al pastorației: Bisericile locale, parohiile, oratoriile, centrele pastorale și de evanghelizare să poată regăsi entuziasm și nou elan în toată viața pastorală și tinerii să se poată căsători și construi o familie și un viitor.

Celebrarea Rozariului va începe la ora 17.30 (18.30, ora României) cu procesiunea solemnă, condusă de episcopul de Augsburg, care va duce icoana în Grădinile Vaticane, transformate pentru această ocazie într-un adevărat sanctuar în aer liber, având pe fundal cupola de la "Sfântul Petru" pentru a lumina Roma, simbol al tuturor orașelor din lume.

Vor însoți procesiunea copiii de la Prima Împărtășanie din Parohia "Santa Maria della Grotticella" din Viterbo, care cea dintâi în Italia a pus la dispoziție propriile spații pentru ASL din Viterbo pentru deschiderea unui centru de vaccinare; copiii miruiți din Parohia "Sfântul Dominic de Guzmán"; un grup scout din Roma; câteva familii și călugărițe ca reprezentare a întregului popor al lui Dumnezeu.

Tinerii din Asociația "Sfinții Petru și Paul" vor transporta icoana Sfintei Fecioare Maria, căreia îi vor face un pluton de onoare Garda elvețiană pontificală și Jandarmeria vaticană. Va anima cântările corul Diecezei de Roma, însoțit de fanfara din Arcinazzo Romano. Se vor rândui la rugăciune tineri din Acțiunea Catolică, familii compuse din noi-căsătoriți sau care așteaptă un copil și o familie de persoane surde unde s-a născut o vocație călugărească.

La sfârșitul celebrării va avea loc ceremonia de încoronare a imaginii Sfintei Fecioare Maria, cu o coroană prețioasă, operă a bijutierilor Fratelli Savi.

Rugăciunea va fi transmisă în direct pe canalele oficiale ale Sfântului Scaun, vor fi conectate toate network catolice din lume și va putea fi urmărit de persoanele surde sau cu auzul scăzut prin traducerea în limba semnelor italiană (LIS).

Vor fi conectate în direct sanctuarele Notre-Dame de Boulogne, din Nanterre, în Franța; Sfânta Fecioară Maria de la Schoenstatt, din Vallendar, în Germania; Stăpâna Noastră a Durerilor, din Kibeho, în Ruanda; Sanctuarul național Maipú, din Santiago, în Chile; Nuestra Señora de Os Gozos, din Ourense, în Spania; The Shrine of Our Lady of Lourdes, din Carfin, în Scoția; Virgen de los Milagros, din Caacupé, în Paraguay; parohia sanctuar Nostra Signora della Salute, din La Spezia, Italia.

(După L'Osservatore Romano, 27 mai 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 895.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat