La Agrigento, duminică, 9 mai, Rosario Livatino este ridicat la cinstea altarelor

Fericit pentru că este martir

de Mons. Vincenzo Bertolone
arhiepiscop de Catanzaro-Squillace şi postulator al cauzei

După promulgarea decretului - semnat de Papa Francisc la 21 decembrie 2020 - în domul din Agrigento, duminică, 9 mai 2021, cardinalul Marcello Semeraro, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, îl va proclama fericit, în numele pontifului, pe magistratul Rosario Angelo Livatino, credincios laic, ucis, din ură faţă de credinţă, pe drumul care duce de la Canicatti la Agrigento.

Martir al mafiilor

Născut la Canicatti, foarte pregătit în drept şi câştigător al concursului dificil în magistratură, Rosario decide să rămână în acel teritoriu pe care Giacomo Cusmano, la sfârşitul secolului al XIX-lea, l-a numit "ţinut de misiune" şi "loc de martiriu brusc". În bilanţul din anul 1978 el este deja conştient de periculozitatea alegerii sale, "pentru tipul de lume în care mă pregătesc să petrec mult timp din viaţa mea". Programul său de "om drept" îi este clar încă din ziua absolvirii: pe prima pagină a tezei scrie motoul Sub tutela Dei, parcă pentru a remarca imediat că nu intenţionează să se încredinţeze altcuiva decât Celui Preaînalt, în slujba căruia el pune acţiunea sa laicală calificată, hrănită de Conciliul al II-lea din Vatican şi de învăţăturile lui Paul al VI-lea, considerat de el "papa tinereţii mele".

În luna februarie 1978, se citeşte în agenda sa: "Numai evenimente grave ar putea să comporte deocamdată calificativul de «negativ». Dar să-l rugăm pe Domnul ca să nu se întâmple nimic care să poată provoca asta". Suntem abia la începutul noii vieţi şi încă nu se semnalează evenimente grave. Într-un cadru politic marcat de evenimentul Moro şi de asasinarea lui Vittorio Bachelet, vechea mafie siciliană începe o metamorfoză deosebită care va comporta în decursul anilor '80 din secolul al XX-lea, două războaie de mafie. O lungă urmă de sânge care are ca scop să afirme cultul puterii criminale atotputernice: dumnezeul mafioţilor este puterea, total antitetică faţă de Dumnezeul adevărat, ale cărui devoţiuni conducători şi afiliaţi le maimuţăresc, denaturând textele sacre, iconiţele şi procesiunile. Printre familiile din Cosa nostra, la nivel agrigentin s-au infiltrat noi organizaţii de aderenţi, stidde (literal, ramuri desprinse din copacul principal Cosa nostra). Când este cazul diferite "ramuri" mafiote stipulează un soi de pact confederativ care se realizează prin schimb de favoruri şi, îndeosebi, de killer pentru executarea de omucideri şi realizarea de adevărate măceluri, care au ca scop afirmarea puterii. Este ceea ce se întâmplă şi pentru omuciderea Livatino, desemnat ca "subiect de sacrificiu" de exponenţi a două stidde diferite (cea din Palma di Montechiaro şi din Canicatti). Conducătorii lor se înţeleg în a înzestra în detalii un "comando de moarte", nu fără acordul de la Cosa nostra.

Ce urăsc în Livatino creatorii, persecutorii şi "băieţii" care organizează crima? Cele două investigaţii diecezane au permis să se ajungă la o certitudine morală granitică: mafioţii au decretat moartea lui Livatino din ură faţă de credinţa autentică şi cristalină pe care el o mărturisea, convergând ad unum împotriva acelui drept, bine cunoscut ca magistrat foarte corect şi incoruptibil din cauza credinţei sale şi pentru aceasta apostrofate în mod dispreţuitor ca "bigot" şi "sfântoc" de neatins. Rosario este urât deoarece e om integru, corect, nesupus presiunilor, independent de politică (teoretiza independenţa absolută între magistratură şi angajarea activă în politică). Şi acest lucru îi deranjează foarte mult pe mafioţi, obişnuiţi în schimb să impună cultul şefului, să "aranjeze" procesele, să domine cu zgomotul armelor de război, să înroleze fără scrupule adolescenţii pentru misiuni de moarte, să frecventeze principalele pieţe europene pentru traficul de droguri şi comerţul de arme. "Sentinţa" morţii sale este deliberată şi dusă la capă în mod eclatant: nu în apropierea bisericii pe care el o frecventa în fiecare zi, ci de-a lungul drumului statal; nu cu un glonţ sec, ci cu o ambuscadă cu maşini şi motociclete, cu cel puţin patru killer care folosesc arme de război şi îl urmăresc pe magistrat până când nu-l văd prăbuşit la pământ, dincolo de balustradă în localitatea Gasena.

Spre momentul de sacrificiu

Lumii întregi, şi unei Italii distrase şi încă nu foarte conştientă de gravitatea fenomenului mafiot, acesta se oferă ca semnalul sângeros al unei mafii confruntate cu o metamorfoză criminală, consumată chiar în perioada de activism judiciar mai mare al fericitului. Conform Consiliului Superior al Magistraturii, cincinalul 1984-1988 îl înregistrează e Livatino drept cel mai productiv din Procuratura Republicii din Agrigento: mii de pagini de rechizitorii şi trimiteri în judecată în investigaţii delicate, făcute în colaborare cu alţi magistraţi sicilieni. Se citeşte în bilanţul din iunie 1984: "A fost o lună negativă: nici zilele petrecute acasă şi un alt comunicat nu m-au scos din angoasa care mă asaltează tot mai des. Văd rău în viitorul meu. Dumnezeu să mă ierte". Ceva s-a frânt în Rosario. "Dumnezeu va avea milă de mine şi va arăta calea?". A precizat în depoziţia canonică un magistrat care îl cunoaşte bine pe Livatino: "În timp nesuspect, în 1984, Rosario a tratat un proces pentru găsirea şefului provincial al mafiei. Au urmat o serie de arestări. Toţi aveam senzaţia că a tratat teme cu mare încărcătură. Însă, după aceea, a suferit o lovitură bruscă, probabil datorată unei ameninţări la adresa a ceea ce avea mai drag, părinţii" (Positio super martyrio. Summarium Testium, § 476). De asemenea: cu doi înainte de moarte, Rosario a intervenit la înmormântarea unui judecător ucis cu fiul de mafii, şi aşa cum aminteşte un martor: "La 27 septembrie 1988, în Biserica mamă din Canicatti participă la înmormântare, în prezenţa preşedintelui Republicii, Francesco Cossiga. În omilie, arhiepiscopul Luigi Bommarito îi îngheaţă pe toţi cu această întrebare: «Cine urmează data viitoare?». Întrebarea, abia după doi ani, se va revela că nu era retorică" (Relatio de re historica, Copia Publica super virtutibus II, f. 577).

De acum Livatino se pregătea: renunţă la căsătorie, încercând să nu implice nevinovaţi, până la plângerea finală faţă de asasinii săi: "Băieţi, ce anume v-am făcut?". Nu era furie, nici în acele ultime cuvinte: numai înţelegere şi o fărâmă de descurajare, aceea da, faţă de acei tineri care derutaţi de devoţiunea faţă de un dumnezeu fals se înşelau că pot să fie stăpâni ai vieţii şi ai morţii. Marea înşelătorie a mafiei, descoperită şi aproape ridiculizată de fermitatea evanghelică a tânărului magistrat şi de ulterioara căinţă a unora dintre ucigaşii săi, ca şi de curajul martorului Pietro Nava, care a ales să nu întoarcă în cealaltă parte capul. Toate sunt seminţe ale unei schimbări care începea atunci şi care astăzi este ireversibilă: l-au ucis pe Livatino pentru a-l reduce la tăcere, au făcut din el un model de viaţă şi un exemplu care, după 31 de ani, încă vorbeşte inimilor şi minţilor.

(După L'Osservatore Romano, 8 mai 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 523.